4:13 In vedeniile care-mi treceau prin cap, in patul meu, ma uitam, si iata ca s-a pogorat din ceruri un strajer sfant.
Un strajer. Aramaicul ir derivat de la verbul ur, ,,a veghea” si corespunzand ebr. ’er, care nu inseamna ,,a sta de straja” ci mai de graba ,,fiind veghetor” sau ,,cineva care e treaz” asa cum il explica adnotarea marginala la Codex Alexandrinus. LXX traduce cuvantul prin aggelos, ,,inger”, dar Theodotion in loc sa-l traduca, pur si simplu il translitereaza ir. (Tot asa este si in traducerea sinodala romana). Traducatorii iudei Aquila si Symmachus il redau prin egregoros, ,,cel veghetor”, un termen care se gaseste in cartea lui Enoh si alte scrieri iudaice apocrife pentru a-i desemna pe ingerii superiori, buni sau rai, care vegheaza si nu dorm. Sensul de ,,ingeri” pentru termenul ,,strajer” ar fi neobisnuit pentru pasajul acesta din Vechiul Testament. S-a sugerat ca s-ar putea ca ingerii sa fi fost cunoscuti Haldeilor sub denumirea acesta, desi pana acum nu s-a gasit nici o dovada in acest sens. Ca ,,strajerul” este un sol ceresc rezulta din insusirea urmatoare ,,sfant” si din cuvintele ,,s-a pogorat din ceruri”. Cel putin atat este clar: Strajerul a fost recunoscut ca reprezentantul Dumnezeului cerului (vezi PK 518).