11:14 In vremea aceea, se vor ridica multi impotriva imparatului de la miaza-zi, si o ceata de derbedei din poporul tau se vor rascula, ca sa implineasca vedenia; dar vor cadea.
In vremea aceea. Incepand cu versetul acesta, interpretarile restului capitolului difera foarte mult. O anumita grupa de comentatori considera ca versetele 14 - 45 continua sa nareze in continuare istoria imparatilor seleucizi si ptolemei. Altii sustin ca incepand cu v. 14 intra in scena urmatorul mare imperiu mondial, Roma, si ca versetele 14-35 schiteaza cursul acelui imperiu si al bisericii crestine.
Aici sau la un alt punct care apare mai tarziu in capitolul acesta multi comentatori gasesc o referire la Antioh IV (Epifanul), care a domnit de la 176 la 164 i.Hr., si la criza nationala pe care politica lui de elenizare a adus-o asupra iudeilor. Este, desigur, un fapt istoric de netagaduit ca incercarea lui Antioh de a-i constrange pe iudei sa-si paraseasca religia si cultura lor nationala si sa adopte in schimb religia, cultura si limba grecilor, este evenimentul cel mai important din intreaga perioada inter-testamentara.
Amenintarea prezentata de Antioh Epifanul i-a confruntat pe Iudei cu o criza comparabila cu crizele determinate de Faraon, Sanherib, Nebucadnetar, Haman si Titus. In cursul scurtei lui domnii de 12 ani Antioh aproape ca a exterminat religia si cultura iudeilor. A despuiat sanctuarul de toate tezaurele sale, a jefuit Ierusalimul, a lasat orasul si zidurile lui in ruina, a ucis mii de iudei, iar pe altii i-a dus in exil ca sclavi. Un edict regal le-a ordonat sa lepede toate ritualurile religiei lor si sa traiasca la fel cu paganii. Au fost constransi sa zideasca altare paganesti in fiecare oras iudeu, sa jertfeasca pe ele carne de porc, si sa predea orice exemplar al Scripturilor lor pentru a fi rupte in bucati si arse. Antioh de asemenea a inaltat un idol pagan pe altarul Templului din Ierusalim si a jertfit pe el carne de porc. Suspendarea jertfelor iudaice (fie intre 168-165, fie intre 167-164 i.Hr., conform a doua sisteme de socotire a perioadei seleucide; vezi Vol. V, p. 25) a periclitat supravietuirea religiei iudaice precum si identitatea iudeilor ca popor.
In cele din urma iudeii s-au razvratit si au alungat fortele lui Antioh din Iudeea. Ei au reusit chiar sa respinga o armata trimisa de Antioh cu scopul specific de a-i extermina ca natiune. Liberi inca o data de oprimarea lui, ei au refacut Templul, au ridicat un nou altar, si au restaurat sistemul jertfelor (1Macabei 4,36-54). Intrand in alianta cu Roma peste cativa ani (161 i.Hr.), iudeii s-au bucurat de aproape un secol de relativa independenta si prosperitate sub protectia romana, pana cand Iudeea a devenit o provincie romana in anul 63 i.Hr. Aceia care sustin ca Antioh Epifanul este mentionat in versetele 14, 15 vad in ,,cetatea de derbedei” pe iudeii care s-au purtat ca niste tradatori fata de propriii lor conationali si l-au ajutat pe Antioh la executarea decretelor si procedeelor lui crude si hulitoare de cele sfinte. Pentru un raport detailat al amarelor experiente ale iudeilor in decursul acestor vremuri rele, vezi 1Macabei 1 si 2; Iosif Flavius, Antichitati xii. 6, 7; Razboaie i. 1.
Este posibil ca criza pricinuita de metodele lui Antioh Epifanul sa fie amintita in cap. 11, desi exista mari deosebiri de pareri in ce priveste partea profetiei care se ocupa de el. A recunoaste ca lucrarile lui Antioh Epifanul sunt amintite in cap. 11 nu cere, ca el sa fie considerat subiectul profetiei din cap. 7 si 8, dupa cum nici mentionarea altor regi seleucizi nu cere ca ei sa fie considerati subiectul profetiei din capitolele respective.
Cata de derbedei din poporul tau. Literal ,,fiii celor ce zdrobesc pe poporul tau”. Expresia aceasta se poate intelege la modul subiectiv, ,,fiii celor aprigi din poporul tau”. Luata in felul acesta, ea probabil se aplica acelora dintre iudeii care au vazut in certurile internationale din vremurile lor o ocazie de a-si promova propriile interese nationale, si care erau gata sa treaca dincolo de limitele legalitatii pentru a le realiza. Pe de alta parte, daca este inteles la modul obiectiv pasajul acesta ar insemna: ,,aceia care procedeaza cu violenta impotriva poporului tau”. In sensul acesta, a fost considerat ca referindu-se la romani care, pana la urma (63 i.Hr.) i-au jefuit pe iudei de independenta lor, iar mai tarziu (in anii 70 si 135 d.Hr. ) au distrus templul si cetatea Ierusalim. De fapt abia in timpul domniei lui Antioh III (vezi comentariul la v. 10-13) romanii, intervenind pentru a proteja interesele aliatilor lor, Pergam, Rodos, Atena si Egipt, si-au facut simtita prezenta in treburile Siriei si ale Egiptului.