Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Coloseni

Coloseni 1:23


1:23 negresit, daca ramaneti si mai departe intemeiati si neclintiti in credinta, fara sa va abateti de la nadejdea Evangheliei, pe care ati auzit-o, care a fost propovaduita oricarei fapturi de sub cer, si al carei slujitor am fost facut eu, Pavel.

Daca ramaneti si mai departe. Colosenii auzisera cuvantul vietii. Ei primisera credinta si fusesera impacati prin sangele lui Hristos. Ei erau ,,sfintii si fratii credinciosi” (v. 2). Dar toate eforturile lor s-ar fi dovedit zadarnice daca ar fi neglija sa ,,ramana si mai departe”. Apostolul subliniaza nevoia lor de a ramane si a starui in increderea in Evanghelie.

Intemeiati. Gr. themelioo, ,,a pune fundatia”, ,,a intemeia”. Casa spirituala trebuie sa-si aiba temeliile prinse pe Stanca tare, care este Hristos, nu pe nisip, asa cum a fost casa omului neintelept din parabola lui Hristos (vezi Luca 6,49; 1 Corinteni 10,4).

Neclintiti. Gr. hedraioi, ,,fermi”, ,,statornici”. Credinciosul crestin trebuie sa fie ferm fixat pe temelia lui. Pavel ii avertizeaza pe Coloseni sa nu se indeparteze de pozitia luata atunci cand au auzit pentru prima data Evanghelia.

In credinta. Compara cu v. 4. Ceea ce in experienta credinciosilor coloseni fusese inceput prin credinta, trebuia sa fie continuat tot cu ajutorul credintei.

Fara sa va abateti. Aceasta este alternativa negativa a ceea ce prezentase deja. De fapt Pavel zice: ,,Nu va permiteti sa va indepartati de pe pozitia voastra, abatuti de filozofiile invatatorilor mincinosi sau de ademenirile seducatoare ale pacatului”. Timpul verbului pe care il foloseste aici sugereaza gandul: ,,Nu va mutati mereu” de la o pozitie la alta (compara cu 1 Corinteni 15,58).

Nadejdea Evangheliei. Adica, speranta pe care o aduce Evanghelia. El a lasat deja sa se inteleaga (vezi v. 5) ca speranta aceasta este forta motrice a planului mantuirii. Ea este adusa la lumina de catre solia Evangheliei, ea apartine Evangheliei. Cand in cele din urma speranta va fi implinita in imparatia lui Dumnezeu, scopurile planului mantuirii vor fi atinse.

Pe care ati auzit-o. Vezi comentariul de la v. 5.

Propovaduita oricarei fapturi. Ideea principala a intregului pasaj este faptul ca Evanghelia pe care o auzisera colosenii este aceeasi in toate locurile unde aceasta patrunsese. Pavel nu vrea sa spuna ca Evanghelia ajunsese pretutindeni in sensul absolut. Lucrul acesta reiese din cele spuse de el si in alte locuri, cu privire la progresul Evangheliei. Scriind romanilor numai cu cativa ani mai inainte, Pavel, rezumand inaintarea Evangheliei, spunea: ,,de la Ierusalim si tarile de primprejur, pana la Iliric, am raspandit cu prisosinta Evanghelia lui Hristos” (Romani 15,19). La data aceea el spera sa viziteze Roma si de acolo sa duca Evanghelia in Spania (Romani 15,24). Au intervenit insa arestarea si detentia lui, asa ca planurile acestea n-au fost duse la indeplinire. In loc de a ajunge la Roma ca un mesager liber al Evangheliei, el a ajuns aici legat. Fiind detinut, n-a putut vizita Spania. E indoielnic ca acolo incepuse vreo lucrare importanta. In afara de aceasta, nu exista nici o dovada ca la aceasta data timpurie Evanghelia patrunsese in regiunile barbare de la nord de lumea civilizata. Acelasi lucru se poate spune si cu privire la alte regiuni indepartate. E clar deci ca nu se intentiona ca afirmatia ca Evanghelia fusese predicata la fiecare faptura de sub cer sa fie inteleasa in sens absolut. Ca si in cazul afirmatiei ,,si este in toata lumea” (Coloseni 1,6), accentul cade asupra faptului ca Evanghelia predicata in Colose este aceeasi cu cea predicata in celelalte parti ale lumii. Compara cu Matei 24,14; 1 Tesaloniceni 1,8; Apocalipsa 5,13; 14,6; DA 633.

Al carei slujitor. Gr. diakonos (vezi comentariul de la Matei 9,35). Compara cu folosirea acestui cuvant in Matei 20,26; Romani 13,4; Efeseni 6,21; 1 Timotei 4,6.

Am fost facut eu Pavel. Sau ,,am devenit”. Compara cu Efeseni 3,7. Pavel se refera aici la insarcinarea divina de a predica Evanghelia. Dumnezeu il folosea acum pentru implinirea acestei misiuni cu implicatii vesnice (vezi Efeseni 3,8; 1 Timotei 1,11–16; compara cu Galateni 1,11–17). O mana divina il atrasese in planul conceput pentru mantuirea omului. Cand colosenii il comparau pe Pavel cu invatatorii mincinosi, trebuia sa se gandeasca la faptul ca acela care le scria isi facea partea in marele plan de mantuire. De aceea solia lui Pavel avea autorizatie divina. Gandul acesta trebuia sa intareasca si sa statorniceasca mult credinta credinciosilor.