6:1 Vai de cei ce traiesc fara grija in Sion, si la adapost pe muntele Samariei, vai de mai marii acestia ai celui dintai dintre neamuri, la care alearga casa lui Israel!
Fara grija. Intr-o stare de multumire de sine si siguranta inchipuita (vezi Isaia 32,9; Tefania 1,12). Intrucat regatul de sud dadea si el e fata, intr-o oarecare masura aceasta stare primejdioasa de apatie si apostazie, Sionul este denuntat si el (vezi Amos 2,4).
Muntele Samariei. Vezi Amos 3,9; 4,1; vezi comentariul la 1Regi 16,24. Situata pe un deal, cu
o asezare care domina campia inconjuratoare de mici dimensiuni, puternic fortificata cu ziduri groase, cetatea Samariei era fara indoiala considerata de locuitorii ei ca aproape invincibila. Taria ei putea cu usurinta sa le dea un sentiment de incredere acelora care se incredeau mai mult in fortificatii materiale, decat in protectia lui Dumnezeu. Rezistenta acelor fortificatii s-a dovedit prin faptul ca puternica ostire a imperiului asirian a avut nevoie de doi ani (3 ani, dupa sistemul de calcul inclusiv; vezi Vol. II, p. 136) ca sa captureze Samariei (vezi comentariul la 2Regi 18,9.10).
Mai marii. Ebr. nequbim, ,,cei distinsi”, conducatorii natiunii.
Celui dintai dintre neamuri. Israel purta acest nume falnic deoarece era alesul lui Dumnezeu, insarcinat de el sa duca restului lumii o cunoastere a Dumnezeului cerului (vezi Exod 19,5; 2Samuel 7,23; vezi p. 26-30).
La care. Aceasta se refera la conducatorii natiunii, chemati sa ofere poporului calauzire si care, prin urmare, ar fi trebuit sa fie modele de neprihanire si dreptate.
6:2 Treceti la Calne si vedeti, duceti-va de acolo pana la Hamatul cel mare, si pogorati-va in Gat la Filisteni; sunt oare cetatile acestea mai infloritoare decat cele doua imparatii ale voastre, si este tinutul lor mai intins decat al vostru?
Calne. Probabil Kullani, modernul Kullanköy, aproape de Arpad (vezi comentariul la Isaia 10,9; vezi harta din fata p. 289). Ca imparat al Asiriei, Tiglat-Pileser III pretindea ca a cucerit aceasta cetate.
Hamatul. O cetate importanta din vechime asezata pe Raul Orontes (vezi comentariul la Geneza 10,18; vezi harta din fata p. 289). Tiglat-Pileser III a primit tributul de la Hamat si l-a impartit generalilor sai. Sargon II se lauda ca a dezradacinat cetatea aceasta.
Gat. Una din cele cinci cetati de seama ale filistenilor (vezi 1Samuel 6,17), langa Valea lui Elah (vezi comentariul la 2Regi 12,17). Evident ca cele trei cetati mentionate in acest verset sunt citate pentru Israel ca exemple de locuri prospere care mai tarziu au fost nimicite sau subjugate, iar astfel constituie exemple potrivite pentru ce i se va intampla si Samariei nepocaite. Gatul si Asdodul au fost amandoua distruse de Ozia, care le-a daramat zidurile (vezi 2Cronici 26,6). Totusi, Asdodul (Azot) a fost reconstrit, si este mentionat mai tarziu chiar in vremurile intertestamentale (1Macabei 5,68; 10,84). Gatul dispare din istorie dupa distrugerea lui de catre Ozia. Amos, un contemporan al lui Ozia, il foloseste ca o ilustratie izbitoare a sortii iminente pentru Samaria.
Mai infloritoare. Profetul il intreaba pe Israel daca sunt indreptatiti sa se astepte la o soarta mai buna decat aceea care revenise cetatilor Gat, Calne si Hamat.
6:3 Credeti ca ziua nenorocirii este departe, si faceti sa se apropie domnia silniciei.
Este departe. Sau ,,amanati departe”. In gateala ei dichisita, natiunea Israel amana in departare timpul judecatii divine. Domnia silniciei. In timp ce Israel amana ziua nenorocirii ei, violenta domnea in mijlocul lor.
6:4 Ei se culca pe paturi de fildes, si stau intinsi a lene pe asternuturile lor; mananca miei din turma, si vitei pusi la ingrasat.
Paturi de fildes. Mai degraba canapele incrustate cu fildes, pe care bogatii se intindeau la mese in luxul si desfraul lor. Ca un simplu ,,pastor si strangator de smochine” (vezi cap. 7,14), Amos exprima socul provocat de viata senzuala a claselor superioare din Samaria.
6:5 Aiureaza in sunetul alautei, se cred iscusiti ca David in instrumentele de muzica.
Alautei. Vezi comentariul la cap. 5,23.
Ca David. David a dat multa atentie muzicii si a facut planuri amanuntite pentru promovarea cantarilor corale si acompaniamentelor instrumentale in cinstea lui Dumnezeu in cadrul serviciul sanctuarului (vezi 1Cronici 15,16; 23,2-5; 2Cronici 29,25-30). Ca si David, apostatii acestia erau muzicali, dar spre deosebire de el, cantecul si acompaniamentul lor erau injositoare.
6:6 Beau vin cu pahare largi, se ung cu cel mai bun untdelemn, si nu se intristeaza de prapadul lui Iosif!
Pahare largi. Ebraicul mizraqim, cupe mari pentru jertfe folosite pentru jertfe de vin si pentru stropirea sangelui (vezi Exod 38,3; Numeri 7,13; 1Cronici 28,17; 2Cronici 4,8.22; Zaharia 14,20). Domnitorii iubitori de lux si profanatori foloseau aceste cupe la petrecerile lor, dovedindu-si astfel lipsa de evlavie si iubirea de exces (vezi Daniel 5,2-4).
Cel mai bun untdelemn. Poate acela care trebuia folosit numai la serviciile divine (vezi Exod 30,23-25). Daca oamenii ar fi avut un adevarat simt al pacatoseniei lor, ei s-ar fi jelit si s-ar fi abtinut de la ungere (vezi 2Samuel 14,2).
Nu se intristeaza. Luxul lui Israel inabusea ideea suferintei, deoarece o asemenea gandire tulbura sentimentul de tihna. Oamenii se afundasera atat de mult in senzualitate incat nu erau ingrijorati de dezastrul ce se apropia de Israel. Egoismul pacatului, da nastere la doua rele, nesocotirea lui Dumnezeu si nesocotirea oamenilor. Aceasta se vede in experienta lui Adam. El L-a nesocotit pe Dumnezeu prin neascultarea de porunca Sa de a nu manca din fructul oprit. De asemenea, l-a nesocotit pe om cand a aruncat vina neascultarii sale asupra iubitei sale Eva (vezi Geneza 3,1-6.9-12).
Prapadul lui Iosif. Literal, ,,zdrobirea lui Iosif”. Necazurile din interiorul regatului de nord, numit aici ,,Iosif”, nu prezentau vreun interes prea mare pentru aceia care se dedau la placeri desfranate.
6:7 De aceea vor merge in robie, in fruntea prinsilor de razboi; si vor inceta strigatele de veselie ale acestor desfatati.
Vor merge in robie. Versetele 7-11 prezic pedeapsa natiunii pentru crimele mentionate in v. 1-6. Lepadati de Dumnezeu, israelitii urmeaza sa mearga in captivitate si la o ruina deplina. Distinctia nefericita lui Israel este aceea ca ei vor merge ,,in frunte” sau ,,mai intai” dintre cele doua regate care vor merge pe calea aceasta.
Strigatele de veselie. Ebr. mirzach, ,,o sarbatoare cultica”, adica, o sarbatoare depravata care era tinuta in cinstea unui idol.
6:8 Domnul Dumnezeu a jurat pe Sine insusi, si Domnul, Dumnezeul ostirilor, a zis: Mi-e scarba de mandria lui Iacov, si-i urasc palatele; de aceea, voi da in mana vrajmasului cetatea cu tot ce este in ea.
A jurat. Aici Domnul Se adapteaza la limbajul si experienta omeneasca (vezi Ieremia 51,14; Amos 4,2).
Dumnezeul ostirilor. Vezi comentariul la Ieremia 7,3; Vol. I, p. 170-173.
Mandria. Ebr. ga’on, ,,inaltime”, ,,eminenta”, sau ,,mandrie” (vezi comentariul la Ieremia 12,5).
Aici referinta este clar la acele palate si la alte edificii care constituiau mandria lui Israel (vezi Daniel 4,30; vezi comentariul la Osea 5,5). Este un rau destul de mare in a irosi chiar banii castigati pe cale cinstita pe cladiri pretentioase, insa israelitii isi asigurasera luxul si splendoarea prin necinste, in special prin nedreptati fata de saraci (vezi Amos 2,6.7; 3,10; 4,1). Ura divina fata de ,,mandria” si ,,palatele” lui Iacov descopera ca Dumnezeu nu-i uraste pe oameni, ci de fapt faptele si lucrarile pacatoase ale acestora (vezi Ezechiel 18,29-32; Osea 11,1-4.8; Ioan 3,16).
Cetatea. Adica, Samaria.
6:9 Si daca vor mai ramane zece oameni intr-o casa vor muri.
Zece. Poate o referire la cei ,,zece” din cap. 5,3, ramasita razboaielor purtate in ultima parte a istoriei lui Israel. Sa nu uitam faptul ca Israel nu si-a pierdut prosperitatea printr-un singur dezastru, ci dezintegrarea natiunii s-a petrecut treptat (vezi 2Regi 15,19.20.29; 17,5-18).
Vor muri. Chiar daca acestia ,,zece” ar scapa de la razboi, ei vor muri de foamete si molime in asediul Samariei (vezi 2Regi 17,5).
6:10 Cand unchiul sau va lua pe cel mort sa-l arda, ridicandu-i oasele din casa, si va intreba pe cel din fundul casei: Mai este cineva cu tine? Acela va raspunde: Nimeni Iar celalalt va zice: Tacere! Caci nu trebuie sa pomenim acum Numele Domnului!
Unchiu-sau. Sau ,,ruda unui om”, adica ruda supravietuitoare cea mai apropiata.
Sa-l arda. Ruda respectiva intra in casa pentru ca sa savarseasca ritualurile funerare pentru corpul celui mort. Unii considera ca aceste ritualuri constau din arderea de tamaie in apropierea corpului, in timp ce altii cred ca arderea mentionata aici era de fapt o ardere in crematoriu. In general iudeii isi ingropau mortii, insa in anumite cazuri era folosita si arderea in foc (vezi Levitic 20,14; 1Samuel 31,12). Arderea poate sa fi fost necesara atunci din cauza marelui numar de morti, din cauza naturii molimei sau din cauza ca nu se putea ajunge la locurile de ingropare din afara cetatii din cauza asediului. Daca ruda apropiata nu putea pune corpul intr-un mormant el era constrans sa-l arda.
Oasele. Cadavrul.
Fundul. Ebr. yarkethim, ,,partile din fund”, ,,partile cele mai indepartate” sau ,,partile cele mai launtrice”. Ruda apropiata este descrisa aici vorbind cu vreun supravietuitor care se ascunde intr-un cotlon al casei.
Nu trebuie sa pomenim. Aceasta interdictie a fost interpretata in mai multe feluri: 1) ea izvora dintr-o disperare extrema, supravietuitorii dandu-si seama ca, deoarece aceasta era o zi a judecatii, era prea tarziu pentru a mai chema Numele Domnului. Ei nu L-au chemat toata viata; ei nu pot sa-L cheme acum in fata mortii. 2) acest ,,nu” este o indicatie a impietririi de inima si a necredintei poporului, care in ciuda nenorocirilor in care se gasesc nu vor sa marturiseasca Numele Domnului. 3) ca interdictia exprima teama ca invocarea numelui sfant al lui Dumnezeu va face ca ochii Lui sa fie indreptati catre acest supravietuitor si ca si el va primi pedeapsa cu moartea. 4) ca vorbitorul considera ca Dumnezeu este Autorul tuturor nenorocirilor lor si de aceea este cuprins de iritare chiar la simpla mentionare a Numelui Domnului. 5) ca din cauza unei reguli sau din cauza ca a proceda astfel ar fi atras ridicolul sau o alta presiune sociala asupra celui care ar fi indraznit sa ,,pomeneasca” Numele Domnului, era preferabil pentru acela care Il iubea cu sinceritate pe Domnul si cauta sa asculte de El sa evite represiunea tinandu-si gura. Poate ca un simtamant al disperarii din partea israelitilor supravietuitori ar constitui cea mai buna explicatie pentru aceasta interdictie, simtamantul ca nu ar mai sluji la nimic acum sa-L cheme pe Domnul.
6:11 Caci iata ca Domnul porunceste sa se darame casa cea mare, si sa se faca bucati casa cea mica.
Sa se darame. Sau ,,El va lovi”. O repetare si o confirmare a pedepsei fagaduite anterior de profet (v. 8).
6:12 Pot caii sa alerge pe o stanca? Sau poate cineva sa are marea cu boii, de ati prefacut judecata in otrava, si roada dreptatii in pelin?
Stanca. Portiunea finala a acestui capitol scoate la iveala lipsa de intelepciune a acelora care considera ca in propria lor putere pot sa sfideze judecata lui Dumnezeu si sa reziste dusmanului trimis sa-i pedepseasca. Caii nu pot galopa in siguranta pe crestele stancoase.
Cu boii. Ebr. babbeqarim. Unii cred ca acest cuvant ebraic ar fi trebuit sa fie divizat astfel: bebaqar yam, ,,cu un bou marea”. Propozitia atunci ar suna asa: ,,va ara cineva marea cu boii?” Oricum ar fi, ideea este ca incercarile lui Israel de a scapa de judecata iminenta vor fi zadarnice. Un comportament gresit va conduce inevitabil la dezastru national.
Otrava. Ebr. ro’sh, ,,buruiana otravitoare” (vezi comentariul la Psalmi 69,21). Dreptatea a fost preschimbata in cea mai ucigatoare nedreptate, iar toti vor suferi urmarile ingrozitoare care vor veni cu siguranta.
Pelin. Ebr. la’anah, o planta din genul Artemisia cu un gust foarte amar, (vezi Deuteronom 29,18; vezi comentariul la Proverbe 5,4). La’anah este de obicei tradus ,,pelin” (vezi Amos 5,7). Rodul pervertirii din partea lui Israel a dreptatii a fost cea mai amara nedreptate si faradelege.
6:13 Va bucurati de lucruri de nimic, si ziceti: Oare nu prin taria noastra am castigat noi putere?
Lucruri de nimic. Ebr. lo’dabar. Amos evidentiaza nebunia acelora care isi pun credinta in ceva ce nu exista, idolii lor, laudata lor siguranta si puterea cu care se mandreau. Unii cercetatori biblici cred ca in aceste versete se fac referiri la nume proprii, Lo’Debar fiind numele unei localitati din Galaad (vezi 2Samuel 9,4.5; 17,27).
Taria. Literal qarnayim, ,,coarne”. Coarnele sunt un simbol al tariei (vezi comentariul la 1Regi 22,11). Unii considera ca acest cuvant este numele unei fortarete puternice, Carnaim, mentionata in 1Macabei 5,26; 2Macabei 12,21. Prin urmare, traducerea RSV spune aici: ,,Voi care va bucurati de Lo-Debar, care ziceti: ‚Nu prin propria noastra tarie am luat Carnaimul pentru noi?’”.
6:14 De aceea, iata, voi ridica impotriva voastra, casa lui Israel, zice Domnul, Dumnezeul ostirilor, un neam, care va va asupri de la intrarea Hamatului pana la paraul pustiei.
Un neam. O referire la asirieni, care ca instrumente ale maniei lui Dumnezeu (Isaia 10,5.6), vor invada Israelul de la nord, si anume ,,de la intrarea Hamatului” o cetate in Siria superioara (vezi comentariul la Numeri 34,8; Amos 6,2). Compara expresii similare date cu alte ocazii ca o avertizare ca refuzul continuu de a se pocai va aduce un dezastru national (vezi Isaia 5,26; Ieremia 5,15).
Pustiei. Ebr. ’arabah. ’Arabah este depresiunea care se intinde de la Marea Galileii pana la Golful Aqabah (vezi comentariul la Deuteronom 1,1). Raul sau paraul Arabah probabil desemneaza un curs de apa care se varsa in capatul de nord al Marii Moarte. Destul de semnificativ, aceste limite de nord si de sud marcheaza teritoriul recastigat de Ieroboam II pe vremea apogeului prosperitatii lui Israel (vezi 2Regi 14,25).
COMENTARIILE LUI ELLEN G. WHITE
1 Te 53; 4T 76; 5T 233
3–7 Te 53