6:10 Cand unchiul sau va lua pe cel mort sa-l arda, ridicandu-i oasele din casa, si va intreba pe cel din fundul casei: Mai este cineva cu tine? Acela va raspunde: Nimeni Iar celalalt va zice: Tacere! Caci nu trebuie sa pomenim acum Numele Domnului!
Unchiu-sau. Sau ,,ruda unui om”, adica ruda supravietuitoare cea mai apropiata.
Sa-l arda. Ruda respectiva intra in casa pentru ca sa savarseasca ritualurile funerare pentru corpul celui mort. Unii considera ca aceste ritualuri constau din arderea de tamaie in apropierea corpului, in timp ce altii cred ca arderea mentionata aici era de fapt o ardere in crematoriu. In general iudeii isi ingropau mortii, insa in anumite cazuri era folosita si arderea in foc (vezi Levitic 20,14; 1Samuel 31,12). Arderea poate sa fi fost necesara atunci din cauza marelui numar de morti, din cauza naturii molimei sau din cauza ca nu se putea ajunge la locurile de ingropare din afara cetatii din cauza asediului. Daca ruda apropiata nu putea pune corpul intr-un mormant el era constrans sa-l arda.
Oasele. Cadavrul.
Fundul. Ebr. yarkethim, ,,partile din fund”, ,,partile cele mai indepartate” sau ,,partile cele mai launtrice”. Ruda apropiata este descrisa aici vorbind cu vreun supravietuitor care se ascunde intr-un cotlon al casei.
Nu trebuie sa pomenim. Aceasta interdictie a fost interpretata in mai multe feluri: 1) ea izvora dintr-o disperare extrema, supravietuitorii dandu-si seama ca, deoarece aceasta era o zi a judecatii, era prea tarziu pentru a mai chema Numele Domnului. Ei nu L-au chemat toata viata; ei nu pot sa-L cheme acum in fata mortii. 2) acest ,,nu” este o indicatie a impietririi de inima si a necredintei poporului, care in ciuda nenorocirilor in care se gasesc nu vor sa marturiseasca Numele Domnului. 3) ca interdictia exprima teama ca invocarea numelui sfant al lui Dumnezeu va face ca ochii Lui sa fie indreptati catre acest supravietuitor si ca si el va primi pedeapsa cu moartea. 4) ca vorbitorul considera ca Dumnezeu este Autorul tuturor nenorocirilor lor si de aceea este cuprins de iritare chiar la simpla mentionare a Numelui Domnului. 5) ca din cauza unei reguli sau din cauza ca a proceda astfel ar fi atras ridicolul sau o alta presiune sociala asupra celui care ar fi indraznit sa ,,pomeneasca” Numele Domnului, era preferabil pentru acela care Il iubea cu sinceritate pe Domnul si cauta sa asculte de El sa evite represiunea tinandu-si gura. Poate ca un simtamant al disperarii din partea israelitilor supravietuitori ar constitui cea mai buna explicatie pentru aceasta interdictie, simtamantul ca nu ar mai sluji la nimic acum sa-L cheme pe Domnul.