9:2 si i-a cerut scrisori catre sinagogile din Damasc, ca, daca va gasi pe unii umbland pe Calea credintei, atat barbati cat si femei, sa-i aduca legati la Ierusalim.
A cerut. (,,A dorit” KJV; ,,Ceru”, Nitz). De preferat, ,,a cerut”, sau ,,a solicitat” in favoarea sa, probabil pentru a justifica inaltarea lui in cadrul Sinedriului.
Scrisori. Acestea erau hartiile care constituiau ,,puterea si invoirea” lui Saul (cap. 26,12). Reiese ca Roma a conlucrat cu autoritatile iudaice dand marelui preot puteri de extradare a fugarilor iudei. Autoritatea aceasta probabil dateaza de pe la 56 i. Hr. (Iosif, Antiquities, XIV, 8,5 [146-148]; conform cu 1 Macabei 15,15-24).
Damasc. Cetatea aceasta e socotita ca una dintre cele mai vechi din lume. Locul ei era considerat in mod traditional scena uciderii lui Abel. Iosif, (Antiquities, I. 6,4 [145]) atribuie intemeierea orasului lui Uz, nepotul lui Sem (vol. I, p. 270). Aceasta cetate figureaza in istoria lui Avraam ca loc de nastere a administratorului sau (Geneza 14,2). David plaseaza acolo garnizoane (2 Samuel 8,6) dar sub Rezon, cetatea a devenit un centru al opozitiei lui Solomon (1 Regi 11,23-25). Raurile lui, Abana si Parpar erau, in ochii generalului Sirian lepros, Naaman, mai bune decat oricare din raurile lui Israel (2 Regi 5,12). Era centrul regatului sirian in aliantele si razboaiele cu Israelul si Iudeea (2 Regi 14,28; 16,9.10; Amos 1,3.5). Facea comert cu marfuri cu Tirul, cum si cu vin si lana alba, asa cum e notat de Ezechiel (cap. 27,16.18). In anul 333 i. Hr., generalul macedonean Parmenion, a cucerit cetatea pentru Alexandru cel Mare. A fost recastigata de romanul Pompei in anul 64 i. Hr. Pe vremea convertirii lui Saul, se gasea sub jurisdictia lui Vitellius, pe atunci guvernator roman al Siriei. Cand Tiberius a murit in anul 37 d. Hr., Vitellius s-a grabit sa se duca la Roma si Aretas IV, regele nabatanienilor, a pus stapanire pe Damasc si l-a guvernat printr-un delegat. Asa stateau lucrurile la data cand Saul a trebuit sa fuga din cetate. (2 Corinteni 11,82)
Damascul alcatuia o oaza in pustiul Sirian. Raul Abana, alimentat de zapezile muntilor Anti-Liban, iriga terenul si-l facea foarte roditor. Cetatea era bine descrisa ca ,,o capitala predestinata”. Populatia ei era predominant aramaica, dar cetatea poseda o mare colonie iudaica. Naratiunea (Fapte 9,2.14) lasa a se intelege ca printre ei erau multi ,,ucenici ai Domnului” (v. 1). Dintre acestia, multi poate fusesera refugiati din cauza persecutiei din Ierusalim si din imprejurimile lui si sinagogile locale erau fara indoiala chemate sa aplice decretul Sinedriului din Ierusalim. Luca nu explica pentru ce a ales Saul locul acesta pentru lucrarea lui de pedepsire mai departe a bisericii. Motivele insa pot fi oferite:
1) Asa cum s-a notat, crestinii se refugiasera acolo, la o oarecare distanta considerabila de Iudeea.
2) Acolo erau convertiti crestini care erau cetateni ai locului.
3) Se poate ca Damascul sa fi devenit un centru departat al bisericii in dezvoltare.
4) Se poate ca Saul sa fi cunoscut bine autoritatile iudaice si putea sa conteze pe conlucrarea lor impotriva crestinilor.
Sinagogile. Cetatea era cosmopolitana si probabil erau acolo iudei din multe natiuni. Ca si la Ierusalim (conform cu cele de la cap. 6,9) grupe nationale isi vor fi infiintat propriile lor sinagogi. Se apreciaza ca vor fi fost 30 sau 40 de sinagogi in cetatea Damascului pe vremea aceea. Fara indoiala, crestinii inca luau parte cu evlavie la sinagoga si tocmai contra acestora planuia Saul sa actioneze.
Pe calea credintei. [ ,,Ai acestei cai”, KJV; ,,In calea Domnului”, Nitz]. Adica ,,unii care apartineau caii”. Cuvantul ,,cale” apare ca un sinonim timpuriu al crestinismului (conform cap. 19,9.23; 22,4; 24,14.22). Compara folosirea de catre Luca a ,,numelui” (cap. 5,41, RSV), ,,cuvantului” (cap. 4,4; 8,4; 14,25), ,,calea mantuirii” (cap. 16,17) si ,,calea Domnului” (cap. 18,25). Termenul poate sa-si fi avut obarsia in declaratia lui Hristos ca El este ,,calea” (Ioan 14,6), sau in referirea Lui, la ,,calea” cea stramta. (Matei 7,14)
Atat barbati, cat si femei. Includerea femeilor printre victimele in perspectiva accentueaza furia de care era stapanit Saul impotriva crestinilor (conform cap. 22,4)-
Legati la Ierusalim. Misiunea lui Saul lasa sa se inteleaga ca vina crestinilor depasea jurisdictia tribunalelor locale (vezi Matei 10,17) si ei trebuia sa fie deferiti Sinedriului (vol V, p. 67) din Ierusalim. Atat de mare era puterea preoteasca (vezi mai sus la ,,scrisori”) incat autoritatilor iudaice le era ingaduit sa aresteze pe cei pe care doreau, chiar si pe teritoriu strain.