8:14 Apostolii, care erau in Ierusalim, cand au auzit ca Samaria a primit Cuvantul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru si pe Ioan.
Apostolii. Ei ramasesera la Ierusalim (v. 1), indrumand activitatile bisericii. Domnul pusese candva o limita geografica predicarii soliei imparatiei (Matei 10,5). El desfiintase limitele acelea prin insarcinarea Evangheliei (Matei 28,19.20) si prin instructiunea din Fapte 1,8). Vestea despre succesul lui Filip in Samaria a sosit la cei doisprezece ca dovada ca inlaturarea limitarilor era un fapt. Venise acum timpul pentru a se marturisi despre Hristos in Samaria.
Au auzit. In ciuda persecutiei, comunicarea dintre lucratorii imprastiati si centrul lucrarii a fost pastrata cu credinciosie.
Samaria. Solia lui Filip era dusa prin tot districtul de convertitii sai entuziasti.
Cuvantul lui Dumnezeu. Expresia este folosita aici de Luca, la fel ca in Evanghelia sa, cu privire la intreaga cuprindere si esenta a ceea ce insemneaza Evanghelia lui Hristos (cf. Luca 5,1; 8,11.21).
Pe Petru si pe Ioan. Evident n-a fost acordata nici o intaietate aparte vreunuia din cei doisprezece in zilele acelea timpurii. Prin decizia intregului apostolat, Petru si Ioan au fost trimisi in misiunea din Samaria. Era logic de a alege pe acestia doi, deoarece ei fusesera extrem de activi la inceputul lucrarii bisericii (cf. cap. 1,15; 2,14; 3,1; 4,8 etc.). Nu e nici o dovada de suprematie a lui Petru; el era sub indrumarea apostolilor, care l-au ,,trimis” pe el si pe Ioan in aceasta misiune. Ioan, care candva dorea sa ceara sa cada foc asupra samaritenilor (Luca 9,54) urma acum, ca in iubire, sa le aduca botezul cu Duhul Sfant si cu foc (Matei 3,11). Sugestii ca Ioan mentionat aici ar fi putut sa fie Ioan Marcu (vezi Fapte 13,5.13) nu sta in picioare. Daca Ioan Marcu ar fi trecut deja prin experientele descrise in versetele urmatoare, el nu s-ar fi despartit de Pavel si de Barnaba (cap. 13,13).