7:60 Apoi a ingenuncheat, si a strigat cu glas tare: Doamne, nu le tine in seama pacatul acesta! Si dupa aceste vorbe, a adormit.
A ingenuncheat. In rugaciune si in adorare a Aceluia pe care il vazuse la dreapta lui Dumnezeu, desi era fara indoiala fortat de improscarea cu pietre sa cada in genunchi.
Nu le tine in seama pacatul acesta. Literal, ,,nu le pune in socoteala pacatul acesta”. Stefan nu putea face nimic cu privire la pacatele anterioare ale persecutorilor sai, dar avea un drept personal de a cere iertare pentru abaterea lor prezenta. Mijlocind pentru ei in rugaciune, el a dat pe fata cat de deplin isi insusise spiritul iertator care caracterizase pe Domnul si Invatatorul sau (cf. Luca 23,34).
A adormit. Vezi Marcu 5,36; Ioan 11,11. In tot cursul apararii sale, puterea lui Stefan era in contrast remarcabil cu aceea a acuzatorilor sai. Ei sunt plini de furie razbunatoare, dar el pastreaza un calm ca acela care-L stapanea pe Hristos in sala de judecata. Acum Luca, incheindu-si relatarea despre lucrarea martirului, pastreaza acea atmosfera sfanta in expresia lui finala, ,,a adormit”. Lupta s-a sfarsit, victoria e castigata; luptatorul credincios al lui Dumnezeu paraseste tumultul si adoarme linistit pana la ziua invierii. Capitolele urmatoare arata ca moartea lui nu a fost in zadar. NOTE ADITIONALE LA CAPITOLUL 7
Vorbirea lui Stefan prezinta unele dificultati in ce priveste scopul ei, lucrurile pe care le prezinta si intrebari cu privire la faptele enumerate. La abordarea acestor probleme trebuie sa se retina anumite consideratiuni: 1) Cuvantarea este relatata, nu asa cum Luca ar fi inteles continutul si importanta ei cu 30 de ani mai tarziu, cand a scris Faptele Apostolilor, ci probabil asa cum ii fusese prezentata de unul sau mai multi din ascultatorii lui, ca de pilda Saul (Pavel) sau unul din preotii convertiti (cap. 6,7). Natural, trebuie sa se reaminteasca faptul ca Dumnezeu i-ar fi putut da
o cunoastere a predicii direct lui Luca. 2) Cuvantarea n-a fost terminata, pentru ca ascultatorii lui au navalit asupra lui plini de furie, l-au tarat afara din oras si l-au ucis cu pietre. 3) Cuvantarea lui Stefan era istorica, asa cum fusesera cuvantarile lui Petru inainte de el (cap. 2 si 3) si ale lui Pavel dupa el (cap. 13; 22; 26), si in masura aceasta relateaza putin din gandirea lui teologica. Teologia lui Stefan, asa cum se dezvoltase pana la data aceasta, trebuie sa fie vazuta in implicatiile istorice urmarite si in acuzatiile vrajmasilor sai. 4) Cuvantarea lui fara indoiala era o continuare a soliei evanghelice data de cei sapte, dupa hirotonirea lor (cap. 6,7-10) si dupa prezentarea Evangheliei pe care Stefan o facuse in sinagoga elenistilor (vezi v. 9). De aceea apararea lui ofera ea insasi o mare parte din ceea ce ar fi de ajutor pentru cercetatorul de astazi la analizarea si aprecierea ei. 5) Unele dintre dificultatile istorice si exegetice pe care pare sa le prezinte aceasta cuvantare – ca de pilda chestiunea ca Avraam nu a parasit Haranul decat dupa moartea lui Terah (cap. 7,4); cele 75 de persoane ca total al tribului evreiesc cu Iosif in Egipt (v. 14); parcela de teren de care se spune ca a fost cumparata in Sihem de Avraam (v. 16); inmormantarea lui Iacov in acea bucata de pamant (v. 15,16); citatul din Amos 5,26.27, in care Stefan pune ,,Babilonul” in locul ,,Damascului”; si numele zeitatilor pagane mentionate (Fapte 7,43) – pot fi vazute ca aparand, in parte sau in total, din lipsa noastra de informatie care ar fi putut sa fie totusi la indemana lui Stefan.
Trei obiective destul de evidente pot fi deduse din cuvantarea lui Stefan:
1. 1. Sa castige aprobarea sau cel putin sa tempereze dezaprobarea, aratand Sinedriului ca el era familiarizat cu istoria poporului evreu si sa procure temei pentru a dovedi ortodoxia lui.
2. 2. Pentru a arata istoria cum Dumnezeu a cautat sa conduca ,,si cum ei in mod persistent lepadasera acea conducere asa cum fusese data prin Moise, profeti si Mesia Cel prezis.
3. 3. Sa arate natura si intelesul cultului pe care Dumnezeu il prescrisese pentru patriarhi si pentru poporul Sau ales in legatura cu lucrarea inaugurata de Hristos la dreapta lui Dumnezeu. Acesta poate fi considerat ca obiectivul cel mai important, dar cel mai putin clar expus. Patru fapte trebuie sa fie observate in legatura cu aceasta:
a) Cand diaconii, dintre care apare Stefan ca un evanghelist de frunte, au inceput lucrarea lor publica, ,,o mare multime de preoti”, pentru prima data,, ,,veneau la credinta” (cap. 6,7). Rezultatul acesta se poate sa fi aparut dintr-un accent particular in prezentarea Evangheliei de catre Stefan si ceilalti diaconi.
b) S-a adus serioasa acuzatie contra lui Stefan ca el invata ceea ce era contrar ,,acestui locas sfant”, adica, Templul; impotriva ,,Legii”; si contra ,,obiceiurilor” (cap. 6,13.14).
c) Stefan a subliniat chemarea lui Avraam si purtarea de grija providentiala a lui Dumnezeu pentru Iacov si descendentii lui (cap. 7,2-17); eliberarea evreilor din Egipt sub conducerea lui Moise
(v. 18-36); marturia lui Moise despre un prooroc viitor pentru biserica (v. 37,38); cultul fals si sacrificiile nelegiuite ale evreilor (v. 39-43); tabernacolul din pustie construit dupa modelul aratat lui Moie (v. 44,45); Templul lui Solomon (v. 46,47); si faptul ca Dumnezeu nu are nevoie de temple facute de om (v. 48-50). Acest accent asupra cultului ar sugera ca Stefan conducea la subiectul principal al lucrarii lui Hristos in cer.
d) Experienta lui Stefan are o legatura vadita cu profetia celor 70 de saptamani (Dan. 9,24-27), care au inceput in anul 457 i.Hr., in ultima saptamana in mijlocul careia Mesia urma sa fie starpit, ,,dar nu va avea nimic” [,,nu pentru sine”] si sistemul tipic, pamantesc, sacrificial urma sa inceteze de a fi un mijloc efectiv de mijlocire care insemna si sfarsitul preotiei pamantesti. Comentariul acesta accepta ideea ca rastignirea pe cruce a avut loc in anul 31 d.Hr. (vezi Vol. V, p.251-256), la ,,mijlocul saptamanii”. Prin urmare, ultima din cele 70 de saptamani profetice trebuia sa se termine in anul 34 d.Hr. In felul acesta lucrare a lui Stefan poate fi privita ca simbolizand dramatic apelul lui Dumnezeu catre poporul Sau ales in cursul ultimei saptamani profetice, inainte ca Evanghelia sa fie oferita neamurilor. In acord cu aceasta, pare rezonabil sa se dateze martirajul lui Stefan in anul 34 d.Hr., deoarece uciderea lui Stefan poate fi privita ca un act final de lepadare a Evangheliei de catre iudei ca natiune.
Cand cuvantarea lui Stefan e privita pe fundalul acesta, se vede ca e un episod dramatic, vital intr-o perioada critica a istoriei bisericii primare.
Tanarul, Saul, introdus in cap. 7,58, joaca un rol atat de important pe scena NT incat este indreptatita atentia deosebita care i se acorda de la prima mentionare a numelui sau. Amanunte biografice directe sunt putine, dar referiri indirecte permit o reconstruire rezonabila a vietii sale timpurii.
In afara de o mentionare indirecta a mamei sale (Gal. 1,15) si referiri generale la stramosii sai evrei (Fapte. 24,14; Gal. 1,14; 2 Tim. 1,3), Scripturile nu dau nici o cheie in privinta neamului lui Saul. Ca el nu era un fiu unic reiese din Fapte 23,16, unde e introdus ,,fiul sorei lui Pavel”. E posibil ca familia lui privindu-l ca apostaziat cand a devenit crestin, sa se fi instrainat si sa fi rupt orice legatura cu el (vezi Fil. 3,8), iar lucrul acesta sa fi devenit o sursa de durere pentru el, desi este clar ca inainte de convertirea lui unele din rudele lui deja devenisera crestini (Rom. 16,7).
O traditie din sec al 2-lea, relatata de Ieronim, afirma ca parintii lui Saul traisera in Girchala, din Galileea. Pe la anul 4 i.Hr, se presupune ca au fost luati prizonieri si dusi ca sclavi in Tars, cetatea principala a Ciliciei, in Asia Mica, unde cu timpul au castigat libertatea, au prosperat si au devenit cetateni romani. Mai tarziu li s-a nascut un fiu, Saul.
Viata lui Saul a inceput la Tars (Fapte 22,3) unde, in ziua a opta a fost circumcis (Filipeni 3,5) si, in acord cu obiceiul, i s-a dat numele (vezi Luca 1,50). Intrucat era din semintia lui Beniamin (Rom. 11,1; Filip. 3,5), se poate sa fi fost numit dupa intaiul rege al lui Israel, care descindea din aceeasi casa.
De la nastere poseda anumite privilegii de invidiat. Era nascut ca cetatean roman (Fapte 22,28). In secolul I d.Hr., cetatenia romana era considerata de mare valoare si probabil ca familia lui Saul a fost de o oarecare distinctie si de bogatie mai mult decat medie. Detinatorul unei astfel de cetatenii avea orice motiv sa fie mandru si in mod natural sa fie favorabil inclinat catre Roma imperiala. Dar, pe langa aceasta, Saul avea o loialitate locala fata de propria sa cetate. Era cetatean al cetatii Tars (cap. 21,39). Lucrul acesta insemneaza nu numai ca locuia acolo, dar si ca poseda drepturi cetatenesti. Probabil se bucura de privilegiul acesta, datorita serviciilor aduse cetatii de familia lui.
Mai pe sus de aceste privilegii sociale, Saul isi afirma mostenirea sa rasiala si religioasa. El se mandrea cu descrierea ,,evreu din evrei” (Fil. 3,5; cf.2 Cron. 11,22) si era mandru de traditiile sale stramosesti. Lucrul acesta se potrivea destul de bine si cu dreptul sau de a avea cetatenia romana si tarsiana, deoarece pana la anul 70 d.Hr., cand Vespasian a desfiintat drepturile legale ale iudeilor, acestora li se ingaduise sa-si pastreze nationalitatea lor distinctiva, chiar in cadrul roman pagan. La aceste avantaje cu fond religios, el adauga o mandrie deosebita fata de fariseismul sau. El traise ,,ca fariseu dupa cea mai ingusta partida [iudaica] a religiei” sale (Fapte 26,5; cf. cap. 23,6; Fil. 3,5). Unii comentatori sugereaza ca acest fariseism fusese mostenit de la tatal sau, dar este la fel de mult posibil ca a devenit fariseu datorita educatiei sale sub Gamaliel (cf. cu Fapte 5,34).
La o varsta frageda, probabil cand era de 12 ani, Saul a fost trimis la Ierusalim (cap. 26,4), unde a fost educat de vestitul Gamaliel I (cap. 22,3; vezi cap. 5,34). El a fost instruit sa cunoasca ,,cu de-amanuntul Legea” [,,felul desavarsit al legii”, KJV], crezand ,,tot ce este scris in Lege si Prooroci”, formandu-se sa fie ,,plin de ravna pentru Dumnezeu” si ,,insufletit de o ravna nespus de mare pentru datinile stramosesti” ale parintilor sai (Fapte 22,3; 24,14; Gal. 1,14). Pare ca a devenit un suporter mai fanatic al sectei sale decat fusese invatatorul sau (cf. cele de la Fapte 5,34). In felul acesta a pus bazele viitoarei sale cruciade impotriva bisericii crestine (cap. 8,1.3; 22,4.5; 26,9-12). Cu aceasta zestre si pe fondul acesta, Saul intra in naratiunea cartii Faptelor (cap. 7,58). Ca un membru zelos al partidei celei mai stricte a iudaismului, el participa la moartea lui Stefan care pare sa fie un critic al iudaismului. Prezenta lui sugereaza ca a continuat sa locuiasca la Ierusalim. De aceea pare sa fi cunoscut bine lucrarea si moartea lui Hristos si marturia apostolica tot mai puternica aflata in plina dezvoltare. Dar, intrucat el mentioneaza numai intalnirea supranaturala cu Isus pe drumul spre Damasc (Fapte 22,4.9; 26,14.15; 1Cor. 15,8), nu pare probabil ca L-a intalnit in trup. Cu toate acestea, Saul era bine echipat ca persecutor anticrestin si nu e nimic anormal in participarea lui la moartea primului martir.
O discutie considerabila s-a purtat cu privire la schimbarea de nume care apare pe la mijlocul cartii Faptelor Apostolilor. Capitolul 13,9 vorbeste despre ,,Saul, care se mai numeste si Pavel”, sau, pentru a da o traducere varianta, ,,Saul, altminteri Pavel”. Pentru ce sa se introduca aici un al doilea nume cand ,,Saul” fusese deja folosit de 18 ori intre cap. 7,58 si 13,9? Din vremea lui Ieronim noul nume introdus a fost legat cu acela al lui Sergius Paul (proconsulul) delegat [,,dregator”] al Ciprului. S-a sugerat ca Saul a luat numele de Paul [Pavel] pentru a onora convertirea delegatului [,,dregatorului”] la credinta crestina. O astfel de explicatie pare imposibila, deoarece sunt motive puternice de a crede ca Saul trebuie sa fi avut mai multe nume inca din primii sai ani.
Saul se nascuse intr-o lume multilingva. O populatie eterogena care vorbea o multime de limbi diferite, dar fiecare grup avea propriul sau grai natal. Suprapuse pe baza aceasta erau greaca, lingua franca a lumii civilizate (vezi Vol. V, p.103) si latina, limba oficiala a Imperiului Roman. Prin urmare, multi oameni vorbeau nu numai limba lor natala, dar si greaca si latina. Din cauza aceasta, multi din ei au ajuns sa aiba mai mult decat un singur nume, sau diferite forme ale aceluiasi nume dupa limba sau societatea in care era folosit. In alte cazuri ei purtau nume care nu aveau nici o legatura intre ele – adica, nu erau traduceri dintr-o limba in alta. In cazul lui Saul, procesul poate sa fi actionat in felul urmator: La circumcizie i s-a dat un nume iudaic, Saul, dar intrucat locuia intr-o comunitate pagana, purta si un nume latin obisnuit, Paulus. Se pot cita multe exemple de nume duble: Belsatar-Daniel, Estera-Hadasa, Ioan Marcu (cf. Fapte 1,23; 13,1; Col. 4,11). Luca arata cunoasterea din partea sa a celor doua nume, Saul si Paul [Pavel]. Inainte de Fapte 13,9, el l-a descris intr-un mediu predominant ebraic si de aceea a folosit numele ebraic, Saul. Acum, in cap.13,9, Luca il vede fata in fata cu un slujbas roman, care desigur l-a intrebat: ,,Care este numele tau”? ,,De unde esti”? La asemenea intrebari, cetateanul roman nu ar fi raspuns ,,Saul, fariseu din Ierusalim”, ci ,,Paul, cetatean roman din Tars”. In felul acesta reiese ca darea pe fata de catre Luca a celuilalt nume al eroului sau e deosebit de fericita – corespunde imprejurarilor si nu prea are nevoie de alta explicatie. Incepand de la punctul acesta, Luca foloseste numele pagan, in afara de trei referiri reminiscente la ,,Saul” (cap. 22,7.13; 26,14), care arata cat de exact a relatat Luca cuvintele lui Pavel. Lucrul acesta este cu totul corespunzator, deoarece lucrarea lui Pavel in decursul celei de a doua jumatati a Faptelor este aproape cu totul pentru neiudei. In felul acesta numele Pavel este intretesut cu lucrarea sa pentru neamuri. Lucrul acesta vine in sprijinul folosirii invariabile chiar de catre apostol a lui ,,Pavel” in epistolele sale (Rom. 1,1; 1 Cor. 10,1; Gal. 5,2; Col. 4,18 etc.).
O alta interpretare merita consideratie. Cuvantul latin paulus (echivalentul lui grec este pauros) insemneaza, ,,mic” sau ,,scund”, si a fost luat ca o descriere a staturii lui Saul. Ideea primeste oarecare sprijin din apocrifa Faptele lui Paul si Thecla, care dateaza din anii 160-180 d.Hr., si desi nu e cu totul de incredere, ar putea totusi sa reflecte o traditie autentica de infatisarea personala a marelui apostol. Pasajul in cauza zice: ,,Un om de talie mica, chel, cracanat, bine cladit, cu sprancene imbibate, nas cam lung, plin de farmec, deoarece uneori seamana cu un om, si uneori avea infatisarea unui inger” (ANF, Vol. 8, p.487). Trebuie, totusi, sa fie recunoscut, ca o atare explicatie cuprinde acceptarea unei date mai tarzii pentru numele Pavel, intrucat n-ar fi putut fi dat pana nu s-au pronuntat caracteristicile fizice.
Indiferent care ar fi originea celuilalt nume al lui Saul, numele insusi era roman si era cu totul corespunzator pentru scopul final al apostolului de a duce Evanghelia in capitala imperiala (cf. cele de la Fapte 19,21; Rom. 1,15).
In plus, cand Luca intra in subiectul principal al cartii sale, lucrarea pentru neamuri a lui Pavel, foloseste in mod statornic numai numele roman al apostolului. In ce priveste o cronologie ipotetica a vietii lui Saul, sau Pavel, cum era mai bine cunoscut,
vezi p.97-102. COMENTARII ELLEN G. WHITE 1–60 AA 99–102; SR 264–267 4PP 127 5PP 169 68T 207 22CT 406, 417; Ed 62; FE 342, 360, 393; MH 474; PP 245; SR 108; 4T 343 23–25CT 407 25PP 246 29, 30FE 360, 423; MH 508 37AA 99 44PP 357 48EW 198 48–50 AA 99; SR 264 51, 52EW 198 51–55 AA 100 51–56 SR 265 55AA 115 55, 56EW 198, 208; SL 91 56AA 116; ML 67; MYP 113; SR 270 56–60 AA 101 57, 58EW 199 58–60 PK 699 59AA 575, 597; 4T 525 59, 60ML 67; SR 206 60 EW 199; MB 332