6:1 In zilele acelea, cand s-a inmultit numarul ucenicilor, Evreii care vorbeau greceste, carteau impotriva Evreilor, pentru ca vaduvele lor erau trecute cu vederea la imparteala ajutoarelor de toate zilele.
[,,Si”, KJV]. Mai de graba, ,,dar”, deoarece versetul arata un contrast la cap.5,42.
In zilele acelea. Adica in zilele din cap. 5,41.42. Luca trateaza aspectele istorice cu adevarat profesionalism. El a aratat cresterea bisericii sub puterea Duhului Sfant, si venirea masiva la credinta a noilor credinciosi. El a aratat ca economia bisericii, cel putin pentru o vreme, a luat o forma obsteasca. Capitolul 6 arata unele din dificultatile provenind din acest aranjament, dar acest aspect este la randul sau o introducere la experienta lui Stefan, care si ea este o introducere la convertirea lui Saul din Tars si la activitatile lui misionare ulterioare. Naratiunea este clar istorica. Raportul cap.6 este strans legat cu acela al cap. 5,14, dar lungimea intervalului dintre cele doua evenimente este incerta.
S-a inmultit. Expresia poate fi tradusa mai bine ,,cand numarul ucenicilor sporea vizibil”, adica, prin adaugiri aproape zilnice. O atare crestere naturala urma sa aduca probleme noi. Fusese un lucru simplu a purta grija de nevoile familiei apostolice din punga pe care o purta Iuda. Era mai complicat, desi nu imposibil, de a se purta de grija grupei de credinciosi din Ziua Cincizecimii. Dar numarul membrilor din comunitatea crestina sporise atat de mult, incat purtarea de grija fata de acei in lipsa lua tot timpul apostolilor, stanjenindu-le misiunea de propovaduire.
Ucenicilor. Este prima data cand numele acesta este folosit cu privire la crestini in Faptele Apostolilor. Ucenicii Evangheliilor au devenit apostoli si termenul de ,,ucenici” a trecut la credinciosul obisnuit.
Evreii care vorbeau greceste. [,,Grecii”, KJV; ,,Eleniti”, Nitz]. Gr.hellenistai, ,,Elenisti”, adica evrei care vorbeau greceste, sau ,,Iudei Greci” (RV). NT face deosebire cu grija intre acestia si hellenes, care erau greci de neam (Ioan 12,20). Elenistii erau iudei din diaspora (vezi Coloseni V, p. 59,60; vezi Ioan 7,35; Fapte-2,8) care nu numai ca vorbeau greceste, dar si absorbeau cultura greaca. Ei ar fi putut sa fie iudei care fusesera nascuti in tarile unde greaca era limba obisnuita, si nu cunosteau limba ebraica sau aramaica si, in loc de a participa la serviciile divine tinute in evreieste, aveau propriile lor sinagogi in Ierusalim. S-ar fi putut sa fie prozeliti de limba greaca. In orice caz ei erau convertiti de la Iudaism, deoarece pana la data aceasta Evanghelia nu fusese prezentata neamurilor. Mare parte din convertiti din Ziua Cincizecimii trebuie sa fi apartinut grupei acesteia, ca si Barnaba (cap. 4,36) si altii ale caror nume sunt pomenite in sens special in naratiune (cap. 6,5).
Acesti iudei elenisti citeau versiunea LXX a VT, versiune cel mai deseori citata in NT. Ei erau cat se poate de zelosi, in contrast cu multi din iudeii locali. Ei veneau cu mult zel ca sa se inchine in locurile sfinte ale Ierusalimului, in timp ce pentru iudeii Palestinieni curtile Templului erau prea adesea locuri obisnuite (cf. cap. 21,27,28). Traditia iudaica rabinica se ingrija de spunerea marturisirii shema, marturisire ebraica a lui Iehova (Deut. 6,4), in greaca elenistica. Vezi Vol. V,
p.57.
Carteau. [,,Murmurau”, KJV; ,,Se facu cartire”, Nitz]. Nu e numai o plangere marunta, ci un protest destul de vehement pentru a indreptati o preocupare serioasa. Relatarea nu aduce nici o invinuire apostolilor, deoarece ei nu meritau asa ceva. Brusca crestere in numarul membrilor depasise resursele lor si precipitase dificultatea.
Evreilor. Acestia erau iudei care, in contrast cu Elenistii, fusesera nascuti in Palestina si locuiau acolo si vorbeau limba (aramaica) pe care NT o numeste ebraica (vezi cap. 22,2). Vezi Vol. I, p.30.
Vaduvelor lor. Adica ale elenistilor. Intrucat iudeii palestinieni erau in majoritate veniti de curand in biserica, cei nevoiasi dintre elenisti s-ar fi putut ca fara nici o intentie rea sa fi fost lasati fara asistenta, din cauza deosebirii de limba si obiceiuri. Purtarea de grija fata de vaduve este subliniata in Scriptura (vezi Exod 22,22; Deut.14,29; Isaia 1,17; Luca 18,3). Aici referirea poate fi la ajutorarea tuturor persoanelor sarace si nevoiase. Evident economia obsteasca din biserica cerea vreun fel de supraveghere organizata a fondului comun care fusese creat (Fapte 4,32). Mai tarziu, biserica a alcatuit reguli pentru ajutorarea vaduvelor ei (1 Tim. 5,3-16).
Imparteala ajutoarelor. [,,Slujire”, KJV; Nitz]. Gr. diakonia, ,,slujirea”, ,,servirea”, tradus ,,imparteala” in RSV, si ,,ajutorarea” in cap.11,29. Cuvantul e inrudit cu diakonos ,,slujitor”, sau ,,diacon”. Ajutorul acesta era dat zilnic. Din cauza nevoilor presante si poate din lipsa de spatiu de depozitare era fara indoiala necesar sa se imparta ajutorul in fiecare zi si poate din diferite puncte ale orasului. Probabil era un curent continuu de daruri care intrau si de donatii care erau date. Solicitarea asupra timpului apostolilor trebuie sa fi fost mare. Dar nu e nici o indicatie ca apostolii erau vinovati de favoritism sau de neglijenta sau ca era cultivat vreun resentiment contra lor.