5:2 si a oprit o parte din pret, cu stirea nevestei lui; apoi a adus partea cealalta, si a pus-o la picioarele apostolilor.
A oprit. Gr. nosphizo, in forma folosita aici, ,,a pus deoparte pentru sine”. In Tit 2,10 verbul acesta e tradus ,,fure”. E folosit in LXX (Iosua 7,1) pentru pacatul lui Acan. Simpla retinere din partea lui Anania a unei parti din pretul de vanzare al mosioarei nu era un pacat in sine. De fapt el nu avea nici o obligatie de a da ceva. El marturisise o bunavointa de a da, dar nu era obligat sa dea
o suma fixa. Banii erau ai lui, putea sa dea totul sau partial. Dar partea a fost adusa ca si cum era totul. Aceasta era inselaciune. Era de fapt o minciuna.
Aprobarea cu care Luca povesteste fapta de sacrificiu de sine a lui Barnaba trebuie sa fi reflectat aprecierea bisericii. Anania pare ca isi inchipuise ca va castiga aceeasi aprobare, dar cu mai putin sacrificiu din partea sa. Dorinta de a placea era destul de puternica pentru a castiga o biruinta partiala asupra lacomiei. Dar lacomia era destul de puternica pentru a birui asupra onestitatii. Indemnul de a vinde venea de la Duhul lui Dumnezeu; indemnul de a retine o parte din pret era rau. Fapta era o incercare de a servi atat lui Dumnezeu, cat si lui mamona. Pacatul era in oarecare masura asemenea cu acela al lui Ghehazi (vezi 2 Regi 5,20-27), dar privit pe fundalul minunilor Zilei Cincizecimii si al progresului extraordinar al bisericii sub calauzirea Duhului, el era mai uracios si a fost lovit cu o pedeapsa mai aspra.
Nevestei lui. Safira era evident o complice de bunavoie. Fapta lor era o delincventa cu premeditare.