4:34 Caci nu era nici unul printre ei, care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute,
Sa duca lipsa. [,,In lipsa”, Nitz]. Mai de graba, ,,care sa fi fost in lipsa”. Versiunea greaca pare sa lege versetul acesta cu cel precedent prin conjunctia gar, ,,caci”, care nu e tradusa in KJV. Gar sugereaza stransa legatura care exista intre libertatea crestina si harul de care se bucurau (vezi v. 33).
Ce aveau ogoare. [,,Erau posesori de pamanturi”, KJV]. Unii din crestini cei noi erau persoane bogate. Autenticitatea iubirii lor fratesti se dadea pe fata in sacrificare de sine pentru binele fratilor lor mai putin fericiti.
Vindeau, aducea. Formele verbelor folosite aici sugereaza ca lucrul acesta era o intamplare care se repeta continuu, cand unul dupa altul crestinii s-au despartit de averile lor pentru binele comun al bisericii. Facand lucrul acesta, motivele lor erau iubirea si indemnul la facerea de bine. Desi Luca nu pomeneste lucrul acesta, exista si posibilitatea ca crestinii sa fi fost impresionati de avertizarile Domnului lor ca averile pamantesti sunt nestatornice. Anumite ogoare si proprietati din Palestina trebuie sa fi fost adesea fara valoare atunci cand necazurile profetizate de Domnul au devenit fapte. La fel cum Ieremia si-a aratat credinta in restatornicirea viitoare a poporului sau in Palestina prin cumpararea unui ogor la Anatot (Ier. 32,6-15), tot asa crestinii au dat, printr-un proces invers de vanzare a proprietatii lor, o dovada a credintei lor in certitudinea soliei pentru care marturiseau.