4:32 Multimea celor ce crezusera, era o inima si un suflet. Nici unul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste.
O inima. Dovezi textuale pot fi citate (cf. p.10) pentru adaugirea interesanta: ,,Si nu era nici discriminare de nici un fel intre ei”. Ca si in cazul expresiilor pereche similare, ,,inima” si ,,suflet” adesea se suprapun in inteles si trebuie sa fie luate aici ca exprimand o totalitate de caracter si nu oarecare deosebiri in ce priveste detaliile. Unitatea de inima in gandirea ebraica arata acordul deplin (vezi Ier. 32,39; cf. 1 Cron. 12,38). Nu numai Petru si Ioan si ceilalti apostoli, dar si intreaga multime a credinciosilor, participasera la acest acord.
Nici unul nu zicea. Fiecare persoana considera ca averile sale erau incredintate lui de Dumnezeu, si ca trebuiau sa fie predate la cerere. Aceasta nu putea sa fie decat rezultatul unei adanci iubiri a unuia pentru altul, prezisa de Hristos ca semn distinctiv al ucenicilor Sai (Ioan 13,35). Idealisti care s-au straduit sa zugraveasca in teorie o societate desavarsita, ca Plato in Republica sa si Sir Thomas Moore in Utopia sa, au propus ca o conditie a asociatiei lor perfecte, o comunitate de bunuri similara cu aceea practicata in biserica primara. Pentru a acea succes o asemenea asociatie e nevoie de desavarsire la participantii ei. Fara indoiala, asteptarea din partea credinciosilor a apropiatei reveniri a Domnului lor, impreuna cu unitatea lor de gandire si de sentiment, ii facea bucurosi sa se desparta de averile lor materiale. Totusi, asa cum e aratat in cazul lui Anania (vezi Fapte 5,4), ei nu aveau nici o obligatie de a face asa ceva.
Aveau toate de obste. Aceasta afirmatie e paralela cu cap. 2,44, intrucat intr-adevar v. 32-35 ale capitolului prezent reafirma in general ce se relatase in cap. 2,43-45. Aceasta reafirmare e probabil facuta de Luca pentru a oferi un cadru pentru istorisirea din partea lui a darniciei lui Barnaba (v. 36.37) si a egoismului lui Anania (cap. 5,1-11). Lui Luca ii facea placere sa staruie asupra acestor averi in comun ca o exprimare a egalitatii si fraternitatii manifestate in biserica primara. Drepturile de proprietate erau voluntar suspendate prin punerea spontana a membrilor comunitatii crestine sub influenta legii iubirii. Binefacerea lor era libera si deplina, fara nadejde de rasplatire materiala. Ei se priveau pe sine nu ca posesori pentru sine, ci ca pe niste ispravnici pentru binele altora.