4:31 Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant, si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala.
S-au rugat. [,,Se rugasera”, KJV]. Un exercitiu mereu repetat in biserica (vezi cap. 1,14.24; 2,42; 6,4).
S-a cutremurat locul. Avand in vedere manifestarile urmatoare ale prezentei Duhului lui Dumnezeu, se poate trage concluzia ca acest cutremur nu a fost o zguduire seismica, ci o experienta supranaturala. Era o innoire a minunii din Ziua Cincizecimii, dar pe cat se pare fara aratarea limbilor de foc. In felul acesta, crestinii au stiut ca Dumnezeul intregii naturi la care apelasera (vers.24) era intre ei. Avand in vedere nevoia lor directa, Dumnezeu le-a dat un raspuns imediat, ca semn ca le ascultase rugaciunea.
Toti s-au umplut. Vezi cap.2,4. Ca in Ziua Cincizecimii, ucenicii au avut parte din nou de o umplere cu puterea Duhului. Aceasta le dadea asigurarea ca puteau vorbi cu indrazneala cuvintele ce fusesera insarcinati sa le vesteasca. Faptul ca ucenicii primisera Duhul in Ziua Cincizecimii nu insemna ca nu s-ar mai fi putut oferi noi ungeri in vremuri de nevoie. De fapt, prima revarsare a Duhului ii pregatise pentru astfel de noi revarsari. La fel se intampla si cu crestinul de astazi; viata inceputa in Duhul, asa cum e marcata prin botez, e dependenta in ce priveste continuarea ei de neintrerupta comuniune si continua reinnoire a harului spiritual.
Vesteau cuvantul… cu indrazneala. Inzestrati cu indrazneala de puterea Duhului, pentru care se rugasera, de aici inainte apostolii au proclamat Evanghelia oricand si ori de cate ori gaseau prilejul, refuzand de a fi opriti de amenintari de orice fel.