English Home Romanian Home
Electronic Bible Online Pages Multi Language Phone Application One Language d/">Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Electronic Books Online Pages Build Ebook Phone Application Download Ebook Phone Application Download Desktop Application Download Ipod / MP4 Player Package Electronic Online Mobile Pages
Create Bible Application Create E-Books Application
Credits News
About our project   |    Mobile Pages   |   
Electronic Books / Adventist / Romanian_non-diacritics / Comentarii Biblice / Web / Faptele Apostolilor

Adventist

Romanian_non-diacritics

Printable ModePrintable Mode

Faptele Apostolilor, 4


4:1 Pe cand vorbeau Petru si Ioan norodului, au venit la ei pe neasteptate preotii, capitanul Templului si Saducheii,

Pe cand vorbeau. La data acesta, si fara incetare dupa aceea, activitatile apostolilor au devenit o chestiune de interes pentru autoritatile iudaice. Pe cat se pare, vestile despre vindecarea ologului se raspandisera repede prin cetate si pentru prima data de la crucificare, conducerea Sinedriului care condamnase pe Domnul, venise din nou in contact cu crestinismul. In decursul acestui timp, conducatorii fara indoiala se felicitasera intre ei ca scapasera de Isus pentru bunul mers al natiunii, asa cum sfatuise Caiafa (Ioan 11,49.50). Ei stiau ca mormantul lui Isus fusese gasit gol si, refuzand sa creada in inviere, raspandisera vestea ca ucenicii furasera trupul Lui (Matei 28,13-15). Nu se stie daca unii din conducatorii iudei fusesera de fata la experienta zilei Cincizecimii, dar cu siguranta ei trebuie sa fi auzit de intamplarile zilei aceleia si de cresterea bisericii. Acum, doi purtatori de cuvant ai crestinilor au fost gasiti invatand pe fata chiar in portile templului.

Au venit. Adica, pentru a-i aresta.

Preotii. Ca o categorie de oameni cu raspunderea serviciilor templului (vezi 1Cron.24,1-19) si natural cei dintai care sa se simta ofensati de faptul ca multimile fusesera de fata la vindecarea ologului.

Capitanul. Pare unul dintre aceiasi slujbasi de fata la arestarea lui Isus (vezi Luca 22,52). VT aminteste un slujbas al carui titlu era ,,mai marele Casei lui Dumnezeu” (1 Cronici 9,11; 2 Cronici 31,13; Neemia 11,11). Un beniamit e mentionat in 2 Macabei 3,4 ca fiind ,,guvernatorul templului”. Luca mentioneaza de repetate ori pe ,,capitanul” templului (Luca 22,52; Fapte 5,24.26), si Iosif la fel se refera la acest slujbas (War ii.17.2 [409]; Antiquities xx.9.3). Slujbasul mentionat de Iosif e evident cel mentionat de Luca, si poate fi identic cu cel mentionat in VT si 2 Macabei. In scrierile iudaice ulterioare sunt mentionati diferiti slujbasi care ar putea corespunde cu ,,capitanul templului” din pasajul de fata. Unul din acestia era `ish har habbayith, ,,slujbas al muntelui templului” (Misna Middoth 1.2, ed. Soncio a Talmudului, p.1). Omul acesta nu facea parte dintre ostasi, dar avea supravegherea garzii de preoti si leviti care avea custodia templului, mai ales noaptea. Ca inspector, el isi facea rondurile, vizitand toate portile si trezind pe somnorosi. Pare sa fi avut in deosebi raspunderea portii externe, aria in care Petru isi tinuse putin mai inainte cuvantarea. Un alt slujbas care probabil urmeaza sa fie identificat cu ,,capitanul” din pasajul prezent, era segan hakkohanim, ,,prefectul preotilor”. El venea in rang imediat dupa marele preot, il asista in functiunile oficiale si avea raspundere generala pentru serviciile templului si pastrarea ordinii pretutindeni in aria templului.

Saducheii. Vezi Vol. V, p.52,53. Saducheii nu sunt pomeniti frecvent in raportul Evangheliei. In cap. 23,8 ei sunt descrisi ca zicand ,,ca nu este inviere, nici inger, nici duh”. Tocmai cand doctrina invierii si a vietii viitoare era scoasa in evidenta de Isus si de apostolii Sai, saducheii au aparut ca adversari, ca in Matei 22,23-33 si in cazul de fata.

Cand au descoperit ca ucenicii Lui predicau invierea, saducheii au reactionat fata de ei asa cum o facusera fata de Domnul Insusi si au devenit persecutori ai bisericii. Nu este nici o relatare in NT cu privire la vreun saducheu care sa fi acceptat Evanghelia. Nu asa stau lucrurile cu fariseii, dintre care unii se faceau credinciosi (vezi Fapte 15,5; cf. cap. 23,6).



4:2 foarte necajiti ca invatau pe norod, si vesteau in Isus invierea din morti.

Foarte necajiti. [,,Fiind intristati”, KJV; ,,Foarte ingrijorati”, Nitz]. Sau, ,,fiind deranjati”, ,,fiind provocati”. Verbul acesta e folosit pentru a descrie sentimentul lui Pavel cand femeia tanara se tinea dupa el in Filipi (cap. 16,18). Conducatorii iudei erau necajiti nu numai pentru ca ucenicii invatau doctrina invierii, atat de opusa cu gandirea preotilor de seama, care erau saduchei, dar si pentru ca ei invatau cand nu erau instruiti sau autorizati sa faca lucrul acesta, tot asa cum facuse Isus (Ioan 7,14.15). Nu era un lucru rar ca oamenii din autoritate eclesiastica sa se opuna lucrarii celor care nu fusesera delegati de ei. Oameni, avand oarecare putere in mainile lor pot usor sa-si imagineze ca numai ei pot invata pe altii cum sa lucreze in public.

Ca invatau. Una din obiectiunile pe care autoritatile le ridicau impotriva apostolilor era fara indoiala aceea ca ei erau ,,necarturari si de rand” (vers.13) si deci nepregatiti pentru a invata pe oameni.

Vesteau in Isus invierea din morti. Mai de graba, ,,proclamau in Isus invierea”. Apostolii predicau doctrina invierii ,,in Isus”, adica, in termeni ai invierii Sale, care servea ca dovada a invierii generale a celor morti, o doctrina pe care saducheii o respingeau. Vezi cap. 23,8. Pavel mai tarziu socotea in evidenta ca invierea lui Hristos era o chezasie ca toti vor invia din morti (1 Cor. 15,16-23; Fil. 3,10.11).



4:3 Au pus mainile pe ei, si i-au aruncat in temnita pana a doua zi; caci se inserase.

In temnita. [,,La detentie”, KJV; ,,In paza”, Nitz]. Sau, ,,in custodie”. Aceasta experienta face pregatirea pentru prima persecutie a apostolilor.

Se inserase. [,,Seara[, KJV; Nitz]. Se va retine ca naratiunea vindecarii ologului incepe pe la ora 3 d.m. (vezi cap. 3,1). Dupa vindecarea acestui om, Petru tine cuvantarea, si apoi el si Ioan sunt arestati. La vremea aceea ,,se inserase”, lucru care fara indoiala incepea la apusul soarelui sau la ceasul al 12-lea. Intrucat era oprit la iudei de a pronunta Judecata intr-o sedinta de noapte, iar ziua lor se sfarsise o data cu ceasul al 12-lea, acum era prea tarziu pentru o procedura judecatoreasca (vezi Note Aditionale la Matei 26, Nota 2). Rabinii stabilisera aceasta restrictie judecatilor nocturne din cauza celor din Ier. 21,12: ,,Casa a lui David! Asa vorbeste Domnul: Faceti dreptate dis-de-dimineata”. [,,Executati judecata dimineata, KJV; ,,Judecati drept dimineata”, Nitz]. Ei aplicau aceasta chiar si la deliberarile cu privire la declararea sarbatoririi lunii noi (Misnah Rosh Hashnah 3.1, ed. Soncio a Talmudului, p.113).



4:4 Insa multi din cei ce auzisera cuvantarea, au crezut; si numarul barbatilor credinciosi s-a ridicat aproape la cinci mii.

Insa. [,,Totusi”, KJV]. Sau, ,,dar”. Noii credinciosi nu au sovait din cauza arestarii apostolilor.

Multi… au crezut. Adica, in Isus, pe care Petru il prezentare ca profet cu privire la care Moise vorbise. Fiecare persoana care credea, intarea oastea in crestere a convertitilor care isi faceau intrarea in biserica.

Barbatilor. Gr. aner, ,,un barbat”, ,,o persoana de parte barbateasca”, in contrast cu o femeie. Pare ca numai barbatii erau pusi la socoteala (vezi Matei 14,21).

S-a ridicat la aproape cinci mii. [,,Era de aproape cinci mii, KJV]. Sau, ,,a ajuns aproape la cinci mii”. Luca probabil intelege aici ca acesta era numarul total al ucenicilor, nu chiar al celor convertiti in ziua vindecarii ologului. Trei mii fusesera convertiti in Ziua Cincizecimii si de atunci noi credinciosi fusesera adaugati zilnic la trupul bisericii (cap.2,47).



4:5 A doua zi, mai marii norodului, batranii si carturarii s-au adunat impreuna la Ierusalim,

A doua zi. Aceasta era cea prima ocazie pentru conducatorii iudei de a tine sedinta judecatoreasca de cercetare (vezi vers.3). Mai marii. Aceasta era probabil o referire la ,,preoti” sau ,,mari preoti”, mentionati in vers.1. Batranii. Grupul aici mentionat era format fara indoiala din cei cunoscuti in ebraica sub numele de zeqenim. Ei reprezentau elementul laic al Sinedriului, in contrast cu carturarii si preotii.

Carturarii. A treia grupa constituenta a Sinedriului era alcatuita din carturari, care erau juristi profesionisti, interpreti recunoscuti ai legii (vezi Vol. V, p.55,56). E de la sine inteles ca ei urmau sa fie indignati de noua invatatura prezentata de oameni, aparent necalificati (cf. Mat. 7,29).

S-au adunat. Evident adunarea fusese convocata ca aceea din Matei 26,3.4, pentru a cerceta ce cale sa se urmeze in vederea noii crize. Adunarea fara indoiala cuprindea atat farisei, cat si saduchei, dar saducheii stapaneau Sinedriul la data aceea.



4:6 cu marele preot Ana, Caiafa, Ioan, Alexandru, si toti cei ce se trageau din neamul marilor preoti.

Ana. Omul acesta (numit Ananus de Iosif), fiu al lui Set, a devenit mare preot pe la anul 6 d.Hr., prin numirea lui de catre guvernatorul roman Quirinus (Cireniu), si a fost demis cam pe la anul 14 d.Hr. (Iosef, Antiquities xviii.2.1,2). Hristos fusese adus mai intai inaintea lui Ana (Ioan 18,13) si a fost dupa aceea trimis la marele preot actual, Caiafa. Lucrul acesta arata ca, desi pe atunci nu era de fapt mare preot, Ana detinea un loc de mare influenta printre iudei. Lucrul acesta e de inteles, avand in vedere faptul ca marele preot Caiafa era ginerele lui Ana. E imposibil sa se precizeze acum exact functiile celor doi barbati: Ana si Caiafa. Aparent era ceva obisnuit ca aceia care odata detinusera functia de mare preot sa continue sa mai aiba titlul dupa ce incetasera de a sluji. La data mortii lui Ana cinci din fiii sai fusesera mari preoti (ibid., xx.9.1). Dar varsta lui inaintata a fost intunecata de atrocitatile savarsite in templu in timpul razboiului din anii 66-78 d.Hr. (vezi Iosif, War, IV.3.78 [151-157].

Caiafa. Caiafa fusese numit cam prin anul 18 sau 19 d.Hr., si a fost demis prin anul 36 d.Hr. El este descris in Evanghelii ca un om diplomat si oportunist (Ioan 18,14. Vezi mai sus la ,,Ana”).

Ioan. Acesta s-ar putea sa fie Johanan (adica Ioan) ben Zakkai, un conducator iudeu despre care se spune ca ar fi fost la culmea influentei sale cu 40 de ani inainte de distrugerea templului in anul 70 d.Hr. Dupa razboiul iudeo-roman a fost fondatorul si presedintele Consiliului din Iamnia (vezi Vol. V, p.78). Totusi identificarea este foarte incerta. O alta posibilitate este sugerata de un manuscris vechi care zice: ,,Ionatan” era fiul lui Ana, Ionatan care a devenit mare preot pentru un scurt timp dupa Caiafa, si din nou in zilele lui Felia (c. anii 52 – c. 60 d.Hr.).

Alexandru. Nu e cu putinta nici o identificare sigura a acestui om.

Se tragea din neamul marilor preoti. [,,Inruditi cu marele preot”, KJV]. Talmudul (Pesahim 57a, ed. Soncio, p.285) mentioneaza mai multe familii proeminente din care erau de obicei luati marii preoti pe vremea aceea. Marele preot curent, Caiafa, avea mai multe rude care erau sus puse (vezi mai sus la ,,Ana”) si probabil unii din barbatii acestia erau prezenti la judecarea lui Petru si a lui Ioan relatata aici. Vezi Matei 2,4.



4:7 Au pus pe Petru si pe Ioan in mijlocul lor, si i-au intrebat: Cu ce putere, sau in numele cui ati facut voi lucrul acesta?

In mijlocul lor. Sinedriul era asezat in semicerc (vezi Misna Sanhedrin, 4.3, ed. Soncio al Talmudului, p.230). Pare ca Petru si Ioan au fost asezati in centru.

Cu ce putere? Gr. en poia dunamei, ,,in ce fel de putere”? Cuvantul dunamis, ,,putere” folosit aici, e adesea aplicat la minunile lui Hristos, si adesea e redat ,,lucrari mari” ,,puteri”, ,,minuni” (vezi Matei 11,20; Marcu 6,14; Luca 19,37). Conducatorii iudei admiteau ca ologul fusese vindecat de o uimitoare manifestare de putere; lucrul acesta era prea evident pentru a fi tagaduit (vezi Fapte 4,16). Dar intrebarea lor implica o banuiala ca ea era rezultatul unei puteri de jos, o implicatie asemanatoare cu acuzatia candva indreptata contra lui Isus (vezi Luca 11,15; cf. Ioan 8,48).

In numele cui? [,,Prin ce nume”?, KJV; ,,In al cui nume”?, Nitz]. Sau, ,,In ce fel de nume”? Vezi cap.3,16. Mai marii iudei fara indoiala stiau ca in numele lui Isus Petru si Ioan vindecasera pe olog. Pentru ei, Isus era un om care fusese crucificat de curand ca raufacator. De unde si intrebarea lor dispretuitoare.



4:8 Atunci Petru, plin de Duhul Sfant, le-a zis: Mai mari ai norodului si batrani ai lui Israel!

Petru. Cu cateva saptamani mai inainte de intamplarea aceasta, Petru tremurase inaintea slujitorilor si ostasilor in curtea casei marelui preot si tagaduise pe Domnul sau. Dar dupa aceea Duhul lui Dumnezeu venise asupra lui si il schimbase ,,in alt om” (vezi 1 Samuel 10,6; cf. Matei 10,19.20). Stand acum in fata celui mai inalt tribunal al iudeilor, el vorbeste, e adevarat, respectuos, dar si cu indrazneala neclintita. Cu plans amar, Petru se pocaise de tagaduirea Domnului sau (Luca 22,34-62). O dovada a adevaratei pocainte este de a cauta sa indreptam raul care a rezultat de pe urma ofensei pentru care se face pocainta. Petru adusese dezonoare asupra Domnului sau si asupra cauzei Lui in fata iudeilor. Acum, in aceeasi cetate, in prezenta acelorasi oameni care fusesera amestecati in condamnarea lui Isus, Petru aduce cu bucurie marturia sa cu privire la misiunea divina a Mantuitorului pe care candva Il tagaduise. Aici el a demonstrat valabilitatea indemnului sau de mai tarziu: ,,Fiti totdeauna gata sa raspundeti oricui va cere socoteala de nadejdea care este in voi; dar cu blandete si teama” (1 Petru 3,15).

Mai mari ai norodului. Compara aceasta salutare respectuoasa cu acea mai familiara a lui Pavel: ,,Barbati si frati” (cap. 23,1.6). Fara indoiala Petru cunostea personal pe mai multi membri ai curtii, si statea deci inaintea lor stapanit de mai putina teama (vezi cap. 9,1). Crestinii au fost invatati sa acorde respect reprezentantilor autoritatii (Matei 22,21; Rom. 13,7; 1 Petru 2,13-17).

Batrani ai lui Israel. Dovezile textuale sunt impartite (cf. p.10) intre exprimarea aceasta si aceea simpla de ,,batrani”. Vezi vers.5.



4:9 Fiindca suntem trasi astazi la raspundere pentru o facere de bine, facuta unui om bolnav, si suntem intrebati cum a fost vindecat,

Trasi la raspundere. [,,Examinati”, KJV; ,,Judecati”, Nitz]. Gr. anakrino. Cuvantul acesta are adesea sensul tehnic de cercetare judiciara, ca in Luca 23,14. El e folosit in NT numai de Pavel si de Luca (Fapte 12,19; 24,8; 1 Cor. 2,14.15; 4,3.4).

Facere de bine. [,,Fapta buna, KJV]. Pasajul acesta poate fi citit: ,,o fapta buna facuta unui slabanog”. Ambele substantive sunt nearticulate. Petru scotea in evidenta netagaduita ,,facere de bine” pe care Domnul o savarsise prin el si Ioan. El face sa fie evidenta lipsa de ratiune a judecatii la care erau supusi, el si Ioan. Cuvintele lui poate ca lasa sa se inteleaga ca el anticipa posibilitatea ca si alte acuzatii sa fie aduse impotriva lor, pornind de la predica sa (cap. 3,12-20), ca si in cazul lui Stefan, care a fost acuzat de hula ,,impotriva acestui locas sfant si impotriva Legii” (cap.6,13).

[,,El”, KJV; ,,Acesta”, Nitz]. Sau, ,,acest [om]”. Formularea lasa sa se inteleaga ca omul care fusese vindecat era si el prezent in fata Sinedriului (vezi vers.14).

Vindecat. [,,Scapat”, Nitz]. Gr. sozo, ,,a mantui”, ,,a izbavi”, fie fizic, fie spiritual. Cuvantul acesta are un puternic sens subinteles, sugerand refacere atat spirituala, cat si corporala (vezi Marcu 10,52; Luca 7,50).



4:10 s-o stiti toti, si s-o stie tot norodul lui Israel! Omul acesta se infatiseaza inaintea voastra pe deplin sanatos, in Numele lui Isus Hristos din Nazaret, pe care voi L-ati rastignit, dar pe care Dumnezeu L-a inviat din morti.

Tot norodul. [,,Intregul popor”, KJV; ,,La tot poporul”, Nitz]. Petru ar fi vrut ca toti oamenii sa cunoasca importanta marturie pe care el era gata sa o prezinte atat conducatorilor, cat si poporului (vezi cap. 2,14).

In numele. [,,Prin numele”, KJV]. Vezi cap.3,16).

Pe care voi L-ati rastignit. Este o impresionanta indrazneala in declaratia aceasta. Petru nu ezita sa imprime faptul ca desi Pilat daduse sentinta oficiala, tocmai ei, oamenii care il cercetau pe el, erau cei care rastignisera pe Imparatul lor. El nu se da acum inapoi de la marturisirea Nazarineanului ca Mesia. Petru proclama ca Hristos fusese inviat dintre morti si continua sa vindece asa cum facuse cand era pe pamant.



4:11 El este piatra lepadata de voi, zidarii, care a ajuns sa fie pusa in capul unghiului.

Piatra. Versetul acesta este un citat liber din Psalmi 118,22. Unii dintre membrii sinedriului, carora Petru le vorbea, auzisera pe Hristos citind si aplicand aceste cuvinte la iudeii lipsiti de credinta (Matei 21,42-44). In orbirea lor crezusera atunci ca puteau sfida somatia si avertizarea lui Hristos. Desi prin chemarea lor erau ziditori ai bisericii lui Israel (vezi Fapte 7,38), ei au lepadat piatra pe care Dumnezeu o alesese sa fie Piatra din capul unghiului (vezi Ef. 2,20). Aceeasi idee este o nota dominanta intr-una din epistolele lui Petru, ca biserica este cladita din pietre vii pe temelia lui Isus Hristos ca ,,piatra din capul unghiului” (1 Petru 2,6-8).



4:12 In nimeni altul nu este mantuire: caci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, in care trebuie sa fim mantuiti.

Nu este mantuire. Petru sugereaza ca vindecarea fizica a ologului este o dovada a puterii de mantuire lui Isus pentru suflet, pe care de asemenea o primise ologul. Martorii oculari trebuiau sa traga concluzia din rezultatele produse prin porunca: ,,Ridica-te si umbla”, ca aceeasi putere ar fi fost in stare tot pe atat de sigur sa aduca binecuvantarea aceea mai mare a mantuirii spirituale (vezi Matei 9,5). Mantuirea despre care vorbea Petru era exact lucrul acela pe care mai marii ziceau ca il cauta. Pretentia lui Petru ca Hristos este singurul Mantuitor este exact in conformitate cu pretentiile pe care Isus Insusi le ridica in ce priveste unicitatea Sa (vezi Ioan 3,16; 14,6).

Nu este… alt nume. Vezi cap. 3,16, Petru se deprinsese sa ataseze la ideea de nume deplina personalitate si putere a posesorului numelui. Pentru aceia care-L cunoscusera si-L primisera, numele lui Isus Hristos din Nazaret era unica sursa adevarata pentru eliberare si mantuire.

Trebuie sa fim mantuiti. Hristos este singura cale prin care trebuie, in mod obligatoriu, sa cautam mantuirea daca vrem sa fim mantuiti (vezi Ioan 14,6; 17,3). Planul mantuirii oferit prin Isus Hristos 1) proslaveste pe Dumnezeu ca domnitor moral, 2) sustine legea lui Dumnezeu ca lege de guvernamant, 3) arata sursa revelatiei divine, 4) face fata prin ispasirea loctiitoare, nevoilor oamenilor ca pacatosi, care altminteri sunt sub osandirea lui Dumnezeu . Hristos este unicul mijlocitor intre om si Dumnezeu (1 Tim. 2,5).



4:13 Cand au vazut ei indrazneala lui Petru si a lui Ioan, s-au mirat, intrucat stiau ca erau oameni necarturari si de rand; si au priceput ca fusesera cu Isus.

Cand au vazut ei. Versiunea greaca implica ,,considerare” ca si ,,privire”.

Indrazneala. Gr. parresia, dar pan, ,,tot”, si rhesis, ,,vorbirea”; astfel cuvintele insemneaza ,,libertate de vorbire”, deci ,,indrazneala”. Cuvantul implica o libertate si usurinta de exprimare asa cum nu ar fi fost de asteptat de la cineva care nu era educat in ce priveste invatarea. Parresia fusese caracteristica pentru invatatura Domnului, care fusese facuta ,,pe fata” (Marcu 8,32). De acum inainte trebuia de asemenea sa fie o trasatura caracteristica a lucrarii apostolilor (vezi Fapte 28,31; 2 Cor. 7,4). Parresia era o caracteristica a lui Ioan in increderea pe care el o arata in apropierea de Dumnezeu (1 Ioan 4,17; 5,14).

Petru si… Ioan. In masura in care este relatat, Ioan nu a vorbit, dar fara indoiala prin privire si purtare si poate prin cuvinte nerelatate, el evident a dat pe fata un curaj similar.

Necarturari. [,,Neinvatati”, KJV; ,,Fara carte”, Nitz]. Gr. agramatos, ,,analfabeti”, adica, ,,inculti”, din punct de vedere al literaturii si traditiilor iudeilor. Carturarii, pe de alta parte, erau cunoscuti ca grammateis, ,,literati”. Conducatorii iudei, notand ca Petru si Ioan nu fusesera scoliti, ar fi tras in mod natural concluzia ca astfel de oameni ignoranti nu erau calificati sa fie invatatori religiosi.

De rand. [,,Ignoranti”, KJV; ,,Din lumea de jos”, Nitz]. Gr. idiotes, de la idiot, al sau ,,propriu”. Cuvantul se refera aici la o persoana de rand, o persoana particulara, in contrast cu cineva dintr-o pozitie oficiala. Ucenicii nu detineau un rang recunoscut ca invatatori religiosi. Ei erau lipsiti de o slujba sau chemare anumita, de cultura care se cerea pentru o asemenea profesiune. Cuvantul idiotes are o istorie ulterioara curioasa. Latina l-a reprodus aproape fara schimbare in ortografie, ca idiota. De aici a trecut in limbile europene moderne ca un termen care descrie ignoranta si incapacitatea legata de ea. De unde cuvantul nostru actual ,,idiot”. Asa cum era folosit de Luca, cuvantul acesta nu vrea sa spuna ca Petru si Ioan erau oameni lipsiti de inteligenta, ci mai de graba ca nu erau oameni cu raspundere publica. Acesta era motivul pentru care membrii sinedriului se simteau ofensati de faptul ca apostolii incercau sa faca lucrarea de invatatori religiosi.

Au cunoscut. [,,Au luat cunostinta”, KJV; ,,Cunosteau”, Nitz]. Mai de graba, ,,au recunoscut”, ,,Au inceput sa-si dea semne”. Petru deja lamurise sinedriul ca puterea lui venea de le Isus din Nazaret. Acum, cand conducatorii iudei cautau sa explice indrazneala apostolilor de a invata in ciuda lipsei lor de instruire formala, au ajuns sa-si dea seama ca felul lui Petru de a vorbi era ca al lui Isus. Nu numai puterea lui de a vindeca, dar si solia lui si modul lui de prezentare erau toate derivate de la Hristos. Pentru sinedriu trebuie sa fi fost ca si cum Isus statea din nou viu inaintea ochilor lor, in persoana celor doi ucenici ai Lui. Asa ar trebui sa fie cu toti aceia care cu adevarat urmeaza pe Hristos. Pentru crestinul care vorbeste pentru Domnul sau astazi, convingerea si forta cea mai influenta vine de la faptul ca a fost cu Isus in rugaciune, la meditatie si in tovarasie in toate lucrurile vietii. Acest fel de tovarasie cu Domnul divin aduce un privilegiu inestimabil, o putere transformatoare si o solemna raspundere in serviciul lui Hristos.



4:14 Dar fiindca vedeau langa ei pe omul care fusese vindecat, nu puteau zice nimic impotriva.

Nu puteau sa zica nimic. Literal, ,,ei nu aveau nimic de contrazis”. Dovada nu putea sa fie combatuta. Mai marii iudeilor nu puteau aduce acuzatia de inselaciune, asa cum incercasera sa o faca in chestiunea invierii Domnului, deoarece chiar omul in chestiune statea inaintea lor vindecat (vezi v. 16). Judecand din evenimentele urmatoare, probabil erau barbati in acea mare adunare care intr-adevar gandeau ca Dumnezeu lucra prin apostoli. Nu multa vreme dupa aceea Gamaliel a sugerat posibilitatea aceea (vezi cap. 5,34-39). Nu este exclus ca erau altii care, desi taceau, se temeau ca nu cumva sa fie gasiti ca ,,luptau impotriva lui Dumnezeu” (v. 39; cf. v. 40).



4:15 Le-au poruncit doar sa iasa afara din Sobor, s-au sfatuit intre ei,

Sinedriu. [,,Consiliu”, KJV]. Cei doi ucenici si, probabil, ologul au fost scosi din sala de consiliu in timp ce membrii Sinedriului au discutat ce trebuiau sa faca.



4:16 si au zis: Ce vom face oamenilor acestora? Caci este stiut de toti locuitorii Ierusalimului ca prin ei s-a facut o minune vadita, pe care n-o putem tagadui.

Ce vom face? [,,Ce sa facem”?, KJV]. Intrebarea n-ar fi trebuit sa fie dezbatuta. Sinedriul tinea sedinta ca o curte de justitie si verdictul ar fi trebuit sa fie dat fie pentru, fie contra acuzatiilor, potrivit cu probele. Ologul fusese vindecat. Ei il vazusera. Cei doi barbati care fusesera uneltele omenesti la vindecare statusera inaintea lor si asteptau decizia. Membrii sinedriului si-au parasit slujba lor judecatoreasca si au inceput sa discute ce era de facut in aceasta situatie. Procedura aceasta este caracteristica pentru Caiafa (vezi Ioan 11,49.50).

Minune. Gr. semeion, ,,semn”, si prin extindere, ,,minune” (vezi Vol. V, p. 208; vezi Isaia 7,14). Autoritatile iudaice admiteau ca un semn remarcabil aparuse in mijlocul lor.

Vadita. [,,Manifesta pentru toti”, KJV; ,,Cunoscuta”, Nitz]. Deoarece schilodul de la poarta templului era foarte cunoscut, ar fi putut fi numai doua motive pe care apostolii ar fi putut fi socotiti vrednici de a fi pedepsiti: 1) daca minunea ar fi fost o inselatorie, dar lucrul acesta nu-l credeau sau nu indrazneau sa-l insinueze; sau 2) daca minunea ar fi fost savarsita prin vreun fel de magie sau prin alte mijloace nelegale (Deuteronom 13,1-5). Intrebarea sinedriului: ,,Cu ce putere… ati facut lucrul acesta”? ar fi putut sugera ultimul. Dar chiar de la inceput (Fapte 3,13) Petru atribuise ceea ce se petrecuse Dumnezeului ,,lui Avraam, Isac si Iacov” si insistasera ca Dumnezeu prin Isus Hristos vindecase pe acest om. In consecinta, nu putea fi adusa impotriva lor nici o acuzatie.

N-o putem tagadui. Chiar forma afirmatiei tradeaza nu numai dorinta de a tagadui, dar si admiterea lipsei oricarei puteri din imprejurarile de fata de a face asa ceva. Ei aveau dovada, dar refuzau de a o duce pana la concluzia ei logica si sa accepte pe Hristosul care manifestase puterea. Un atare refuz e mai rau decat de a nu fi cunoscut niciodata adevarul.



4:17 Dar, ca sa nu se lateasca vestea aceasta mai departe in norod, sa-i amenintam, si sa le poruncim ca de acum incolo sa nu mai vorbeasca nimanui in Numele acesta.

Ca sa nu se lateasca. [,,Sa nu se raspandeasca”, Nitz]. Mai marii iudei se temeau ca istorisirea minunii are sa se raspandeasca prin tot orasul si pe la tara, cu rezultatul ca oamenii ar putea primi pe Isus Hristos ca Mesia si ca Fiul divin al lui Dumnezeu. Acesta urma sa fie rezultatul logic, si fara indoiala multi aveau sa fie adusi prin aceasta la credinta in Isus.

Sa-i amenintam si sa le poruncim. [,,Sa-i amenintam deschis”, KJV]. Dovezile textuale importante pot fi citate (cf. p.10) pentru omiterea cuvantului ,,deschis”.

In numele acesta. Sau, ,,despre numele acesta”, sau ,,pe temeiul acestui nume” (vezi cap.3,16). Ucenicilor li se interzicea sa mai predice despre Isus sau pe temeiul autoritatii Lui.



4:18 Si dupa ce i-au chemat, le-au poruncit sa nu mai vorbeasca cu nici un chip, nici sa mai invete pe oameni in Numele lui Isus.

I-au chemat. Petru si Ioan au fost din nou convocati in camera de consiliu pentru a afla rezultatele dezbaterii. Sa nu mai vorbeasca cu nici un chip. Sau, ,,sa nu mai vorbeasca absolut de loc”. Nici numele lui Isus nu mai trebuia sa treaca de pragul buzelor lor. In numele. Vezi vers.17.



4:19 Drept raspuns, Petru si Ioan le-au zis: Judecati voi singuri daca este drept inaintea lui Dumnezeu sa ascultam mai mult de voi decat de Dumnezeu;

Petru si Ioan. Amandoi apostoli s-au unit acum la exprimarea hotararii lor de a vesti cuvantul vietii lui Hristos si invierea. E posibil sa se fi apelat personal la fiecare sa renunte, si fiecare a expus hotararea sa de a continua in ciuda indemnului consiliului. Pentru o fermitate asemanatoare compara experienta iudeilor credinciosi din Macabei 7,30.

Judecati voi. In fata unor dovezi atat de neindoielnice ale nevinovatiei lor, apostolii au somat plini de indrazneala pe mai marii iudei sa recunoasca faptele. Faptul ca sinedriul a eliberat pe Petru si pe Ioan fara a-i pedepsi a fost o recunoastere tacita ca ei erau nevinovati.

Daca este drept. Aici este sugerat un principiu important. Cuvintele acestea introduc o afirmare a dreptului constiintei de a rezista autoritatii omenesti cand vine in conflict cu autoritatea divina. Apelul apostolilor: ,,Judecati voi”, arata ca ei pretindeau dreptul acesta ca axiomatic. In practica apare adesea o dificultate in stabilirea faptului daca un om care pretinde o atare autoritate divina o are intr-adevar. In cazuri de felul celui prezent, unde chestiunea este de a da marturie cu privire la fapte, daca oamenii se cred insarcinati de Dumnezeu sa declare faptele acelea, ei nu indraznesc sa falsifice adevarul, chiar cu riscul de a jigni pe oameni.

Intr-o disputa cu autoritatea civila omul cu convingeri religioase trebuie sa accepte ca dovezile convingerilor sale vin de la o autoritate divina. Daca doreste ca sa reziste cazul sau, trebuie sa convinga pe ascultatorii sai ca ideile sale sunt temeinice. Petru si Ioan stiau ca aveau autoritatea Duhului Sfant, deja demonstrata prin minuni si prin convertiri; iar convingerea lor era dainuitoare cu privire la adevar, demonstrata in predica lor si rezultatele ei. In situatia aceasta ei nu puteau consimti sa asculte de om mai multe decat de Dumnezeu (vezi cap. 5,29). Apostolii aveau o porunca de a predica, o porunca de la Hristos care le dadea putere. Nici o alta consideratie nu putea fi valabila intr-o astfel de situatie. Vezi AA 68,69.

Ori de cate ori un om intampina o astfel de alegere intre convingerea sa sincera cu privire la voia lui Dumnezeu si incearca sa serveasca la doi stapani va izbuti sa nu satisfaca pe nici unul si isi va vinde sufletul de dragul oportunitatii. Dar, daca recunoaste in mod hotarat prioritatea de ascultare deplina fata de Dumnezeu, nimeni nu poate sa-l declare neonest, si sufletul lui e in siguranta.



4:20 caci noi nu putem sa nu vorbim despre ce am vazut si am auzit.

Nu putem sa nu vorbim. [,,Nu putem decat sa vorbim”, KJV]. Versiunea greaca accentueaza pronumele ,,noi”. Ei, ca apostoli ai lui Isus, fusesera insarcinati in mod special sa marturiseasca despre El (Matei 28,19.20; Fapte 1,8).

Ce am vazut si auzit. Marturia apostolilor era intemeiata pe experientele lor personala cu Isus. Multi ani mai tarziu in epistolele lor atat Petru, cat si Ioan au scos in evidenta importanta faptului ca fusesera martori oculari la adevarurile pe care le invatau (2 Petru1,16-18; 1 Ioan 1,1-3). Pentru crestinul de astazi experienta personala constituie una din cele mai convingatoare dovezi cu privire la realitatea practica a adevarului.



4:21 I-au amenintat din nou, si i-au lasat sa plece, caci nu stiau cum sa-i pedepseasca, din pricina norodului; fiindca toti slaveau pe Dumnezeu pentru cele intamplate.

Amenintati din nou. Mai mult decat atat, sinedriul nu a indraznit sa se aventureze, deoarece oricine cunostea ca ologul fusese vindecat si ca nu se putea aduce impotriva apostolilor nici o acuzatie vrednica de pedeapsa. Cu omul vindecat cunoscut de toti in fata, ei nu puteau sustine ca relatarea cu privire la minune nu era adevarata. Si intrucat era o fapta buna, atestata in mod cert, nu putea fi pedepsita. Iarasi nu puteau pedepsi in chip indreptatit pe apostoli pentru ca pretindeau ca vindecarea lor era facuta in numele lui Isus.

Cum sa-i pedepseasca. [,,Cum ii puteau pedepsi”, KJV]. Desi unii din conducatorii iudei erau fara indoiala inclinati sa favorizeze pe apostoli (vezi vers.14), in general sentimentul era de dezamagire ca nu putusera gasi vreun pretext de a aplica pedeapsa fara a infuria poporul. Aici din nou oportunitatea pare sa fi fost un factor important in rationamentul si decizia lor (vezi Ioan 11,49.50).

Slaveau pe Dumnezeu. Sau, ,,staruiau in a proslavi pe Dumnezeu”, zugravind reactia curenta a oamenilor fata de miracol. Vorbirea lui Petru in templu clarificase sursa puterii prin care omul fusese vindecat (cap.3,12-16).



4:22 Caci omul cu care se facuse aceasta minune de vindecare, avea mai bine de patruzeci de ani.

Omul cu care se facuse aceasta minune de vindecare. [,,Fusese aratata”, KJV]. Mai de graba, ,,acest sens (semeion) de vindecare se petrecuse”. Pentru intelesul lui semeion, tradus ca un semn folosind cuvantul ,,aratata”.

Mai bine de patruzeci de ani. [,,In varsta de peste patruzeci de ani”, KJV]. Comparatia cu cap. 3,2 arata ca omul fusese infirm in tot timpul acesta. O incapacitate de asa lunga durata a facut minunea cu atat mai remarcabila. De repetate ori Luca noteaza durata unei boli sau a unei maladii producatoare de infirmitate vindecate pe cale miraculoasa (vezi Luca 8,42.43; 13,11; Fapte 9,33; 14,8). E prea mult de a spune ca toate aceste aluzii sunt atribuite faptului ca el era medic (Col. 4,14), desi unele au fost, deoarece aceeasi practica era obisnuita si de alti scriitori, nemedicali, cand relatau vindecari miraculoase (Marcu 5,25; 9,21; Ioan 5,5; 9,1). Probabil scriitorii NT au dat informatia acesta mai ales pentru a arata maretia minunii savarsite.



4:23 Dupa ce li s-a dat drumul, ei s-au dus la ai lor, si le-au istorisit tot ce le spusesera preotii cei mai de seama si batranii.

La ai lor. [,,La propria lor grupa”, KJV]. Gr. hoi idioi, ,,ai lor”, autorii iudei scriind in greceste folosesc expresia aceasta pentru camarazi ostasi si compatrioti; Pavel il foloseste cu privire la rude (vezi 1Tim. 5,8; cf. Fapte 24,23), folosirea care e atestata si de papirusuri; si Ioan foloseste expresia acesta cu privire la ucenicii lui Isus (Ioan 13,1). In pasajul de fata, ,,ai lor” fara indoiala se refera la fratii de credinta ai apostolilor. Pe cat se pare ei nu aveau loc permanent de adunare; la Ziua Cincizecimii ei au fost probabil in odaia de sus (vezi Fapte 1,13; 2,1). Cand biserica a crescut, ei s-au adunat in templu si de asemenea in casele unora (cap. 2,46; 12,12). In felul acesta nu era dificil pentru Petru si Ioan de a gasi pe apostoli si credinciosii adunati.

Le-au istorisit tot. [,,Le-ai relatat tot”, KJV]. Relatarea a fost facuta pentru slava lui Dumnezeu si nu pentru aceea a apostolilor care prezentau raportul (vezi cap.15,3.4).

Preotii cei mai de seama si batranii. Vezi vers.1.



4:24 Cand au auzit ei aceste lucruri, si-au ridicat glasul toti impreuna catre Dumnezeu, si au zis: Stapane, Doamne, care ai facut cerul, pamantul, marea si tot ce este in ele!

Si-au ridicat glasul. Auzind relatarea apostolilor crestinii adunati, ei si-au inaltat glasul in lauda si adorare la adresa lui Dumnezeu care intervenise atat de remarcabil. Expresiile care urmeaza sugereaza o psalmodiere de lauda, diferita de vorbirea obisnuita. Acesta era probabil un imn, si se poate sa fi fost rostit de Petru in timp ce ceilalti se alaturau zicand ,,Amin”, sau se poate sa-l fi repetat expresie cu expresie dupa el. Pare indoielnic ca comunitatea crestina sa fi compus deja si sa fi memorizat un astfel de imn ca acesta ca parte din liturghia lor. Pasajul acesta are distinctia de a fi prima exprimare relatata de exercitiu cult colectiv din istoria crestina.

Stapane, Domane. Gr. desoptes, ,,stapane”, in contrast cu sluga. Cuvantul acesta este folosit numai rareori cu privire la Domnul in NT, aparand cu o astfel de referire numai de sase ori. E interesant de a nota ca doua din acestea sunt in scrierile lui Petru si Ioan (2 Petru 2,1; Apoc. 6,10), ucenicii care fara indoiala au condus la prezentul act de lauda si de cult.

[,,Esti Dumnezeu”, KJV]. Dovezi textuale favorizeaza (cf. p.10) omiterea acestor nume. Totusi ideea pasajului ramane aceeasi. Faptul ca Dumnezeu este Creator este un temei vesnic de lauda si ascultare din partea fapturilor Sale (vezi Isa.44,23-27; Evr.1,1-5).

Cerul, pamantul, marea. Asa cum fac multi din psalmi, aceasta lauda incepe scotand in evidenta slava Dumnezeului Creator.



4:25 Tu ai zis prin Duhul Sfant, prin gura parintelui nostru David, robul Tau: Pentru ce se intarata neamurile, si pentru ce cugeta noroadele lucruri desarte?

Prin gura. Manuscrisele cele mai timpurii ale pasajului acestuia prezinta un text grecesc dificil care pare sa fi fost denaturat. Manuscrisele ulterioare contin un numar de variante care pare sa fi fost incercari din parte carturarilor de a indrepta textul. Textul existent cel mai timpuriu este probabil cel mai bine tradus: ,,Care prin gura parintelui nostru David, servul Tau, prin Duhul Sfant zicea…”, sau poate: ,,Care prin parintele nostru David, gura Duhului Sfant, zicea…”.

Se intarata neamurile. [,,paganii turbeaza”, KJV; ,,S-au intaratat neamuri”, Nitz]. Citatul din v. 25,26 este din Psalmi 2,1.2 care fara indoiala si-a avut aplicatia sa primara la vreo revolta contra regelui lui Israel. In timpul domniei lui David se mentioneaza astfel de conflicte cu Sirienii, Moabitii, Amonitii si altii care se angajau in revolta zadarnica (2 Samuel 8). Aici psalmul e prezentat ca o paralela la lupta conducatorilor iudei impotriva Domnului bisericii. O aplicatie veche iudaica a Psalmului 2,1, probabil cel mai curand din secolul al 2-lea d.Hr., interpreteaza pe ,,pagani” ca Gog si Magog, care in gandirea iudaica urma sa se opuna lui Mesia cand va fi venit (Talmud ‘Abodah Zarah 3b, ed. Soncio, p.8,9). Daca o astfel de aplicatie a acestui verset era curenta pe vremea apostolilor, asa cum s-ar fi prea putut sa fie, e de inteles ca Psalmi 2,1 ar putea sa fie corespunzator aplicat de apostoli la aceia care deja se opuneau lui Mesia.



4:26 Imparatii pamantului s-au rasculat, si domnitorii s-au unit impotriva Domnului si impotriva Unsului Sau.

Imparatii. In cazul acesta romanii (vezi vers.27).

Unsului. [,,Hristosului”, KJV]. Gr. Christos, corespunzator, ,,unsului”. LXX folosea cuvantul acesta pentru a traduce ebr. mashiach, ,,unsul”, care era aplicat in VT la regi (Psalmi 18,50; Isaia 45,1), Preoti (Lev. 4,3) si mai ales Mantuitorului care trebuia sa vina. In consecinta, El este cunoscut in forma adaptata de Mesia. Aceia care Ii urmau pe Isus Il recunosteau a fi acest Mantuitor si in consecinta Il urmau pe Christos, ,,Hristos”. Intrucat pasajul prezent e un citat din LXX, Christos de aici e probabil cel mai bine tradus in sensul VT, ,,unsul”.

In aplicatia lui primara din Psalmi 2,2, mashiach, fara indoiala se refera la regele lui Israel. Dar faptul ca acest cuvant se putea folosi si cu privire la Mesia a facut pasajul acesta un pasaj impresionant pentru apostoli spre a-l aplica la Hristos. Ca ei au facut aplicatia aceasta in mod constient e aratat de Fapte 4,27 unde ei vorbesc despre Hristos ca Cel ,,pe care Tu l-ai uns”.



4:27 In adevar, impotriva Robului Tau celui sfant, Isus, pe care L-ai uns Tu, s-au insotit in cetatea aceasta Irod si Pilat din Pont cu Neamurile si cu noroadele lui Israel,

In adevar. Dovezi textuale atesta (cf. p.10) adaugarea cuvintelor ,,in cetatea aceasta”. O atare afirmare ar fi cat se poate de naturala, intrucat apostolul aplica aici vorbirea psalmistului la evenimentele precedand crucificarea.

Robului. [,,Copil”, KJV]. Gr. pais, un cuvant care poate insemna ,,copil” sau ,,servitor” (vezi cap. 3,13). Cuvantul este acelasi cu cel folosit de David in v. 25 si are fara indoiala sensul de serv, care pare a fi cel mai adecvat in acest loc. Astfel ca acest cuvant ne aduce aminte de Robul Domnului din Isaia 52,13.

Irod. Cei doi carmuitori civili in fata carora a fost judecat Isus, regele Irod si guvernatorul Pilat, sunt pomeniti ca exemple vrednice de notat de ,,regi” si ,,domnitorii” din v. 26 (din Psalmi 2,2). In ce priveste o tratare mai departe a lui Irod Antipa vezi Vol. V, p. 64,65. E interesant de notat ca Luca, autorul relatarii prezente, este si singurul scriitor evanghelist care sa relateze rolul lui Irod in judecarea lui Isus (Luca 23,7-15).

Pontiu Pilat. Pentru o discutare a acestui guvernator roman vezi Vol. V, p.67,68. Neamurile. Aceasta fara indoiala se refera la romani cari au impartit cu iudeii povara vinovatiei, prin crima crucificarii.

Noroadele lui Israel. Succesiunea Irod, Pontiu Pilat, neamurile, Israel, completeaza un paralelism cu succesiunea anterioara de neamuri, noroade, imparati si domnitori (v. 25,26). Acesta este un paralelism inversat, o forma ebraica poetica caracteristica (vezi Vol. III, p.23-27).



4:28 ca sa faca tot ce hotarase mai dinainte mana Ta si sfatul Tau.

Tot ce… mana Ta. Apostolii citasera din psalmul al doilea si il aplicasera la crucificarea lui Hristos. Acum apostolii recunosteau ca iudeii si romanii prin pacatul lor impotriva Fiului lui Dumnezeu ajutasera la implinirea scopului lui Dumnezeu cu Hristos in lucrarea de mantuire. O vointa divina se manifesta in carmuirea lumii si mantuirea sufletelor individuale. Lucrul acesta nu desfiinteaza libera vointa a omului. Istoria, mai ales istoria sacra, marturiseste ca vointa fiecarui om este libera, si ca fiecare sta sau cade prin atitudinea sa fata de planul de rascumparare in desfasurare. Vezi Dan. 4,17.

Omul care e supus voii lui Dumnezeu se straduieste sa implineasca voia divina. Acela care nu e predat in felul acesta lucreaza impotriva lui Dumnezeu care, in ciuda neascultarii omului, Isi implineste pana la urma propria Sa vointa. Oamenii rebeli, rai si neascultatori actioneaza sub mana lui Dumnezeu. ,,Omul Te lauda chiar si in mania lui”. [,,Cu siguranta mana omului Te va lauda”, KJV; ,,Caci furia omului Te lauda”, Nitz].



4:29 Si acum, Doamne, uita-Te la amenintarile lor, da putere robilor Tai sa vesteasca Cuvantul Tau cu toata indrazneala,

Doamne, uita-Te. Contextul arata ca rugaciunea bisericii este adresata lui Dumnezeu Tatal. Sub amenintarile mai marilor iudeilor, apostolii nu au fost descurajati si s-au strans tot mai aproape de Dumnezeu care putea sa-i ajute in orice primejdie ce-i ameninta. Amenintarile iudeilor erau indreptate in cele din urma impotriva lui Dumnezeu (vezi cap. 9,4.5).

Robilor. [,,Slujitorilor”, KJV]. Gr. douloi, ,,sclavi”.

Sa vesteasca Cuvantul Tau. Nu e de ajuns ca viata evlavioasa sa fie traita de crestin, ca o marturie a puterii lui Hristos, ci si doctrina mantuirii in Isus Hristos de asemenea trebuie sa fie exprimata (vezi Rom. 10,13).

Indrazneala. Gr. parresia (vezi vers.13). Apostolii dovedisera ,,indrazneala in vorbire” inaintea Sinedriului (vers.13), si acum rugaciunea lor, exprimand slabiciunea fireasca, cere mai departe inzestrare cu darul curajului (vezi Luca 21,15). Ei isi dadeau seama ca indrazneala era o necesitate acum mai mult ca oricand, atat pentru ei, cat si pentru intreaga biserica.



4:30 si intinde-Ti mana, ca sa se faca tamaduiri, minuni si semne prin Numele Robului Tau celui Sfant, Isus.

Si intinde-Ti mana. [,,Intinzand mana”, KJV; Nitz]. Mai de graba, ,,in timp ce Tu intinzi mana”. Dumnezeu era Cel care facuse marile lucrari pentru care minunea prezenta era un caz. Nicodim, el insusi membru al Sinedriului, spusese ca nimeni nu ar fi putut face astfel de lucrari decat daca ,,este Dumnezeu cu el”. (Ioan 3,2).

Minuni si semne. [,,Semne si minuni, KJV]. In ce priveste o tratare a acestor cuvinte vezi Vol. V, p. 208; vezi Fapte 4,16; 2Cor.12,12.

Prin numele. Vezi cap. 3,16.

Robului. [,,Copilului”, KJV]. Mai de graba, ,,servului. Vezi cap.3,13; 4,27.



4:31 Dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul unde erau adunati; toti s-au umplut de Duhul Sfant, si vesteau Cuvantul lui Dumnezeu cu indrazneala.

S-au rugat. [,,Se rugasera”, KJV]. Un exercitiu mereu repetat in biserica (vezi cap. 1,14.24; 2,42; 6,4).

S-a cutremurat locul. Avand in vedere manifestarile urmatoare ale prezentei Duhului lui Dumnezeu, se poate trage concluzia ca acest cutremur nu a fost o zguduire seismica, ci o experienta supranaturala. Era o innoire a minunii din Ziua Cincizecimii, dar pe cat se pare fara aratarea limbilor de foc. In felul acesta, crestinii au stiut ca Dumnezeul intregii naturi la care apelasera (vers.24) era intre ei. Avand in vedere nevoia lor directa, Dumnezeu le-a dat un raspuns imediat, ca semn ca le ascultase rugaciunea.

Toti s-au umplut. Vezi cap.2,4. Ca in Ziua Cincizecimii, ucenicii au avut parte din nou de o umplere cu puterea Duhului. Aceasta le dadea asigurarea ca puteau vorbi cu indrazneala cuvintele ce fusesera insarcinati sa le vesteasca. Faptul ca ucenicii primisera Duhul in Ziua Cincizecimii nu insemna ca nu s-ar mai fi putut oferi noi ungeri in vremuri de nevoie. De fapt, prima revarsare a Duhului ii pregatise pentru astfel de noi revarsari. La fel se intampla si cu crestinul de astazi; viata inceputa in Duhul, asa cum e marcata prin botez, e dependenta in ce priveste continuarea ei de neintrerupta comuniune si continua reinnoire a harului spiritual.

Vesteau cuvantul… cu indrazneala. Inzestrati cu indrazneala de puterea Duhului, pentru care se rugasera, de aici inainte apostolii au proclamat Evanghelia oricand si ori de cate ori gaseau prilejul, refuzand de a fi opriti de amenintari de orice fel.



4:32 Multimea celor ce crezusera, era o inima si un suflet. Nici unul nu zicea ca averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obste.

O inima. Dovezi textuale pot fi citate (cf. p.10) pentru adaugirea interesanta: ,,Si nu era nici discriminare de nici un fel intre ei”. Ca si in cazul expresiilor pereche similare, ,,inima” si ,,suflet” adesea se suprapun in inteles si trebuie sa fie luate aici ca exprimand o totalitate de caracter si nu oarecare deosebiri in ce priveste detaliile. Unitatea de inima in gandirea ebraica arata acordul deplin (vezi Ier. 32,39; cf. 1 Cron. 12,38). Nu numai Petru si Ioan si ceilalti apostoli, dar si intreaga multime a credinciosilor, participasera la acest acord.

Nici unul nu zicea. Fiecare persoana considera ca averile sale erau incredintate lui de Dumnezeu, si ca trebuiau sa fie predate la cerere. Aceasta nu putea sa fie decat rezultatul unei adanci iubiri a unuia pentru altul, prezisa de Hristos ca semn distinctiv al ucenicilor Sai (Ioan 13,35). Idealisti care s-au straduit sa zugraveasca in teorie o societate desavarsita, ca Plato in Republica sa si Sir Thomas Moore in Utopia sa, au propus ca o conditie a asociatiei lor perfecte, o comunitate de bunuri similara cu aceea practicata in biserica primara. Pentru a acea succes o asemenea asociatie e nevoie de desavarsire la participantii ei. Fara indoiala, asteptarea din partea credinciosilor a apropiatei reveniri a Domnului lor, impreuna cu unitatea lor de gandire si de sentiment, ii facea bucurosi sa se desparta de averile lor materiale. Totusi, asa cum e aratat in cazul lui Anania (vezi Fapte 5,4), ei nu aveau nici o obligatie de a face asa ceva.

Aveau toate de obste. Aceasta afirmatie e paralela cu cap. 2,44, intrucat intr-adevar v. 32-35 ale capitolului prezent reafirma in general ce se relatase in cap. 2,43-45. Aceasta reafirmare e probabil facuta de Luca pentru a oferi un cadru pentru istorisirea din partea lui a darniciei lui Barnaba (v. 36.37) si a egoismului lui Anania (cap. 5,1-11). Lui Luca ii facea placere sa staruie asupra acestor averi in comun ca o exprimare a egalitatii si fraternitatii manifestate in biserica primara. Drepturile de proprietate erau voluntar suspendate prin punerea spontana a membrilor comunitatii crestine sub influenta legii iubirii. Binefacerea lor era libera si deplina, fara nadejde de rasplatire materiala. Ei se priveau pe sine nu ca posesori pentru sine, ci ca pe niste ispravnici pentru binele altora.



4:33 Apostolii marturiseau cu multa putere despre invierea Domnului Isus. Si un mare har era peste toti.

Marturiseau. [,,Dadeau marturie”, KJV]. Gr. apodidomi, ,,a preda [ceea ce era datorat]”. Forma verbului folosit aici poate fi inteleasa ca insemnand ca apostolii ,,continuau sa dea” marturisirea pe care deja o dadusera la Ziua Cincizecimii si in templu. Apostolii se simteau sub o constrangere launtrica de a da marturie. Ei vazusera faptele minunate ale lui Isus. Ei Il vazusera murind. Ei vazusera ceea ce nu crezusera ca s-ar putea intampla – Domnul inviase dintre morti. Aceasta minune constituia punctul culminant al predicii apostolilor. Ei puteau descrie intamplarea ca martori oculari ai unui Domn inviat si o spuneau ,,cu multa putere”.

Multa putere. [,,Cu mare putere”, KJV]. Marturia apostolilor era prezentata nu in propria lor putere, ci intr-o putere careia ei niciodata nu i-ar fi putut da nastere in ei insisi. Puterea lor era o inzestrare de la Duhul Divin.

Har. Gr. charis (vezi Rom. 3,24). Charis aici poate fi luat in sensul de ,,favoare” (ca in Luca 2,52), si asa sa arate ca favoarea poporului fata de crestinii inca mai continua. Totusi, avand in vedere contextul care scoate in evidenta darul spiritual al puterii pe care ei au primit-o e probabil mai bine de a intelege pe charis in sensul lui mai tehnic al harului divin (ca in Luca 2,40).



4:34 Caci nu era nici unul printre ei, care sa duca lipsa: toti cei ce aveau ogoare sau case, le vindeau, aduceau pretul lucrurilor vandute,

Sa duca lipsa. [,,In lipsa”, Nitz]. Mai de graba, ,,care sa fi fost in lipsa”. Versiunea greaca pare sa lege versetul acesta cu cel precedent prin conjunctia gar, ,,caci”, care nu e tradusa in KJV. Gar sugereaza stransa legatura care exista intre libertatea crestina si harul de care se bucurau (vezi v. 33).

Ce aveau ogoare. [,,Erau posesori de pamanturi”, KJV]. Unii din crestini cei noi erau persoane bogate. Autenticitatea iubirii lor fratesti se dadea pe fata in sacrificare de sine pentru binele fratilor lor mai putin fericiti.

Vindeau, aducea. Formele verbelor folosite aici sugereaza ca lucrul acesta era o intamplare care se repeta continuu, cand unul dupa altul crestinii s-au despartit de averile lor pentru binele comun al bisericii. Facand lucrul acesta, motivele lor erau iubirea si indemnul la facerea de bine. Desi Luca nu pomeneste lucrul acesta, exista si posibilitatea ca crestinii sa fi fost impresionati de avertizarile Domnului lor ca averile pamantesti sunt nestatornice. Anumite ogoare si proprietati din Palestina trebuie sa fi fost adesea fara valoare atunci cand necazurile profetizate de Domnul au devenit fapte. La fel cum Ieremia si-a aratat credinta in restatornicirea viitoare a poporului sau in Palestina prin cumpararea unui ogor la Anatot (Ier. 32,6-15), tot asa crestinii au dat, printr-un proces invers de vanzare a proprietatii lor, o dovada a credintei lor in certitudinea soliei pentru care marturiseau.



4:35 si-l puneau la picioarele apostolilor; apoi se impartea fiecaruia dupa cum avea nevoie.

Puneau. [,,Le depuneau”, KJV] Punerea sumelor la dispozitia ucenicilor era un act plin de insemnatate, aratand ca apostolii aveau un control deplin asupra veniturilor membrilor. In ce priveste o intrebuintare similara a acestei expresii vezi Psalmi 8,6. Cicero foloseste aceeasi expresie cand vorbeste despre daruri asezate ,,inaintea picioarelor preotului” (Pro Flacco xxvii.68). Cuvintele par sa reflecte obiceiul ca atunci cand se aduceau daruri sau jertfe unui rege, sau preot, sau invatator, ele nu erau puse in mainile lui, ci la picioarele lui.

Dupa cum avea nevoie. Sau, ,,cum avea oricare nevoie”. Fara indoiala multi crestini nu aveau nevoie si se ingrijau singuri de sine. Beneficiarii ar fi fost cei care nu erau in stare sa-si castige cele trebuincioase pentru viata, din cauza bolii si poate din cauza pierderii serviciului datorita schimbarii credintei lor religioase (vezi Ioan 3,22, unde aceia care primeau pe Hristos erau amenintati cu excomunicarea”, vaduve, si nou-veniti care inca nu se stabilisera in cetate. S-ar mai fi putut sa fie unii carora apostolii se simteau indreptatiti sa le dea ajutor material, din cauza activitatii lor spirituale in propagarea credintei, desi Luca nu face o mentionare specifica a lucrului acestuia. Aici era o servire inteleapta, planuita, a nevoilor materiale fizice, care a fost totdeauna o onoare pentru biserica ori de cate ori a fost savarsita in felul acesta (vezi 1Tim.5,5-16,21).



4:36 Iosif, numit de apostoli si Barnaba, adica, in talmacire, fiul mangaierii, un Levit, de neam din Cipru,

Iosif. [,,Jioses”, KJV]. Dovezi textuale importante pot fi citate (cf. p.10) pentru exprimarea ,,Iosif”.

Barnaba. Aceasta este prima referire la Barnaba, omul care avea sa calatoreasca cu apostolul Pavel in prima lui calatorie misionara. Numele Barnaba e interpretat de Luca ca insemnand in greceste huios parakleseos, care poate fi tradus ,,fiul mangaierii”, sau ,,fiu al indemnarii”. Invatatii nu sunt de acord cu privire la cuvintele ebraice sau aramaice reprezentate prin numele acesta. S-ar putea ca ele sa fi fost bar nebu’ah, ,,fiu al profetiei”. In orice caz supranumele lui ar lasa a se intelege ca Barnaba era caracterizat prin darul lui de indemnare (vezi cap. 11,23). Nu se stie cand a devenit Barnaba crestin. Intrucat era levit, s-ar putea sa fi luat parte la serviciul templului si s-ar putea sa fi auzit pe Domnul sau pe apostoli predicand acolo: el era ruda cu Ioan Marcu (Col. 4,10), care locuia la Ierusalim (Fapte 12,12). O traditie relatata de Clement din Alexandria (Stromata II.20) inscrie pe Barnaba in randul celor saptezeci trimisi de Isus (Luca 10,1; vezi si Fapte 9,27).

Exista o epistola purtand numele de Barnaba, pe care scriitorii crestini din secolul al 3-lea, Clement din Alexandria si Origen, o credeau ca e scrisa de catre acest apostol. Totusi, continutul epistolei arata ca lucrul acesta nu e adevarat. Ea consta din interpretari alegorice anti-iudaistice ale naratiunilor VT. Epistola ia pozitie contra Sabatului zilei a saptea si in favoarea tinerii ,,zilei a opta”, duminica. A fost scrisa probabil de o mana necunoscuta pe la mijlocul secolului al doilea d.Hr.

Cipru. Insula inca numita asa, in partea de est a Marii Mediterane. Iudeii erau colonizati acolo cel putin din perioada macabeica (1 Macabei 15,23). Invatatori crestini fusesera alungati acolo din Ierusalim de persecutia care a insotit moartea lui Stefan (Fapte 11,19). In prima lor calatorie misionara, Pavel si Barnaba au vizitat Ciprul, probabil la cererea lui Barnaba.



4:37 a vandut un ogor, pe care-l avea, a adus banii, si i-a pus la picioarele apostolilor.

Ogor. [,,Teren”, KJV]. Sau, ,,un camp”. In sistemul ebraic timpuriu levitii nu detineau proprietati particulare, ci locuiau in cetati si pe teren detinut in comun si erau intretinuti din zecimea adusa de popor (Num. 18,20.21). Dar cazul lui Ieremia (Ier. 32,7-12) arata ca nu era nimic care sa impiedice un preot sau un levit de a achizitiona teren prin cumparare sau mostenire. Iarasi se poate ca Barnaba sa fi detinut pamant, prin casatorie. Nu suntem informati cu privire la amplasarea terenului pe care l-a vandut Barnaba. Matusa lui Barnaba de asemenea avea o proprietate si desi nu si-a vandut casa, a pus-o la dispozitie pentru a fi folosita de catre comunitatea crestina (Fapte 12,12).

Barnaba dupa aceea pare sa fi lucrat pentru intretinerea sa, asa cum a facut si Pavel (1 Cor. 9,6). Barnaba se poate sa fi fost ales ca un exemplu de darnicie a gruparii crestine timpurii din cauza a ceva extraordinar in felul darului sau in natura sacrificiului pe care el l-a facut.

COMENTARII ELLEN G. WHIT 1, 2AA 60 1–3 SR 250 1–37 AA 60–71; SR 250–253 3AA 61 3–6 EW 193 5, 6 AA 62 5–7 SR 250 7AA 63 8SR 251 10–12 AA 63; EW 193; SR 251 11AA 64 12AA 594; COL 264; CT 62; DA 175, 806; GC 74; MB 149; MH 179; PP 73, 431; SC 19

13AA 45, 64, 208, 579; COL 130; CT 478, 509; DA 250, 354; Ed 95; EW 194; FE 242, 456, 514; MB 28; MH 512; SC 75; IT 132; 2T 343; 4T 378, 634; 5T 225, 487; 6T 47, 70, 401, 421; 8T 174, 191; 9T 146

13–16 SR 252

16EW 194

18–20 SL 61; 5T 713

18–21 SR 253

19AA 68, 69

19, 20AA 66; EW 194; 6T 395

21AA 67

22AA 57

24–30AA 67

29–31 EW 24

31AA 71

31, 32GC 379; 6T 140

32AA 45, 70; Ed 95; Ev 698; WM 271

32, 33COL 121; 8T 20

32–34 DA 551; MB 137

33AA 48, 68; ML 61; TM 67

34, 35AA 70


Printable Mode

Seek to any passage:


Book:
Chapter:
Paragraph:

Search the text:


Search in:
Terms:
Case insensitive:


Special note for ANDROID SmartPhones
I recommend to download PhoneMe emulator for Android from here. Especially I recommend phoneME Advanced - Foundation Profile + MIDP High Resolution b168 rev20547 from here, or from here.

Then you have to build your application, to transfer the .jar and .jad files on your mobile phone and run using this nice emulator.

1. Install a Zip Utility from Android Market.

2. Install a File Manager from Android Market.

3. Download and install PhoneMe, as mentioned above.

4. Build your application by using Download Multilingual Service or Dynamic Download (zip).

5. Copy the zip file into your Android Phone and unzip the content in a folder, and then write down the path to the unzipped files and the name of the .jad file.

6. Launch PhoneMe from your smartphone.

7. Inside PhoneMe, write to the main window the path and the name to the .jad file, above mentioned. Will look something like: file:///mnt/sd/download/BiblePhone.jad and then press enter.

8. The application will be installed, and next a hyperlink will be available below the above mentioned textbox. On this way you can install as many of MIDP application you like on your Android Phone.


How to install the application in Java Mobile enabled phones

It is possible now to have the Holy Scriptures on your mobile phone and to read it wherever you are due to the Mobile Information Device Profile (MIDP) technology in 1.0 and 2.0 versions, developed for Java applications.

A good advice is to try in the beginning the MIDP 1.0 / 128 Kbytes version, and progressively to advance to MIDP 2.0 and larger volumes (512 Kbytes or more).

The application is available for MIDP 2.0, MIDP 1.0. You have only to select one table on the field MIDP2.0 or MIDP1.0, according to the desired Bible version. Then, you shall make a click on the JAR (Java Archive) file in order to obtain the software to be installed on your mobile phone.

I recommend you to start with STARTER(MIDP1.0old) edition, then to continue with INTERMEDIATE(MIDP1.0), and in the end, if the mobile phone supports this thing, to try to install the ADVANCED (MIDP2.0) edition. Also, start with 128 kbytes volumes, continue with 512 kbytes, and at the end try the version in one file.

There are cases where the mobile phone requires so called JAD (Java Descriptor) files. These JAD files has to be uploaded, on this case, together with the desired JAR files(s).

There are different methods to download the applications in your mobile phone as follows:
1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
2. By using the infrared port of the mobile phone
3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone
4. By cable link between PC ad mobile phone
5. If none from the above cases are valid

Next, we shall examine each case in order to have a successfully installation of the software.


1. Directly from Internet by using a WAP or GPRS connection
 

If your have Internet access on your mobile phone (e.g. WAP or GPRS), it is enough to access https://biblephone.intercer.net/wap/  from the browser of the mobile phone, and to access the desired Bible version, and then to make an option about MIDP1.0 or MIDP2.0, and finally to select the desired module (e.g. one or more). After the last selection, the desired version will be downloaded on your mobile phone.

Many phones have only this option for installing JAVA appplications.

2. By using the infrared port of the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.

If you don't have access to Internet directly from your mobile phone, then you shall have to pass to this step requiring to have infrared ports on your mobile phone and on the computer.
a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to activate the infrared port on the mobile phone and align it with the infrared port of the computer (preferable laptop).

c. Then a window will appear asking what file you want to send to the mobile phone. Next, you will select the downloaded JAR file, and after OK, the mobile phone will ask you if you want to load that file. You say YES and the application will be downloaded on your mobile phone.
d. Probably, you will be asked by the mobile phone where you want to save it (e.g. on the games or applications directories). After you made this selection, the file will be ready to be loaded for run.
The displaying preference can be set inside the application in order to have larger fonts, full screen display etc.

3. By wireless Bluetooth access to the mobile phone

Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
This situation is similar with the infrared case. You have only to activate Bluetooth access on your mobile phone (check if exists) and on the computer (check if exists).

4. By cable link between PC ad mobile phone
Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones.
On this case the steps are as follows:

a. On this case, you will download the application by using the computer from the Internet (i.e. JAR files).
b. Once the application is downloaded (preferable on the desktop) you will have to set up the wired connection between the mobile phone and the computer. Next, you will start the synchronization / data transfer application and download the JAR file in your mobile phone. Surely, you will have to consult the CD of your mobile phone.
c. By this application you shall transfer into your mobile phone the JAR file in the games or applications directories. Next, you will have to select for run the JAR desired file.

5. If none from the above cases are valid
On this unhappy case, I recommend you to find a friend with a laptop having infrared / Bluetooth capabilities, or to buy a data link cable, or to change your current model of mobile phone.
Unfortunately, some models of mobile phones require only WAP/GPRS in order to download and run Java applications.


Sometimes there is a need for a special uploader software for specific mobile phones. Therefore check the documentation of them and also the page for specific models.

Why so many versions? Simple, because not all the mobile phones support the Bible in one file with MIDP 2.0 (the most advanced for the time being).

Multilingual Online Ebooks

It is possible now to have the inspirational ebooks on your browser and to read it allowing you to make comparisons between different translations or versions for a specific language. This occasion is unique, and you have only to browse to the desired author and book.


Select another version:



Source: Text from read this link, compiled by biblephone2008@gmail.com





free counters

Locations of visitors to this page






If you have any questions, remarks, suggestions, please contact me here. May God bless you in studying the Holy Scriptures.



Sitemap: Please select the BiblePhone modules in your language: