21:21 Dar ei au auzit despre tine ca inveti pe toti Iudeii, care traiesc printre Neamuri, sa se lepede de Moise, ca le zici sa nu-si taie copiii imprejur, si sa nu traiasca potrivit cu obiceiurile.
Au auzit. [Sunt informati, KJV.] Preferabil ,,li s-a spus” sau poate ,,au fost invatati”. Potrivnicii iudaizanti ai lui Pavel nu fusesera numai ,,plini de ravna pentru Lege (v. 20), dar, pe cat de pare, fusesera plini de ravna si pentru a raspandi zvonuri exagerate si paguboase cu privire la invataturile lui teologice. Nu e de mirare ca Pavel avertizeaza atat de staruitor cu privire la judecarea unui frate de catre altul cu privire la savarsirea de ceremonii in religie (Romani 14,1-10; Coloseni 2,16). El insusi a suferit sever din partea criticilor legalisti plini de ravna. Desi marturisind ca sunt crestini, acesti judecatori cu de la sine putere nu aveau experienta in ce priveste Evanghelia lui Hristos, deoarece le lipsea credinta. Si a face lucrurile religiei fara credinta este pacat (Romani 14,23).
Inveti... sa se lepede de Moise. Literal, ,,tu inveti apostazie de la Moise”. Aceasta era acuzatia raspandita impotriva lui Pavel si nu era acuzatie mai grea ca aceasta in fata iudeilor plini de ravna pentru religia lor. Ea trezea resentimente pe temeiuri de patriotism, spirit de partid, traditie istorica, legaturi sociale si ,,lege publica”, ca si cele mai profunde sentimente religioase. Chiar faptul ca aceste multimi (v. 20) de iudei acceptasera pe Isus ca Mesia, care sa restatorniceasca toate lucrurile, ii facea evident cu atat mai plini de ravna in a mentine cerintele si ritualurile iudaismului si sa se teama de Pavel si sa se lepede de el cu atat mai repede ca de un apostat atat de la neam, cat si de la religie.
Sa nu-si taie copiii imprejur. Aceasta era o acuzatie specifica, ilustrand generalizarea precedenta. Potrivit cu acuzatia aceasta, Pavel contravenea nu unei traditii, ci sensului legamantului iudeilor, integrat in Legea insasi.
Sa nu traiasca potrivit cu obiceiurile. Comparati cu cele de la cap. 6,14. Aici se sustinea ca Pavel ar fi atacat ceremoniile detaliate dezvoltate din Lege si practicile traditionale care se introdusesera ca dezvoltari inevitabile. Acestea sunt acuzatii serioase, crezute cu ravna de multime. Ca aplicate la invatatura lui Pavel data iudeilor insisi si purtarea lui personala in ce priveste religia, acuzatiile erau usor respinse (cap. 22,3; 23,1.6; 24,11-16; 25,10.11; 26,4-7.22), desi combaterea era fara succes din cauza violentei crescute din prejudecata. Atitudinea lui Pavel cu privire la pastrarea cerintelor ceremoniale de catre iudei era aceea a Consiliului de la Ierusalim (cap. 15) si anume ca iudeii crestini sa fie lasati sa practice oricare din ritualurile pe care constiinta lor le cerea. Dar Pavel sustinea cauza convertitilor dintre neamuri ca sa fie liberi de faptele legii. Omul care fusese indreptatit prin credinta nu urma sa fie ajutat in a inainta spre cer prin practici legaliste (Romani 2,24-29; Galateni 4,1-11; 5,1-6; Coloseni 2,16-22).
Propria lui regula de adaptare personala (1 Corinteni 9,19-23) il facea pe Pavel sa continue sa traiasca o viata ca un iudeu, mai ales printre iudei. El permitea iudeului din biserica crestina libertatea de a continua practicile sale ceremoniale, pana cand vedea lipsa lor de inteles in prezenta Evangheliei credintei (Romani 14,1-10; 1 Corinteni 7,17-24). Pavel insusi facuse juruinta nazireica (Fapte 18,18). El supusese pe Timotei circumciderii (cap. 14,3). Nu era nici un temei pentru acuzatia ca Pavel invatase pe crestinii iudei ,,sa nu-si taie copiii imprejur”. Acuzatia era o nascocire a vrajmasilor lui.
Totusi invatatura lui cu privire la Evanghelie nu putea decat sa aiba ca rezultat cu timpul, ca si iudeii sa renunte la practici si ceremonii care nu mai aveau nici un rost. Invatatura lui Hristos era temeiul celei a apostolului. Domnul invata pe urmasii Sai sa aiba o dreptate care ,,sa intreaca” pe cea a carturarilor si a fariseilor (Matei5,20); El condamna practicile exterioare ale religiei numai de dragul lor (Matei6,1-7) si staruia asupra faptului ca lui Dumnezeu sa I se aduca inchinare ,,in duh si in adevar” (Ioan 4,23). Pavel nega o religie de ,,nu lua, nu gusta, nu atinge”, asa cum fusese nascocita si impusa de oameni (Coloseni 2,20-22); de reguli si scrupule cu privire la lucruri care nu aveau o insemnatate morala si spirituala reala (Romani 14,1-10; Galateni 4,9-11; Evrei 9,9.10) si care, datorita vietii si jertfei lui Hristos, incetasera de a mai avea sens (Coloseni 2,8-17).
Sacrificiile si circumciziunea fusesera instituite prin porunca divina. Sacrificiile incetasera de a mai avea inteles cand Acela catre care aratau, murise ca purtator de pacate pentru oameni. Templul, ca loc al jertfelor si preotii, ca jertfitori (Daniel 9,24-27; Matei27,51; Evrei 8,13; 9,11-15), la fel isi pierdusera insemnatatea. Circumciziunea era un semn exterior al legaturii de legamant intre
o natiune, popor si Dumnezeul lor (Romani 4.11). Desi ritualul era aplicat individual, primirea nu era prin credinta din partea copilului taiat imprejur si circumcizia era numai un semn tribal sau national. De aceea ea si-a pierdut sensul atunci cand inchinarea la viul Dumnezeu, in Hristos, era aratata ca nemaifiind o chestiune de trib sau natiune (Galateni 3,28,29; Coloseni 3,11), ci una de acceptare individuala, prin credinta, a lui Isus Hristos Mantuitorul (Romani 3,22-24; Galateni 3,26.27; Efeseni 2,8). Iarasi, o data cu descoperirea in Hristos a noului legamant al mantuirii, calea credintei (Ier. 31,31-34; 2 Corinteni 3,6-9; Evrei 8,6-13), vechiul semn al legamantului circumciderea, nu mai avea insemnatate. Iudeul care urma ,,a cunoaste pe Domnul” (Osea 6,3) prin credinta, trebuia in mod sigur, sa inceteze a mai privi circumciderea ca avand vreo insemnatate in viata spirituala.
De aceea, ,,taierea imprejur nu e nimic”, invata Pavel, cat priveste legatura omului cu Dumnezeu (1 Corinteni 7,19; cf. Romani 3,31; 8,4; 1 Ioan 2,3). In prezenta Evangheliei lui Hristos, circumcizia (si din cauza aceea, nici o ceremonie iudaica) nu are nici un rost al existentei (Galateni 5,6; 6,12-17). Iudeul si omul dintre neamuri sunt cu totii una in Hristos (Galateni 3,16, 27-29; Coloseni 2,9-14) care a daramat ,,zidul de la mijloc care-i despartea” unul de celalalt (Efeseni 2,11-17). Toti urmeaza sa fie mantuiti numai prin Hristos, ,,prin har... prin credinta” (Efeseni 2,4-10; cf. Romani 3,26-30). Pavel nu a spus iudeilor sa nu practice circumcizia, dar daca iudeul crestin al credintei si intelegerii spirituale ar intreba: ,,Pentru ce, fiind un om al credintei, mantuit prin Hristos prin har sa circumcid pe copilul meu?” Raspunsul ar fi urmat sa fie: ,,Pentru nici un motiv in Hristos, ci numai pentru fratii tai care inca nu inteleg”. Asa credea si practica Pavel. Se poate spune, deci, ca acuzatiile iudaizantilor impotriva lui Pavel erau false, dar ca temerile lor cu privire la viitorul tuturor ritualurilor iudaice erau indreptatite.