2:4 Si toti s-au umplut de Duh Sfant, si au inceput sa vorbeasca in alte limbi, dupa cum le da Duhul sa vorbeasca.
Toti s-au umplut. Aici e implinirea ,,fagaduintei Tatalui” (vezi cap.1,4.5), si rodul celor zece zile de asteptare cu rugaciune. Ucenicii fusesera invatati sa se roage pentru Duhul (Luca 11,13). In noaptea care a urmat invierii, Hristos ,,a suflat asupra lor” si spusese ,,Luati Duh Sfant” (Ioan 20,22). Stapanind profunzimile launtrice ale fiintei lor si starnind fiecare capacitate a lor la activitate intensa, Duhul fagaduit a venit asupra lor. Acum ei au intrat in experienta profetilor, gandind si vorbind cuvinte care nu erau ale lor (cf. 2Pet.1,2).
Nimeni nu trebuie sa se gandeasca la faptul ca numai apostolii au fost umpluti de Duhul Sfant. Contextul conduce pe cititor sa creada ca toti cei care erau adunati, fara a le excepta pe femei, au fost partasi la impartirea darului Duhului Sfant. Daca lucrurile nu ar fi fost asa, Petru nu ar fi putut sa faca aplicatia din profetia lui Ioel (Fapte 2,16-18).
Duhul Sfant. Sunt multe referiri clare ale VT la Duhul lui Dumnezeu (Num. 24,2; Jud. 6,34; 1 Samuel 16,13; 2 Samuel 23,2; 2 Cronici 24,20; Psalmi 51,11; Isa.48,16; Ez.11,5; Ioel 2,28.29 etc.). Dar nici o manifestare a Duhului din VT nu se poate compara cu cea din Ziua Cincizecimii: 1) in identificare fara gres a Duhului, 2) in plinatatea revarsarii, si 3) in rezultatele care au urmat. Din aceasta cauza Cincizecimea este adesea numita ziua de nastere a bisericii. Marile episoade din viata publica a lui Isus, nasterea Lui, botezul Lui si primirea Duhului Sfant, crucificarea Lui, invierea Lui, inaltarea Lui la cer, toate erau de importanta suprema pentru planul de mantuire, dar revarsarea Duhului Sfant in Ziua Cincizecimii a urmat dupa primirea cereasca a marelui sacrificiu al lui Hristos si asezarea Lui pe tron (vezi AA 38, 39). Prin revarsarea Duhului Sfant, biserica a fost imputernicita sa faca pentru Hristos ceea ce nu se incercase niciodata mai inainte, predicarea vestii celei bune a mantuirii pentru toate popoarele pamantului.
Aceasta n-a fost o simpla ,,miscare” a Duhului. N-a fost doar o simpla ,,suflare” a Duhului. Ea a fost o umplere a ucenicilor, completa posedare a lor de catre Duhul Sfant. De atunci inainte biserica a fost unealta Duhului. Nu e nimic in raportul ulterior care sa sugereze ca vreunul din aceia care au fost luati in stapanire de Duhul in ziua aceea memorabila a pierdut vreodata acea luare in stapanire. Generatiile urmatoare de crestini, s-au departat tot mai mult de experienta de la Ziua Cincizecimii, au devenit din ce in ce mai putin receptive la darul divin si a rezultat apostazia. Credinciosii de astazi ar trebui sa ia aminte la acest fapt solemn din istoria bisericii primare.
Inceput. Astfel este marcat efectul imediat al coborarii Duhului Sfant asupra ucenicilor. N-a fost nici o amanare, nici o perioada de ucenicie; ei ,,au inceput sa vorbeasca” imediat.
Alte limbi. Sau, ,,diferite limbi”, adica limbi diferite de graiul lor matern. Cuvantul grec tradus limbi (glossai) aici si in vers.11 se refera in primul rand la organul vorbirii, dar e folosit adesea cu referire la grai.
Capacitatea de a vorbi in limbi straine era un dar dat ucenicilor cu scopul special de a duce solia Evangheliei in lumea intreaga. Peregrini din cele patru colturi ale pamantului (vezi vers.9-11) erau adunati la Ierusalim pentru sarbatoarea Cincizecimii. Acestia, fiind iudei din diaspora (vezi harta de la pag.136; Vol. V, p.59-61), se poate sa fi inteles indeajuns ebraica pentru a participa la slujbele de la Templu, dar se poate sa nu fi fost in stare sa priceapa aramaica in care ucenicii de obicei ar fi vorbit. Pentru binele lor si pentru folosul acelora care ar fi primit solia prin ei, Duhul Sfant a facut in stare pe ucenici sa proclame Evanghelia in mod fluent in limba peregrinilor. Aceasta era o minune majora si a implinit una dintre ultimele fagaduinte ale Domnului (vezi Marcu 16,17). Ea a inlesnit strangerea unei bogate recolte in ziua aceea (Fapte 2,41) si a condus la raspandirea Evangheliei in toata lumea in anii care au urmat. Vezi si Fapte 10,45.46; 1 Cor. 14.
Relatarea nu afirma explicit ca darul acesta al vorbirii in alte limbi a fost permanent, dar ar trebui sa se retina faptul ca ceea ce Duhul a facut candva, El este in stare sa repete ori de cate ori era nevoie (cf. AA 40).
Cum le da. Timpul verbului grecesc sugereaza ideea de: ,,staruia a le da”, ceea ce creeaza imaginea Duhului care dadea fiecarui vorbitor tot ceea ce avea nevoie. E probabil ca ucenicii sa se fi adresat pe rand diferitelor grupe lingvistice si ca predica lui Petru (vers.14-36) tinuta intregii multimi sa fi fost prezentata in rezumat de ceilalti apostoli.
Duhul. Duhul a dat ucenicilor nu numai darul de a vorbi in alte limbi, dar si solia de prezentat. Ei au vorbit sub directa indrumare a Duhului.
Sa vorbeasca. [,,Rostire, KJV; ,,A se rosti”, Nitz]. Gr. apophtleggomai, ,,a se exprima”. In LXX cuvantul acesta e folosit pentru a descrie profetizarea (1 Cronici 25,1, Ez. 13,19; Zah.10,2). Aici este folosit pentru a da ideea de vorbire clara, elevata, viguroasa, care a dus la convertirea a 3.000 de persoane intr-o singura zi. In ce priveste legatura dintre Ziua Cincizecimii si ,,ploaia timpurie”, vezi Ioel 2,23.