2:44 Toti cei ce credeau, erau impreuna la un loc, si aveau toate de obste.
Impreuna. Acesta se poate referi fie la adunarea fizica laolalta a credinciosilor, fie la unitatea lor de spirit.
Toate de obste. A avea lucrurile de obste nu era ceva neobisnuit in viata iudaica a timpului. Vizitatorilor la sarbatorile anuale adesea li se ofereau toate cele trebuincioase de catre prietenii lor din Ierusalim. E clar insa ca ceva mai mult de cat aceasta este implicat in afirmatia lui Luca. Crestinii erau restransi la ei insisi si se intocmea o economie noua, cea crestina. Totusi, aceasta nu inseamna instituirea a ceea ce se numeste socialism crestin. Ea era probabil o continuare si o dezvoltare a ,,pungii” comune, din Ioan 12,6; 13,29. Noii convertiti ar fi fost cei mai dispusi sa imparta posesiunile lor materiale datorita iubirii lor proaspat gasita pentru Hristos si a unora pentru altii si a asteptarilor lor zeloase a apropiatei reveniri a Domnului (Fapte 1,11). Nu era nici o constrangere in ce priveste partasia (cap. 5,4). Era o implinire literala a cuvintelor Domnului nostru (Luca 12,33) si un act foarte natural pentru o societate nu intemeiata pe legea interesului personal si al competitiei, ci pe legea simpatiei si a tagaduirii de sine. Duhul lui Dumnezeu isi arata puterea, nu numai in darurile specifice, ci si pe calea iubirii.
Nu e nici o dovada ca acest fel de viata a continuat in biserica pentru o durata oarecare de timp, cu exceptia actelor de binefacere pe care biserica fara indoiala le-a savarsit la fiecare ocazie. In acelasi timp, insa, biserica s-a deprins sa faca discriminare in economia ei (2 Tes. 3,10; 1Tim. 5,8.16). Biserica din Ierusalim a ajuns sa fie de repetate ori dependenta de belsugul bisericilor dintre neamuri, dupa cum se vede in Fapte 11,29. Nu e totusi nevoie sa se creada ca biserica din Ierusalim a ajuns sa fie in felul acesta in lipsa din cauza extravagantei lucrarii ei de binefacere in anii timpurii, ci mai de graba grelei persecutii si foametei pe care le-a suferit (vezi Fapte 11,27-30; Rom. 15,26; 1 Cor. 16,1-3).