17:28 Caci in El avem viata, miscarea si fiinta, dupa cum au zis si unii din poetii vostri: Suntem din neamul lui
In El avem viata. [In El traim, KJV.] Intreaga propozitie spune literal, ,,In [sau ,,prin”] El traim si suntem miscati si existam”. Cuvintele apostolului exprima ideea ca nu numai dependenta noastra initiala este de Creatorul, dar si ca toate activitatile noastre – fizice, mentale si spirituale – sunt derivate de la El. In invatatura lui Pavel, persoana atotputernicului si atotstiutorului Dumnezeu nu e contopita, asa cum e dumnezeul panteismului, in sufletul impersonal al lumii, ci se proiecteaza in afara, in infricosatoare distinctie, in caracterul Creatorului si Sustinatorului vietii. ,,Prin mijlocirea naturii, Dumnezeu lucreaza zi dupa zi, ora dupa ora, clipa dupa clipa, pentru a ne tine vii, pentru a ne creste si a ne reface... Puterea care lucreaza prin mijloacele acestea este puterea lui Dumnezeu.” (MH 112, 113).
Poetii vostri. E cu putinta ca aceasta expresie sa se refere inapoi, la prima afirmatie a acestui verset, ca si inainte, la citatul care urmeaza. Cuvintele ,,caci in El avem viata, miscarea si fiinta” sunt
o citare aproape exacta dintr-o strofa ce pare sa fie scrisa de Epimenide Cretanul (sec. al VI-lea
i.Hr.) si e relatata de comentatorul din sec. al IX-lea Isho’dad:
,,Ei au alcatuit un mormant pentru Tine, o, Tu, Cel Sfant si Inalt –
Cretanii, pururi mincinosi, fiare rele, pantece lenese!
Dar Tu nu esti mort; Tu traiesti si dainuiesti vesnic;
Caci in Tine traim si ne miscam si avem fiinta!”
(citat in F. F. Bruce, The Book af the Acts [The New International Commentary on The New Testament], p. 359).
Pasajul acesta este interesant nu numai din punct de vedere al posibilei legaturi a lui Epimenide cu altarul ,,Necunoscutului Dumnezeu” (vezi v. 23), dar, mai ales, deoarece contine citatul pe care Pavel il foloseste cu privire la cretani, in Tit 1,12. Faptul ca Pavel cita pe Epimenide, in ultimul caz, sporeste probabilitatea ca a avut in minte versul lui si aici.
A doua expresie, ,,din El ne tragem obarsia” [,,caci de asemenea suntem odrasliti din El”], e clar un citat dintr-un poet grec si a fost in mod deliberat folosit ca atare, de Pavel. El provine din Aratus (c. 270 i.Hr.) care fusese prieten al lui Zeno, fondatorul stoicismului. La fel ca Pavel, Aratus era din Cilicia. Poemul lui didactic, Phaenomena, ocupandu-se cu faptele principale ale stiintei astronomice si meteorologice, incepe cu o invocare a lui Zeus si contine cuvintele pe care le citeaza Pavel.
,,De la Zeus, hai sa incepem; pe el noi, muritorii, nu-l lasam niciodata nenumit; pline de Zeus sunt toate ulitele si toate pietele oamenilor; plina e marea, cerurile lui; pururi avem toti nevoie de Zeus Caci toti suntem odrasla lui.”
(Phaenomena 1-5; ed. Loeb, p. 381)
Citatul urma sa capteze de indata atentia ascultatorilor lui Pavel. Citand din propria lor literatura, Pavel ilustra metoda lui de a se face ,,tuturor totul” (1 Corinteni 9,22). Ei urmau sa recunoasca faptul ca nu aveau de-a face cu un iudeu incult, ca negustorii si exorcistii atat de obisnuiti prin targurile grecesti, ci cu un om care poseda o cultura ca a lor si cunoscator al ideilor propriilor lor poeti. Nu e nevoie de a exagera cultura clasica a lui Pavel, dar e clar din referirile aici mentionate si din citatul din 1 Corinteni 15,32, ca apostolul era familiarizat cu autorii greci si putea sa introduca citate potrivite din lucrurile cunoscute lor, atunci cand situatia o cerea. Facand asa, el nu aproba in chip necesar sentimentele descoperite in contextele cuvintelor pe care le foloseste, ci numai foloseste pe scriitorii greci pentru a ilustra invatatura superioara pe care el o prezinta.
Abordarea psihologica folosita de Pavel in imprejurarea aceasta este instructiva. Apostolul nu le spune de la inceput ca ei au o parere prea inalta despre ei insisi, ca sunt numai fapturi din tarana, fii ai diavolului. In schimb le arata ca au subapreciat prea mult pozitia lor. Ei uitasera ca sunt odrasla lui Dumnezeu si se socotisera la fel ca iudeii care nu credeau, ,,nevrednici de viata vesnica” (Fapte 13,41).