15:1 Cativa oameni, veniti din Iudea, invatau pe frati si ziceau: Daca nu sunteti taiati imprejur dupa obiceiul lui Moise, nu puteti fi mantuiti.
Cativa oameni. (,,Anumiti oameni”; KJV). Emisarii disensiunii nu sunt numiti. Pare sa fi fost farisei care devenisera crestini (vezi v. 5).
Veniti din Iudeea. (,,Au coborat din Iudea”, KJV). Adica, din Iudeea la Antiohia. Acesti noi invatatori veneau de la centrul autoritatii apostolice, dar dupa cate se vede fara permisiunea de a-si propovadui invatatura.
Invatati pe frati. Biserica din Antiohia era o organizatie cosmopolita, alcatuita din iudei, prozeliti dintre neamuri si membri convertiti direct de la paganism (cf. cele de la cap. 11,19.20). In plus, Pavel si Barnaba, personajele de seama in lucrarea de predicare pentru neamuri, erau cu vaza acolo si fusesera delegati de acea biserica. Din motivele acestea si pentru ca biserica antiohiana era una din cele mai apropiate de Iudeea, cuprinzand membri dintre neamuri in mare numar, in mod natural acolo a aparut intrebarea cum sa se procedeze cu neamurile din punct de vedere al randuielilor iudaice.
Taiati imprejur. Vezi cap. 7,8. Aceasta cerere dovedeste ceea ce nu e spus lamurit in alta parte, ca Pavel si Barnaba nu cerusera convertitilor lor dintre neamuri sa fie circumcisi. Aici incepe relatarea celei dintai mari controverse din biserica crestina. Ea trebuia, cu siguranta, sa apara de indata ce crestinismul s-ar fi intins dincolo de Palestina. Primii convertiti la crestinism fusesera iudei, dar ei pastrasera cea mai mare parte din practicile si prejudecatile religiei in care fusesera crescuti. De aceea, ei erau socati sa vada persoane dintre neamuri ca intra in biserica crestina fara ca mai intai sa fi devenit prozeliti deplini la iudaism. Convertirea lui Corneliu si chiar aceea a etiopianului sau a samaritenilor ar fi putut sa para ca ar fi rezolvat chestiunea. Aceia care acum ridicau obiectiuni poate ar fi fost dispusi sa accepte pe Corneliu si casa lui in biserica. Dar probabil ei argumentau ca indrumarea Duhului Sfant facuse o exceptie in cazul lui Corneliu care nu altera regula circumciziunii. Din aceasta cauza ei declarau ca aceia care erau adusi in biserica prin botez, sub clara conducere a Duhului Sfant, trebuiau acum sa fie circumcisi.
Agitatorii acestia au venit la Antiohia, pretinzand ca vorbesc in numele lui Iacob, conducatorul bisericii din Ierusalim. Dar Iacob a tagaduit hotarat ca i-ar fi autorizat sa faca lucrul acesta (v. 24). Totusi, intrucat el pare sa fi fost un sustinator al ritualului si obiceiurilor iudaice in viata lui personala (cf. Galateni 2,12), ei probabil s-au simtit indreptatiti sa-l identifice cu invatatura lor. Ei sustineau ca circumcizia facea parte din Lege si ca daca ea era neglijata sau refuzata, intreaga Lege era calcata. Ei nu erau nici pregatiti, nici dispusi sa recunoasca adevarata legatura dintre Hristos si Lege. Iudaizantii au scos la iveala la Antiohia o chestiune care s-a dovedit o cauza continua de disensiune, si care si-a lasat amprentele pe cea mai mare parte din scrierile NT, si chiar pe literatura postapostolica.
Se poate ridica intrebarea de ce Domnul nu a anticipat asemenea intrebari, ca aceasta, in timpul lucrarii Sale pe pamant. El nu S-a ocupat cu ea in mod specific, dar a pus un accent general asupra religiei adevarate ca fiind aceea a sufletului si nu a pazirii exterioare. Hristos a pus o baza vasta si a enuntat principii si nu dogme de amanunt. Biserica urma sa fie condusa pas cu pas in tot adevarul de Duhul Sfant (Ioan 16,13). Aceasta nu insemna ca biserica sa-si dezvolte o traditie cu autoritate. Dar arata ca biserica avea sa descopere si sa experimenteze o lumina noua. Crestinismul a avut de rezolvat multe probleme cand s-au ivit noi dezvoltari, dar aceasta nu trebuia sa se faca schimband invataturile si exemplele Scripturilor (Romani 15,4). Lumina noua, cu solutionarea problemelor neprevazute, urma sa vina pe urma cercetarii sporite a adevarurilor Scripturii si prin aplicarea principiilor biblice la lucrarea bisericii.
Dupa obiceiul lui Moise. (,,Felul lui Moise”, KJV). Sau ,,obiceiul lui Moise”. Practica era mai mult decat un ,,fel” in sensul de ,,moda”. Circumcizia fusese data lui Abraam, de Dumnezeu (Geneza 17, 10-13) si fusese confirmata lui Moise (Levitic 12,3; cf. Ioan 7,22).
Nu puteti fi mantuiti. Aici era miezul problemei. Circumcizia nu putea fi ceruta neamurilor pe temeiul vechimii obiceiului si nici ca o conditie de a fi membru al bisericii. Iudaizantii o prezentau ca un pas necesar spre mantuire. Totusi Dumnezeu ,,deschisese neamurilor usa credintei” (cap. 14,27),
o dezvoltare care nu putea decat sa demonstreze ca ritualurile ceremoniale nu mai erau necesare. Conciliul de la Ierusalim