14:23 Au randuit prezbiteri in fiecare Biserica, si dupa ce s-au rugat si au postit, i-au incredintat in mana Domnului, in care crezusera.
Randuit. (,,Ordinat”, KJV; ,,Alegandu-le prin ridicare de maini”, Nitz). Gr. cheirotoneo, literal ,,a intinde mainile”. Cuvantul acesta era folosit la greci pentru actiunea de a alege slujbasi prin ridicarea de maini; de la aceasta a fost derivat intelesul general ,,a alege”, fara a acorda o atentie speciala metodei folosite (vezi 2 Corinteni 8,19, unde cheirotoneo e tradus, ,,ales”); si de la aceasta s-a dezvoltat mai departe intelesul, ,,a numi” (intr-un post), fie prin alegere, fie prin alte mijloace (vezi Fapte 10,41). Pe temeiul acestui verb, unii invatati au sugerat ca prezbiterii alesi la Listra, Iconia si Antiohia au fost alesi prin vot al poporului. Desi este probabil adevarat ca vreun sistem oarecare de alegere era practicat in biserica apostolica (vezi Fapte 6,3; 2 Corinteni 8,19), trebuie sa fie o serioasa indoiala cu privire la faptul ca aceasta a fost metoda de alegere aici. Pasajul prezent arata ca Pavel si Barnaba, si nu bisericile, au facut alegerea, si avand in vedere lucrul acesta, pare ca traducerea cea mai buna ar fi intelesul mai cuprinzator de ,,ales” sau ,,numit”. Desi hirotonirea oficiala, fara indoiala a avut loc (vezi 1 Timotei 4,14; 5,22; 2 Timotei 1,6), ea nu este in mod necesar implicata de verbul folosit aici. Imprejurarile locale erau probabil de asa natura, incat apostolii au considerat un lucru mai intelept de a numi slujbasi direct in aceste biserici noi, decat sa supuna chestiunea unei alegeri generale. Pavel pare sa fi recomandat lui Tit, un procedeu similar (Tit 1,5).
La o data mai tarzie, episcopii erau alesi in mod regulat prin votul clerului si al poporului. Astfel Fabian din Roma a fost ales de popor in anul 236 d. Hr. (Eusebiu, The Ecclesiastical History, VI, 29,2-4). Ciprian din Cartagina (m. 258 d. Hr.) vorbeste despre ,,sufragiul intregii fratietati” (Epistola LXVII. 5; ANF, vol. 5, p. 371). Constitutions of the Holy Apostles (probabil secolul al 4-lea) prevede ca viitorii conducatori ai bisericii sa fie ,,alesi de intregul popor” (VIII, 2.4, ANF, vol. 7, p. 481). Incepand din secolul al 4-lea a fost o practica stabilita ca un episcop nou sa fie numit de episcopii invecinati, si numele lui sa fie aprobat de clerul si laicii diocezei sale. In Evul Mediu, laicii insemnau, natural, aristocratia, nu oamenii de rand.
Prezbiteri. Vezi cap. 11,30. Pe temeiul autoritatii investita in ei ca misionari (vezi cap. 18,3), Pavel si Barnaba au condus la alegerea prezbiterilor. In felul acesta, ei au instituit in bisericile dintre neamuri o forma de organizatie deja adoptata de crestinii din Ierusalim. Ea era bazata mai degraba pe sinagoga decat pe Templu (vezi vol. V, p. 57), Pavel a organizat aceste biserici la scurt timp dupa ce membrii lor devenisera crestini, lucru care arata ca organizatia este esentiala pentru pastrarea vietii spirituale si pentru cresterea bisericii.
S-au rugat si au postit. (,,Rugandu-se si postind”, KJV) Asa cum fusese procedeul cand apostolii insisi au fost trimisi din Antiohia (vezi cap. 13,3).
S-au incredintat. Cuvantul acesta sugereaza increderea pe care o persoana o cultiva fata de cel caruia i-a incredintat pastrarea bunurilor sale stranse, ca o comoara. In cazul de fata, ea implica absoluta incredere in Dumnezeu.