14:20 Cand l-au inconjurat insa ucenicii, Pavel s-a sculat si a intrat in cetate. A doua zi, a plecat cu Barnaba la Derbe.
Ucenicii. Adica, noii credinciosi. Evident ei fusesera neinstare sa previna atacul, dar au mers pana la locul unde Pavel a fost tarat inconstient, cu gandurile triste probabil preocupate de felul cum sa-i faca o inmormantare respectoasa. E logic de a crede ca Timotei, pentru care aspra experienta a lui Pavel urma sa fie atat o somatie la serviciu, cat si un exemplu de devotiune, a fost martor la improscare cu pietre (AA 184, 185). Poate ca si Lois si Eunice au fost de fata in grup, mai intai jelind, dar mai apoi bucurandu-se cand au descoperit ca iubitul lor invatator nu era mort.
S-a sculat. Trezirea lui Pavel din lesin si dovada lui imediata de vigoare si indrazneala de a intra in cetate din nou, trebuie sa fi fost privita ca un miracol. Faptul ca cineva care fusese improscat cu pietre si lasat ca mort de o gloata salbaticita sa-si revina si sa se miste ca si cum nimic nu i s-ar fi intamplat, era o si mai impresionanta dovada de puterea lui Dumnezeu, de cum fusese vindecarea ologului.
A doua zi a plecat. Desi scapat in chip providential de la moarte, Pavel, fara indoiala, si-a dat seama ca dispozitia populatiei nu se schimbase fata de el si ca, pentru un timp, lucrul cel mai bun era sa paraseasca cetatea. El a mai facut cel mult inca doua vizite la Listra (vezi v. 21; cap. 16,1).
Cu Barnaba. Barnaba nu fusese un astfel de subiect al geloziei din partea iudeilor. Desi puterea lui era mare ca ,,fiu al mangaierii”, sau ,,al imbarbatarii” (vezi cap. 4,36), evident nu fusese atat de demonstrativ ca Pavel, colegul sau.
La Derbe. Vezi v. 6.