10:2 Omul acesta era cucernic si temator de Dumnezeu, impreuna cu toata casa lui. El facea multe milostenii norodului, si se ruga totdeauna lui Dumnezeu.
Temator de Dumnezeu. Expresia aceasta si cuvintele asemanatoare ,,un inchinator la Dumnezeu”, ca si expresia ,,persoane cucernice”, sunt folosite de repetate ori de Luca (cap. 10, 22, 35; 14,16.20; 50, 16.14; 17,4.17; 18.7) cu referire la persoane dintre neamuri, ca de pilda Corneliu, care acceptasera iudaismul si inchinarea lui Iehova. De multe ori, cel putin, aceasta cuprinde si tinerea Sabatului si infranarea de la mancaruri oprite de lege. Dar, astfel de oameni dintre neamuri nu se identificau cu totul cu iudaismul, supunandu-se la circumciziune sau prin ascultarea minutioasa a tuturor randuielilor cerute de la un iudeu devotat. Vezi vol. V, p. 62,63.
Expresiile acesta au pricinuit discutii savante considerabile. LXX se refera la ,,cei care se temeau” (2 Cronici 5,6) in asa fel ca sa determine pe unii invatati sa creada ca e indicata o categorie aparte de iudei autentici. La fel Iosif (Antiquities, XIV, 7,2, 110, ed. Loeb, vol 7, p. 505) vorbeste de ,,cei care se inchinau lui Dumnezeu” ca trimitand daruri la Templul de pretutindeni din lume.
Sugestia in plus a fost facuta ca aceia ,,care se temeau de Dumnezeu” si ,,care se inchinau lui Dumnezeu”, mentionati in Fapte, sunt aceiasi cu ,,prozelitii portii” de care se presupune ca au constituit o grupa recunoscuta de semi-prozeliti care, desi se inchinau lui Iehova si tineau parte din legea iudaica, nu erau circumcisi si deci nu erau considerati ca fiind iudei adevarati. Unii pun la indoiala explicatia aceasta.
Totusi reiese ca termenii ,,cineva care se teme de Dumnezeu” (sau ,,temator de Dumnezeu”) si ,,cineva care se inchina lui Dumnezeu” au fost expresii tehnice in perioada NT pentru o anumita categorie de semi-prozeliti la iudaism care se bucurau de o oarecare recunoastere in sinagoga, asa cum s-a sugerat adesea. In iudaismul de mai tarziu un termen asemanator ,,tematori de Cer” poate sa fi reprezentat vreo grupa de felul acesta. Tematorii de Dumnezeu nu puteau sa detina vreo pozitie recunoscuta oficial in cuprinsul comunitatilor iudaice si legatura lor cu iudaismul trebuie sa fi fost in cea mai mare masura neoficiala. Cu toate acestea, prezenta unor asemenea oameni cucernici prin toata lumea romana oferea predicatorilor crestini o audienta dintre neamuri, care, desi nu erau legati ca robi de legalismul iudaismului, erau sinceri cautatori de Dumnezeu si erau oarecum familiarizati cu Scripturile iudaice (mai ales LXX) si cu doctrinele iudaice.
Cu toata casa lui. Corneliu n-a fost satisfacut ca aflase un adevar superior pentru sine, ci cauta sa-l dea mai departe familiei sale, slujitorilor sai, si la altii care veneau sub influenta sa. Ostasul trimis sa gaseasca pe Petru e numit ,,cucernic” (v. 7)
Multa milostenie. Corneliu era generos ca si celalalt sutas despre care iudeii spuneau: ,,Iubeste neamul nostru si el ne-a zidit sinagoga” (Luca 7,5).
Norodului. Adica, iudeilor, in contrast cu ,,natiunile”, neamurile.
Se ruga. Combinarea facerii de milostenii cu rugaciunea era ceva obisnuit atat in iudaism, cat si in crestinismul timpuriu (vezi Matei 6,2.5; Fapte 10,4; 1 Petru 4,7.8; Tohe 12,8).
Intrucat vedenia care urmeaza fara indoiala poate fi privita ca un raspuns la rugaciunile lui Corneliu, e natural de a gandi ca el cauta o cunoastere deplina a caii lui Dumnezeu (vezi Fapte 11,14).