10:28 Stiti, le-a zis el, ca nu este ingaduit de Lege unui Iudeu sa se insoteasca impreuna cu unul de alt neam, sau sa vina la el; dar Dumnezeu mi-a aratat sa nu numesc pe nici un om spurcat sau necurat.
Nu este ingaduit de lege. (,,E un lucru nelegal”, KJV; ,,Neiertat”, Nitz). Apostolul afirmase ca un fapt cunoscut ca un iudeu nu avea voie sa se insoteasca cu cineva dintre neamuri. Purtarea trimisilor lui Corneliu de a sta afara din casa lui Simon si de a chema sa vina cineva la ei, sub cerul liber, arata ca ei cunosteau prejudecata iudaica. O astfel de exclusivitate iudaica era cunoscuta scriitorilor clasici. Juvenal zice: ,,Fiind obisnuiti sa dispretuiasca legile Romei, ei (iudeii) invata si practica sa respecte legea iudaica si tot ce le-a predat Moise in tomul lui secret, interzicandu-le sa arate calea la oricine nu cultiva aceleasi rituri, neducand la fantana dorita pe nimeni altul decat pe cel circumcis. (Satire, XIV, 100-104; ed. Laeb, pag. 273). La fel Tacit, declara: ,,Iudeii sunt extrem de loiali unul fata de altul si totdeauna gata sa arate compasiunea, dar fata de alti oameni ei manifesta numai ura si vrajmasie. Ei sed aparte la masa si dorm aparte”. (The Histories, vol. 5; Ed. Laeb, vol 2, pg.181).
Petru, natural, vorbea din punctul de vedere al fariseismului traditional si nu din punct de vedere al legii insasi, dar altfel de sentimente erau larg date pe fata si erau date pe fata in forme riguroase oriunde veneau in contact iudeii si paganii.
Iudeul strict ar fi ezitat sa intre intr-o casa a cuiva dintre neamuri, asa cu e reflectat de o opreliste din Misna: ,,Locuintele paganilor sunt necurate”. (Oholoth, 18,7, editura Soncino, a Talmudului, p. 226). Intr-un vechi comentariu iudaic la Leviticul apare un remarcabil exemplu al intinarii ceremoniale prin contactul cu un pagan: ,,E relatat ca Simeon, fiul lui, Kimhith, s-a dus sa vorbeasca cu un rege arab si un strop de saliva din gura acestuia din urma a sarit pe hainele lui si in felul acesta l-a intinat. Fratele sau Iuda, a intrat si a servit in slujba de Mare Preot in locul lui”. (Midras Rabbah, la Levitic 16,1, Ed. Soncino, pag. 263). Sentimentul de casta hindus, de a se feri de contactul cu cei de treapta inferioara, desi aflat astazi in curs de disparitie sub presiunea egalitatii in fata legii si a sentimentului liberal, prezinta o stransa paralela moderna.
Sa se insoteasca. (,,Sa fie in tovarasie,” KJV) sau ,,Sa se intovaraseasca”, vezi cap. 9,26). Cuvantul inseamna contact direct. Desi treburile obisnuite ale vietii constrangeau pe iudei ca sa vina in contact permanent cu neamurile, ei trebuiau sa evite un asemenea contact, daca era cu putinta, ca nu cumva sa devina intinati din punct de vedere ceremonial.
Sa nu numesc pe nici un om spurcat. Apostolul arata acum ca invatase lectia din viziune. Natura omeneasca fusese rascumparata prin intruparea, sacrificiul si inaltarea la cer a lui Hristos si chiar si cel mai de jos pagan nu mai era de rand sau necurat. Dumnezeu era dispus sa primeasca pe toti oamenii si prin Isus Hristos El o si face. Numai pacatul e cel care desparte pe oameni de El (Isaia 59,2) Necuratia urmeaza sa fie considerata ca o intinare morala, nu fizica sau rasiala. Cel care se ataseaza de Dumnezeu trebuie sa se deprinda sa vada in fiecare pacatos posibilitati ale unui om rascumparat, indreptatit si sfintit, Intrucat fiecare om e potential supusul unei astfel de transformari evlavioase, el trebuie sa fie respectat ca unul in care chipul lui Dumnezeu nu e cu totul sters si poate inca sa fie refacut ( vezi 1 Petru 2,17). Mandria de clasa intemeiata doar pe deosebiri de cultura sau pe imprejurari favorabile si manifestata in fapte si cuvinte de dispret este dintr-un anumit punct de vedere si mai putin scuzabila decat deosebirile intemeiate pe chestiuni de religie. Cele din urma sunt si mai mult supuse vindecarii.
Este evident din versetul acesta ca lectia pe care Dumnezeu il invatase se ocupa nu de animale, ci de oameni. Toti oamenii urmau sa fie abordati de Evanghelie; in cele din urma ei aveau sa fie necurati numai cand vor fi respins straduintele lui Dumnezeu de a-i mantui.