1:4 Pe cand Se afla cu ei, le-a poruncit sa nu se departeze de Ierusalim, ci sa astepte acolo fagaduinta Tatalui, pe care, le-a zis El, ati auzit-o de la Mine.
Se afla cu ei. [Adunati impreuna, KJV; Mancand impreuna cu dansii, Nitz.]. Gr. sunalizo, literal ,,a sara impreuna”, deci ,,a manca impreuna cu” sau ,,a se aduna impreuna”, ,,a se aduna”. Aceasta se poate referi la o adunare din Galilea (Matei 28,16-18); deoarece ultima adunare la care ucenicii au vazut pe Isus inaltandu-Se nu e introdusa inainte de v. 6 din Fapte 1.
Sa nu se departeze de Ierusalim. Ei trebuiau sa se reintoarca in capitala, locul unde Mantuitorul lucrase atat de adesea si unde in cele din urma suferise, fusese ingropat si inviase dintre cei morti. Acolo, ucenicii Sai urmau sa fie imputerniciti si acolo urmau sa-si inceapa marturia lor publica (AA 31, 32).
Sa astepte. Compara Luca 24,49. Sarcina care-i confrunta pe ucenici nu putea sa fie savarsita numai prin mijloace omenesti. E trebuiau sa astepte 1) pana la timpul randuit, 2) in locul randuit, Ierusalim locul celei mai mari primejdii si celei mai mari solicitari. Ucenicii trebuiau sa ,,astepte” nu sa se duca ,,sa prinda peste”, asa cum Petru si altii facusera cu putin mai inainte (Ioan 21,3). Trebuiau sa aiba loc: 1) o evlavioasa asteptare a marii puteri a lui Dumnezeu; 2) un dor adanc dupa acea putere, si dupa pregatirea de a o primi; 3) si rugaciune zeloasa si unita pentru ca Dumnezeu sa-Si implineasca fagaduinta.
Fagaduinta Tatalui. Adica, fagaduinta cu privire la darul Duhului Sfant (vezi Ioan 14,16; 16,7-13).
De la Mine. Fagaduinta fusese rostita de Isus, dar implinirea ei trebuia sa vina de la Tatal si de la Fiul (vezi Ioan 14,16.26; 15,26; 16,7-15).