2:16 Si insusi Domnul nostru Isus Hristos, si Dumnezeu, Tatal nostru, care ne-a iubit si ne-a dat, prin harul Sau, o mangaiere vesnica si o buna nadejde,
Si. [,,Acum”, KJV]. Sau ,,dar”, ca si cum Pavel, dupa ce i-a indemnat pe credinciosi sa stea tari (v. 15), doreste sa specifice ca de fapt Dumnezeu este unica sursa adevarata de statornicie.
Insusi Domnul nostru Isus Hristos. Deprinderea lui Pavel este de a-L mentiona mai intai pe Tatal, atat in cuvantare, cat si in rugaciune (vezi 1 Tesaloniceni 1:1; 3:11; 2 Tesaloniceni 1:1, 2, 11, 12); dar aici Il numeste mai intai pe Fiul (compara 2 Corinteni 13:14; Galateni 1:1). Ordinea aceasta este cauzata probabil de referirea sa anterioara (2 Tesaloniceni 2:14) la ,,slava Domnului nostru Isus Hristos.” Ipoteza aceasta este sustinuta de topica din limba greaca, in care cuvantul ,,insusi” are primul loc, si deci este accentuat in propozitie.
Ne-a iubit. Verbul este la singular si poate fi privit ca aplicandu-se atat Fiului, cat si Tatalui. Aceasta legatura stransa sustine doctrina egalitatii dintre Fiul si Tatal. Forma verbului din greceste arata ca autorul avea in vedere un eveniment istoric, definit. El se refera la actul unic de iubire al lui Dumnezeu prin oferirea Fiului Sau ca jertfa pentru pacatele noastre si la actul de lepadare de Sine al Mantuitorului nostru cand S-a dat pe Sine Insusi (Ioan 3:16; Tit 2:14). Ca manifestare a iubirii lui Dumnezeu si ca sursa sigura pentru mangaiere si speranta apostolului nu poate sa citeze ceva mai maret decat crucea.
Mangaiere vesnica. Gr. paraklesis aionion. In ce priveste paraklesis, vezi Faptele Apostolilor 9:31; iar pentru aionion, vezi Matei 25:41. Mangaierea care vine din iubirea Tatalui si a Fiului nu este trecatoare, asa cum este adesea consolarea pamanteasca, ci dainuieste in vesnicie. Un astfel de dar este destinat sa-i imbarbateze pe tesalonicenii descurajati si sa-i faca in stare sa reziste la orice invatatura tulburatoare cu privire la revenirea lui Hristos (1 Tesaloniceni 5:11, 14; 2 Tesaloniceni 2:2). Sufletele descurajate nu trebuie dispretuite, ci incurajate (vezi Romani 14:1; Evrei 12:12).
Prin harul Sau … o buna nadejde. [,,O buna speranta prin har”, KJV]. Sau ,,buna nadejde in har”. Speranta (rascumpararii la venirea lui Hristos) este ,,buna” in sensul ca e adevarata si deci vrednica de incredere, in contrast cu sperantele false trezite de invataturile eronate cu privire la iminenta revenirii Mantuitorului. Este pe buna dreptate numita ,,fericita noastra nadejde” (Tit 2:13). Ca toate darurile lui Dumnezeu pentru oameni, ea e fara plata, in acord cu harul imbelsugat al cerului (vezi Efeseni 2:5, 8).