9:7 David i-a zis: Nu te teme, caci vreau sa-ti fac bine din pricina tatalui tau Ionatan. Iti voi da inapoi toate pamanturile tatalui tau Saul, si vei manca totdeauna la masa mea.
Nu te teme. Oricare altul in situatia lui Mefiboset putea sa aiba motive sa se teama. Viata acestui descendent al lui Saul a depins de atitudinea imparatului. Adeseori astfel de situatii aveau ca rezultat nimicirea tuturor rivalilor. David stia ca, atata timp cat vreun mostenitor al lui Saul continua sa traiasca, propriul lui tron era in primejdie. Dar firea lui generoasa si promisiunea facuta lui Ionatan, l-au indrumat pe calea bunatatii si a indurarii.
Sa-ti fac bine. Pana aici, viata ii oferise lui Mefiboset putina bunatate. Aproape ca nu-si putea aduce aminte decat ca fusese olog si fugar. Viata lui fusese in primejdie. Acum necazurile lui au luat sfarsit.
Toate pamanturile tatalui tau Saul. Desigur ca aceste pamanturi au fost confiscate de David si acum ii apartineau. Dar el avea sa i le inapoieze, facand un sacrificiu personal pentru ca Mefiboset sa poata avea tot ce apartinuse odata lui Saul. Era un dar minunat care fusese facut dintr-un remarcabil spirit de generozitate fata de cineva care nu se astepta la el.
Vei manca... la masa mea. Expresia nu trebuie luata in mod literal. Sensul de baza este ca, acela caruia i-a fost oferita o astfel de favoare era intretinut, de aici, din averea imparatului. Cu alte cuvinte, el urma sa primeasca o pensie pe viata. Tot asa cei 400 de prooroci ai Astarteii mancau ,,la masa Izabelei” (1 Regi 18,19). Aceasta inseamna simplu ca profetii acestia care probabil erau raspanditi pe tot cuprinsul imparatiei, primeau intretinere de la imparateasa. Tot asa si Ioiachin, dupa scoaterea lui din inchisoare, ,,a mancat totdeauna la masa lui”, inaintea imparatului, ,,in tot timpul vietii lui” (2 Regi 25,29.30). Adica, pentru el era prevazuta o cantitate fixa de hrana zilnica pe toata durata vietii sale. Totusi, in cazul lui Mefiboset, era vorba de o cinste speciala, deoarece el a fost pus pe picior de egalitate cu proprii fii ai lui David (2 Samuel 9,11). El avea sa fie tratat intocmai ca unul dintre fiii lui David. Astfel de tratament a slujit mai tarziu ca David sa-i devina drag lui Mefiboset si a asigurat o imagine pozitiva amandurora. Cainii nedomesticiti ai Orientului erau gunoierii localitatii si priviti cu scarba. Un caine mort era un lucru neinchipuit de dispretuit. Prin aceste cuvinte, Mefiboset se arata intr-adevar smerit si sincer recunoscator. O astfel de expresie nu era o exagerare din punct de vedere oriental.