7:29 Binecuvanteaza dar casa robului Tau, ca sa dainuiasca pe vecie inaintea Ta! Caci Tu, Doamne Dumnezeule, ai vorbit, si, prin binecuvantarea Ta, casa robului Tau va fi binecuvantata pe vecie.
Va fi binecuvantata pe vecie. Textul paralel este: ,,Caci ce binecuvantezi Tu, Doamne, este binecuvantat pentru vesnicie” (1 Cronici 17,27). Cand Dumnezeu fagaduieste o binecuvantare unui om, nu exista putere pe pamant care s-o revoce, in afara de vointa omeneasca perversa, care refuza sa tina cont de conditiile puse (vezi Numeri 23,20). Oamenii dezonoreaza pe Dumnezeu cand se indoiesc de fagaduintele Sale sau neglijeaza sa ceara binecuvantarile Sale. Viata crestina ar fi mult mai fericita si nadejdea ar fi mai puternica daca toti ar avea mai multa incredere in siguranta fagaduintelor lui Dumnezeu. Viata lui David a fost si fericita si rodnica atunci cand s-a supus cu placere vointei lui Dumnezeu. El avea nadejdea si planul sa cladeasca templul, dar i s-a spus ca sarcina aceasta nu era a lui. El s-a supus smerit vointei divine, acceptand acele sarcini pe care le avea Dumnezeu pentru el si neingaduindu-si sa devina ursuz si posomorat pentru ca nu i-a fost ingaduit sa-si realizeze planul. Multi se considera injositi si lepadati daca nu li se ingaduie sa procedeze conform cu dorintele lor. Altii sunt hotarati sa indeplineasca sarcini pentru care nu sunt potriviti si pentru care Domnul nu i-a chemat. Ei se straduiesc zadarnic sa aduca la indeplinire o lucrare pentru care nu corespund, neglijand in acelasi timp sa faca acele lucrari care le stau in putere si pentru care au fost chemati de Domnul. Capitolul acesta este un uimitor exemplu de resemnare in fata vointei lui Dumnezeu.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZA:
1-29 PP 711-713
2.3 PP 750 2-5.8-10 PP 711
4-13 MH 473
11-13.18.19 PP 712