7:18 Si imparatul David s-a dus si s-a infatisat inaintea Domnului, si a zis: Cine sunt eu, Doamne Dumnezeule, si ce este casa mea, de m-ai facut sa ajung unde sunt?
S-a infatisat inaintea Domnului. Probabil ca, in cortul intalnirii in care se afla chivotul. David a fost coplesit de descoperirea care ii fusese facuta. Lui nu avea sa i se ingaduie sa cladeasca templul, dar fagaduintele ce i-au fost facute au compensat pe deplin dezamagirea de la inceput.
Cine sunt eu, Doamne, Dumnezeule? Asa cum statea David in meditatie, probabil ca a trecut in revista anii pe care ii traise, gandindu-se mai intai la sine insusi, ca tanar cioban umil, ratacind pe dealuri si facand cunostinta cu caile lui Dumnezeu; apoi cum fusese ales pentru imparatie, dar alergase pe dealurile lui Iuda ca fugar, stiind prea putin astazi ce putea aduce ziua de maine. Acum, in fine, se bucura de pace si, odata cu ea venise fagaduinta de la Dumnezeu cu privire la viitorul imparatiei lui. David era coplesit de acest gand. Cu adanca umilinta si deplina lepadare de sine, el a strigat: ,,Cine sunt eu, Doamne, Dumnezeule?” Dupa masura omeneasca, David avea sa fie considerat un barbat al faptelor extraordinare, un conducator neobisnuit, un barbat deosebit de pios si curajos, un om al cinstei si al curajului, unul dintre cei mai mari poeti ai lumii si unul dintre cei mai de seama imparati ai istoriei. Dar el s-a simtit adanc umilit inaintea Facatorului lui si cu totul nevrednic de inalta cinste pe care le-a acordat-o Dumnezeu lui si casei lui.
Cuvantul ,,Dumnezeu” este scris aici cu majuscule si mici majuscule – ,,DUMNEZEU”. Aceasta s-a facut (engl.) spre a arata ca el este o transliterare a lui Iahweh. Cand Iahweh se afla singur sau in combinatie cu ’Elohim, el este tradus ,,DOMNUL”. Cand este precedat de ’Adonai, ,,Domnul”, ca aici, el este redat ,,DUMNEZEU” (vezi vol. I, pag. 35, 173).