6:1 David a strans iarasi pe toti alesii lui Israel, in numar de treizeci de mii de oameni.
David a strans. Vezi aceeasi istorisire, cu o introducere mai lunga, in 1 Cronici 13,1.6-14. David si-a propus ca Ierusalimul sa fie nu numai capitala civila a natiunii, ci si cea religioasa. Timp de multi ani, chivotul statuse la Chiriat-Iearim, unde fusese dus la intoarcerea lui de la filisteni, dupa moartea lui Eli (1 Samuel 7,1). David a dorit sa pastreze chivotul intr-un cort national la Ierusalim. Inainte de a trece la indeplinirea acestui plan, el a strans capeteniile natiunii (1 Cronici 13,1-4) pentru a se sfatui cu ele, privitor la planul lui.
Toti alesii. Mutarea chivotului avea sa fie o problema de manifestare impunatoare si de bucurie nationala. David a cerut celor 30.000 de capetenii ai imparatiei sa se adune la Ierusalim pentru a lua parte la solemnitati.
Vezi o harta a Ierusalimului in acele timpuri
6:2 Si David, cu tot poporul care era cu el, a pornit de la Baale-Iuda, ca sa suie de acolo chivotul lui Dumnezeu, inaintea caruia este chemat Numele Domnului ostirilor, care sta intre Heruvimi deasupra chivotului.
Baale-Iuda. Un alt nume pentru Chiriat-Iearim (Iosua 15,9; 1 Cronici 13,6), cam la 9 mile nord-vest de Ierusalim.
Numele Domnului. Chivotul era simbolul prezentei lui Dumnezeu si astfel era invocat Numele Lui cel sfant. Poporul lui Dumnezeu (Deuteronom 28,1-10) si Templul Lui (1 Regi 8,43) purtau de asemenea Numele Lui, in mod literal. ,,Numele lui Iehova este chemat asupra” lor, evident in sensul posesiunii.
Intre heruvimi. Cuvantul ,,intre” nu este in ebraica, iar legatura dintre cuvantul ,,sta” si ,,heruvimi” este o chestiune de interpretare. Cuvantul tradus ,,locuieste” (engl.) este de asemenea tradus deseori ,,a sta” (Geneza 18,1; 19,1; 21,16 etc.).
6:3 Au pus chivotul lui Dumnezeu intr-un car nou, si l-au ridicat din casa lui Abinadab, de pe deal; Uza si Ahio, fiul lui Abinadab, carmuiau carul cel nou.
Intr-un car nou. Legea lui Moise prevedea ca chivotul trebuie sa fie purtat de catre fiii lui Chehat (Numeri 4,4-15; 7,9). David ar fi trebuit sa tina seama de aceasta prevedere, dar probabil ca a rationat ca transportarea chivotului intr-un car nou tras de boi avea sa fie un semn de respect deosebit. Fara indoiala ca el si-a adus aminte ca atunci cand filistenii au trimis inapoi chivotul lui Israel, ei l-au adus intr-un car nou (1 Samuel 6,7-14). Totusi, aceea a fost o situatie cu totul diferita, pentru ca ei au actionat dupa ce mai buna cunostinta a lor. Cand chivotul a ajuns la Israel, el a fost luat din car de catre leviti (1 Samuel 6,15) in armonie cu instructiunile divine date lui Moise.
In Ghibea (numai in engl.). Chivotul era la Chiriat-Iearim, nu in Ghebea. Poate ca Ghibea ar trebui aici sa se traduca in loc sa fie redata cu nume propriu. Gib’ah inseamna ,,deal” si de 65 de ori asa este si tradus (Geneza 49,26; Exod 17,9; Numeri 23,9 etc.). In cazul acesta casa lui Abinadab era pe dealul de la Chiriat-Iearim.
Fiii lui Abinadab. Chivotul fusese pus in casa lui Abinadab cel putin cu doua sau trei generatii mai inainte de acest timp, pe vremea cand a murit Eli (1 Samuel 4,15-18; 6,1; 7,1). Astfel ca Abinadab trebuie sa fi murit de mult. Cand chivotul a fost pus la inceput in casa lui Abinadab, fiul sau Eleazar fusese sfintit ,,ca sa pazeasca chivotul Domnului” (1 Samuel 7,1). Fara indoiala ca pe vremea aceasta Eleazar era mort de mult, paza chivotului ajungand pe mana fiilor lui sau chiar a nepotilor lui. Faptul ca Uza si Ahio sunt numiti ,,fiii lui Abinadab” inseamna numai ca ei erau descendenti ai acestuia, in armonie cu uzanta ebraica a acestui termen (vezi despre 1 Samuel 14,50; vezi si vol. 1, pag. 181, 186). Deoarece Uza si Ahio au avut misiune importanta de a supraveghea chivotul in timpul cand acesta a fost la ei in casa, raspunderea transportarii lui la Ierusalim le-a fost data acum lor. Totusi, aceasta a fost in mod hotarat in afara directivelor trasate explicit de Domnul, si anume ,ca chivotul trebuia sa fie purtat pe umerii chehatitilor (Numeri 4,15; 7,9). Nu exista nici o scuza intemeiata pentru o nesocotire a instructiunilor divine cu privire la aceasta problema.
Carmuiau carul cel nou. Desi conduceau carul, ei nu calatoreau in el. Ahio mergea inaintea carului (v. 4), iar Uza probabil ca mergea alaturi sau in urma chivotului, ca sa-l poata supraveghea (vezi v. 6).
6:4 L-au luat dar din casa lui Abinadab de pe deal; Uza mergea alaturi de chivotul lui Dumnezeu, si Ahio mergea inaintea chivotului.
Verset ce nu a fost comentat.
6:5 David si toata casa lui Israel cantau inaintea Domnului cu tot felul de instrumente de lemn de chiparos, cu harfe, cu laute, cu timpane, cu fluiere si cu timbale.
Cantau inaintea Domnului. Transportarea chivotului la Ierusalim trebuia sa devina o ocazie impresionanta, de veselie. Era muzica instrumentala, care acompania cantecul multimilor. Pentru popor, chivotul reprezenta prezenta lui Dumnezeu si ei se bucurau in prezenta Lui (vezi 1 Cronici 13,8).
Cu arfe. Enumerarea diferitelor tipuri de instrumente muzicale este o indicatie ca, pe vremea lui David era multa iscusinta muzicala. Exista dovezi atat din Egipt, cat si din Mesopotamia despre dezvoltarea impetuoasa a muzicii, cu cel putin 1000 de ani inainte de acest timp.
6:6 Cand au ajuns la aria lui Nacon, Uza a intins mana spre chivotul lui Dumnezeu si l-a apucat, pentru ca erau sa-l rastoarne boii.
Aria lui Nacon. ,,Aria lui Chidon” (1 Cronici 13,9), un caz de ortografiere variata sau a unui om sau loc care este cunoscut prin mai mult decat un singur nume. Nu exista nici o cheie de localizare. Poate ca boii, cand au ajuns la arie, s-au abatut din drum pentru a lua din grauntele imprastiate, pricinuind astfel necazul.
A intins mana. Chivotul era sfant. Nimeni, cu exceptia preotilor, descendenti ai lui Aaron, nu trebuia sa-l atinga (Num 4,15; PP 705). Dumnezeu este strict in privinta cerintelor Sale. Este adevarat ca filistenii au atins chivotul si nu s-a intamplat nimic rau, dar lor nu li se putea pune in socoteala ceea ce au facut din nestiinta. Dar israelitii cunosteau instructiunea pe care o daduse Domnul, insa n-au respectat-o.
6:7 Domnul S-a aprins de manie impotriva lui Uza, si Dumnezeu l-a lovit pe loc pentru pacatul lui, si a murit acolo langa chivotul lui Dumnezeu.
S-a aprins. Omul se uita numai la infatisarea exterioara, dar Dumnezeu se uita la inima. Celor care l-au insotit pe Uza putea sa li se para ca intentiile lui Uza au fost absolut onorabile, el doar a incercat sa ajute cand a intins mana sa sprijine chivotul. Dar inima lui nu era curata inaintea lui Dumnezeu. Actul lui de atingere a chivotului era unul de incredere in sine. O fiinta pacatoasa n-ar fi trebuit sa indrazneasca sa atinga ceea ce simboliza prezenta lui Dumnezeu. Domnul n-a putut ingadui sa treaca neobservata aceasta flagranta nesocotire a poruncii Lui exprese. Daca pacatele lui Uza ar fi trecut nepedepsite, vinovatia lui ar fi putut sa cuprinda pe multi altii. Cei care cunosteau defectele lui Uza ar fi fost mult incurajati sa pacatuiasca daca li s-ar fi ingaduit sa traga concluzia ca greseli ca ale lui puteau trece nepedepsite si pacatosul sa fie primit de Dumnezeu. Moartea lui Uza a slujit ca avertisment pentru multi ca Domnul este un Dumnezeu drept, care cere ascultare stricta de la toti.
Dumnezeu l-a lovit. Unii au privit moartea lui Uza ca o judecata peste masura de severa. Totusi, intamplarea a avut loc intr-un regim teocratic, in care pedepsele civile includeau infractiuni religioase si pedeapsa cu moartea era aplicata pentru pacate care nu mai putea fi iertate (Exod 22,20; Levitic 20,2.9.27; Numeri 15,32-36; compara cu Fapte 5,1-11). Pedepsele aspre sunt necesare pentru a impiedica raul. Daca actualele noastre legi riguroase impotriva crimei ar fi indulcite, rata criminalitatii ar creste teribil.
Uza fusese atat de mult timp in prezenta chivotului incat familiaritatea nascuse in el un spirit de ireverenta. El s-a facut vinovat de luarea unei decizii pripite din cauza increderii in sine si Domnul a actionat in consecinta. Infioratoarea catastrofa a facut ca ostile adunate ale lui Israel sa inteleaga importanta poruncilor exprese ale lui Dumnezeu si grozavia pacatului lipsei de respect.
6:8 David s-a intristat ca Dumnezeu lovise pe Uza cu o astfel de pedeapsa, rupandu-l pe loc. Si locul acesta a fost numit pana in ziua de azi Peret-Uza (Ruperea lui Uza).
David s-a intristat. Intristarea lui David provocata de moartea lui Uza s-a datorat in mare masura faptului ca propria lui inima nu era intru totul curata. Daca el ar fi fost pe deplin impacat cu Dumnezeu, el n-ar fi avut nici un motiv sa se teama si ar fi acceptat vointa lui Dumnezeu. Orice face El este desavarsit si ori de cate ori oamenii se intristeaza de ceea ce face El, acesta este un indiciu ca in propria lor experienta este ceva rau. Ar fi fost bine pentru David sa se umileasca si sa-si cerceteze inima din cauza relelor care se ascundeau acolo si nu sa caute greseli la Dumnezeu.
6:9 David s-a temut de Domnul in ziua aceea, si a zis: Cum sa intre chivotul Domnului la mine?
S-a temut. David s-a temut ca vreun pacat din viata lui putea sa aduca judecata lui Dumnezeu asupra lui (PP 706).
6:10 N-a vrut sa aduca chivotul Domnului la el in cetatea lui David, si l-a dus in casa lui Obed-Edom din Gat.
Obed-Edom. Numele apare in 1Cronici 15,18.21; 26,4.7.15, dar identitatea lui nu poate fi stabilita in mod clar.
Gat. Se pare ca nu Gat din Filistia, ci mai probabil o cetate, Gat-Rimon, locuita candva de leviti in Dan sau Manase, atribuita chehatitilor (Iosua 21,24-26). In felul acesta, Obed-Edom putea sa fie un membru al familiei alese in mod special sa poarte chivotul (Numeri 4,15; 7,9).
6:11 Chivotul Domnului a ramas trei luni in casa lui Obed-Edom din Gat, si Domnul a binecuvantat pe Obed-Edom si toata casa lui.
A binecuvantat pe Obed-Edom. Prezenta chivotului in casa lui Obed-Edom a adus o binecuvantare, nu un blestem. Obed-Edom stia cat de groaznic pedepsise Domnul lipsa de respect, atunci cand chivotul fusese dezonorat. El probabil ca vazuse pe David si miile lui Israel tremurand de frica, temandu-se de prezenta chivotului lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el a primit bine chivotul in casa lui.
Toata casa lui. Binecuvantarea care a venit asupra lui Obed-Edom n-a fost numai pentru el singur, ci pentru toata casa lui. Prin credinciosul Avraam aveau sa fie binecuvantate toate familiile pamantului (Geneza 12,2.3). Fericire, prosperitate si pace vin asupra multora, cand un om se bucura de prezenta lui Dumnezeu. Omul care primeste o binecuvantare se transforma el insusi intr
o binecuvantare.
6:12 Au venit si au spus imparatului David: Domnul a binecuvantat casa lui Obed-Edom si tot ce avea, din pricina chivotului lui Dumnezeu. Atunci David a pornit, si a suit chivotul lui Dumnezeu din casa lui Obed-Edom in cetatea lui David, in mijlocul veseliei.
Au spus. Experienta facuta de Obed-Edom a dovedit ca, desi Dumnezeu este sfant, nimanui nu trebuie sa-i fie teama de El, daca este smerit si ascultator. Natiunea fusese atenta sa vada ce va veni asupra gititului si a familiei lui (PP 706). Binecuvantarea care a venit a risipit tristetea si sentimentele rele pe care le provocase moartea lui Uza.
6:13 Cand cei ce duceau chivotul Domnului au facut sase pasi, au jertfit un bou si un vitel gras.
Cei ce duceau chivotul. David invatase lectia unei depline ascultari de poruncile lui Dumnezeu. Acum chivotul nu mai era dus intr-un car, ci in armonie cu porunca lui David (1 Cronici 15,2) si Cuvantul lui Dumnezeu (Numeri 4,5.6.15; 7,9; 1 Cronici 15,15), el era purtat de leviti. Raportul dat in Cronici cu privire la aducerea chivotului este mult mai amanuntit decat este raportul de aici (vezi 1Cronici 15,1-29).
Sase pasi. Moartea lui Uza la incercarea anterioara de a duce chivotul, a facut ca acum, David sa procedeze cu atentie foarte mare. La inceput, chivotul a fost dus numai sase pasi si, pentru ca nu s-a manifestat nici o dovada a neplacerii Domnului, au fost aduse jertfe care exprimau recunostinta poporului fata de Dumnezeu ca acum prezenta Lui era cu ei si bunavointa Lui plana acum asupra lor. Nu este motiv sa se creada ca jertfa a fost repetata.
Un nou si un vitel gras. (engl. ,,oxen and fatlings”). Textul ebraic este aici la singular, ,,un bou si un vitel gras”. In Septuaginta versetul 13 nu exista. In locul lui aceasta traducere reda: ,,Si erau cu el care duceau chivotul sapte cete (sau coruri) si pentru jertfire un vitel si miei”.
6:14 David juca din rasputeri inaintea Domnului, si era incins cu efodul de in subtire.
Juca... inaintea Domnului. Dansul lui David a fost un act de veselie solemna si sfanta. Pentru un oriental al acelei perioade, o astfel de manifestare era modul natural de exprimare, oricat de ciudat ni s-ar parea noua astazi. Prin aceasta, David isi exprima lauda recunoscatoare si astfel dadea cinste si marire sfantului Nume al lui Dumnezeu. Nu exista nimic in dansul lui David care sa poata fi comparat cu dansul modern sau care sa-l justifice. Dansul obisnuit nu atrage pe cineva mai aproape de Dumnezeu si nici nu-i inspira ganduri curate, de vietuire sfanta. El degradeaza si corupe. El face pe om inapt pentru rugaciune sau studierea Cuvantului lui Dumnezeu, il intoarce de pe calea dreptatii pe caile petrecerilor. Morala este stricata, timpul mai rau decat pierdut si adesea, sanatatea este sacrificata (vezi PP 707).
Efodul de in. Compara cu 1 Cronici 15,27. David a pus deoparte haina sa imparateasca cu aceasta ocazie si a purtat un efod simplu de in, de felul celui purtat de obicei de preoti si de altii (vezi cele despre 1 Samuel 2,18; compara cu 1 Samuel 22,18; 2 Cronici 5,12). Facand asa, el nu si-a asumat prerogativele preotilor, ci a aratat pur si simplu poporului sau ca era gata sa se umileasca si sa devina una cu ei in slujirea lui Dumnezeu.
6:15 Astfel au suit David si toata casa lui Israel chivotul Domnului, in strigate de bucurie si in sunet de trambite.
Verset ce nu a fost comentat.
6:16 Pe cand chivotul Domnului intra in cetatea lui David, Mical, fata lui Saul, se uita pe fereastra; si, vazand pe imparatul David sarind si jucand inaintea Domnului, l-a dispretuit in inima ei.
L-a dispretuit. Mical n-a putut pretui sau intelege zelul care l-a facut pe David sa se alature poporului pentru a-si exprima atat de viu bucuria sa in Domnul. Cand David a cantat si a jucat inaintea lui Dumnezeu, actul sau se inchinare a fost onorat de Cer, dar a fost dispretuit de sotia Samuel Mical, al carui tata fusese in extaz mai mult decat o singura data (1 Samuel 10,10; 19,22-24), nu avea dreptul sa se planga de exuberanta lui David. Dar ocazia a procurat scuza de a da frau liber simtamintelor ei ascunse de rea vointa. Ea fusese candva indragostita de David ca tanar erou, dar casatoria ei cu el se sfarsise curand prin fuga lui de Saul. De atunci trecusera vreo 20 de ani, timp in care ea fusese casatorita cu un alt barbat, de la care a fost luata cu forta si predata primului ei sot ca pret politic, dupa un lung razboi impotriva tatalui ei. Mandria fiica a lui Saul era plina de resentimente si gata sa gaseasca greseli lui David, chiar in zelul lui de a-L onora pe Domnul care atunci constituia un mod acceptabil de lauda.
6:17 Dupa ce au adus chivotul Domnului, l-au pus la locul lui in mijlocul cortului pe care-l ridicase David pentru chivot; si David a adus inaintea Domnului arderi de tot si jertfe de multumire.
Cortul. Nu cortul cel vechi, care pe atunci era la Gabaon (1 Cronici 16,39), ci un cort nou, pe care-l pregatise David in mod special pentru chivot (2 Cronici 1,3.4).
Arderi de tot. Adevaratul altar al arderilor de tot era in acel timp la Gabaon, impreuna cu cortul intalnirii (1 Cronici 21,29). Insa probabil ca a fost ridicat un alt altar, la Ierusalim. Arderile de tot aveau legatura cu dedicarea, in timp ce jertfele de multumire erau din acelea prevazute pentru ocazii de fericire si veselie, cea mai mare parte a jertfelor de multumire fiind mancate de popor la o masa festiva. 2 Samuel 6,16-19 este un text paralel cu 1 Cronici 15,29 la 16,3. Dar Cronicile au adaugat multe amanunte ale ceremoniilor acelei ocazii care nu se afla in Samuel (1 Cronici 16,4-42).
6:18 Cand a ispravit David de adus arderile de tot si jertfele de multumire, a binecuvantat poporul in Numele Domnului ostirilor.
A binecuvantat poporul. David a fost un conducator al poporului sau atat spiritual, cat si laic. Era intru totul potrivit ca imparatul lui Israel, care fusese ales pentru pozitia lui de catre Dumnezeu, sa pronunte asupra poporului binecuvantarea divina. Compara cu binecuvantarea lui Solomon, la sfintirea Templului (1 Regi 8,14.55).
6:19 Apoi a impartit la tot poporul, la toata multimea lui Israel, barbati si femei, fiecaruia cate o paine, o bucata de carne si o turta de stafide. Si tot poporul a plecat, fiecare la casa lui.
A impartit la tot poporul. David avea o natura liberala. Cand poporul era pe punctul sa plece, fiecaruia i s-a dat un dar din darul imparatesc. Aceasta avea sa-i faca sa plece spre casele lor intr-o dispozitie sufleteasca multumita si fericita si avea sa-i faca sa uite necazurile lor personale si sa cante laudele Dumnezeului si ale imparatului lor.
O bucata de carne. Ebraicul ’espar. Cuvantul se afla numai aici si in textul paralel din 1Cronici 16,3. Sensul lui este nesigur. Traducerea din KJV este interpretarea data cuvantului de catre iudei. Vulgata reda ,,o bucata de carne de vita pentru fript”. Unii comentatori moderni atribuie lui ’espar sensurile de ,,hrana calatorului”, ,,provizii constand din curmale si cereale coapte sau crude” ,,si prajitura de curmale”.
O turta (engl. ,,a flagon of wine”). Ebraicul ’asisah. Cuvantul acesta a fost definit in mod literal cu ,,o turta”, asa cum era pregatita din struguri uscati sau stafide presate si aranjate intr-o anumita forma. ,,Of wine” = de vin este adaugat in KJV, dar poate sa fie cuprins in termenul ’asisah (vezi Osea 3,1; PP 708).
Poporul a plecat. Vezi 1 Cronici 16,4-42 pentru multe amanunte suplimentare cu privire la festivitatile si aranjamentele slujbelor de consacrare.
6:20 David s-a intors sa-si binecuvanteze casa. Mical, fata lui Saul, i-a iesit inainte, si a zis: Cu cata cinste s-a purtat azi imparatul lui Israel descoperindu-se inaintea slujnicelor supusilor lui, cum s-ar descoperi un om de nimic!
I-a iesit inainte. David trecuse pe langa casa lui in timp ce insotea chivotul pe drumul spre cortul cel nou si a fost observat de Mical (v. 16). Dupa ce a indeplinit diferitele ceremonii de consacrare, el s-a intors acasa si a fost intampinat de Mical, care, intre timp, il tachinase cu indignare, de-abia asteptand ocazia sa-l mustre pe sotul ei pentru exuberanta pe care o manifestase la ceremoniile legate de transportarea chivotului. Mical a fost cu totul straina de spiritul festiv al prilejului.
Sunt multi in biserica azi care marturisesc ca sunt crestini, dar care, atunci cand ar putea fi fericiti, sunt amarati. Cand ar trebui sa se bucure in Domnul, ei sunt suparati pe fratii lor. In loc sa aiba privirea indreptata asupra lucrurilor lui Dumnezeu, ei isi folosesc timpul ca sa gaseasca greseli la cei care se bucura in Domnul. A semnala aceasta nu inseamna ca exuberanta si emotiile exagerate sunt necesare unei comportari spirituale. O manifestare publica a emotiei nu este intotdeauna masura consacrarii sufletului. Un temperament mai linistit poate sa exprime o consacrare mai profunda fata de Dumnezeu, prin inaltarea launtrica a sufletului sau prin fapte de iubire. Dar, daca manifestarea exterioara lipseste din cauza indiferentei sau a apatiei launtrice, atunci demnitatea devine formalism.
Cu cata cinste. In loc sa salute pe sotul ei cu un cuvant de bun venit, Mical l-a invinuit pe David, folosind aceste cuvinte ironice si taioase, acuzandu-l ca a actionat mai mult ca un bufon decat ca un imparat.
Descoperindu-se. Adica si-a lasat deoparte imbracamintea imparateasca si a aparut in public intr-un efod simplu, purtat de preoti si de altii (vezi cele despre v. 14).
6:21 David a raspuns Micalei: Inaintea Domnului, care m-a ales mai presus de tatal tau si de toata casa lui, ca sa ma puna capetenie peste poporul Domnului, peste Israel, inaintea Domnului am jucat.
Inaintea Domnului. Mical trebuia sa cunoasca adevaratul motiv al comportamentului lui David. Ea mai trebuia sa stie ca in spatele amaraciunii spiritului ei se afla mandria ei egoista. David si-a dat seama ca Mical nu dispretuise pe imparat, ci pe Domnul si serviciul Lui.
Mai presus de tatal tau. David i-a amintit lui Mical faptul ca tatal ei fusese lepadat de Domnul si ca el fusese ales. Dumnezeu gasise placere in caile lui David. Dar Mical a luat aceeasi atitudine aroganta, care a pricinuit lepadarea tatalui ei ca imparat. Cuvintele lui David nu erau placute, dar erau indreptatite.
Am jucat. David a tinut ca Mical sa stie ca ea nu avea nici un motiv indreptatit sa vorbeasca taios si sa mustre si ca invinuirea ei nu-i va tempera ardoarea, nici nu-l va face sa-si schimbe calea. El va continua sa se bucure si sa fie vesel inaintea Domnului, exprimandu-si recunostinta pentru tot ceea ce facuse Dumnezeu pentru el.
6:22 Vreau sa ma arat si mai de nimic decat de data asta, si sa ma injosesc in ochii mei; totusi voi fi in cinste la slujnicele de care vorbesti.
Mai de nimic. Ebraicul qalal, ,,a fi dispretuit”, ,,a fi neinsemnat” si in forma folosita aici ,,a fi putin pretuit”.
In ochii mei. Septuaginta reda aici ,,in ochii tai”. Daca aceste cuvinte sunt corecte, ele arata mai mult decat mai sus – actiunile lui David ar fi, in cazul acesta, de asa natura incat sa-l injoseasca si mai mult in ochii lui Mical. Pe de alta parte, daca se accepta redarea ebraica, atunci sensul ar fi ca David era gata sa urmeze orice cale, oricat de injositoare i s-ar parea chiar si lui, care ar fi spre onoarea si marirea lui Dumnezeu.
Slujnicele. David s-a increzut in poporul de rand, caci el intelegea zelul lui religios. El n-a tinut
seama de parerea lui Mical si nici nu se astepta ca poporul sa o pretuiasca.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZA:
1-23 PP 704-711, SR 191-193
1-4 PP 704
5-7 PP 705
6.7 CW 97; EV 116
6.7 Ls 321; MH 436; SR 192; TM 348.462; 8T 284 8-10 PP 705
9-11 SR 192
11-13 PP 706
12 SR 193
14 PP 707
16-20 PP 708
17 SR 193
21-23 PP 711
6:23 Si Mical, fata lui Saul, n-a avut copii pana in ziua mortii ei.
Verset ce nu a fost comentat.