14:1 Ioab, fiul Teruiei, a bagat de seama ca inima imparatului era aprinsa de dor dupa Absalom.
Dupa Absalom. Prepozitia tradusa aici ,,fata de” (engl.) mai poate sa insemne ,,impotriva”. Unii cred ca redarea ,,impotriva” este in intentia textului, facand astfel ca David sa se simta ostil fata de fiul sau din cauza omorarii lui Amnon. Totusi vezi cele despre capitolul 13,39. Atitudinea lui David a dat nastere instrainarii lui Absalom fata de tatal sau (vezi PP 728). Doritor sa se intoarca si amarat din cauza faptului ca a fost tinut departe atata timp de treburile imparatiei pe care o astepta sa fie a lui dupa moartea tatalui sau, Absalom s-a dedat la comploturi tradatoare. Era o situatie nesanatoasa, si Ioab s-a apucat s-o indrepte.
Vezi o harta a luptelor cu Absalom
14:2 A trimis sa aduca din Tecoa o femeie iscusita, si i-a zis: Fa-te ca plangi, si imbraca-te in haine de jale; nu te unge cu untdelemn, si fii ca o femeie care de multa vreme plange dupa un mort.
Tecoa. Un sat cam la km de Betleem, cel mai bine cunoscut ca domiciliu al profetului Amos (Amos 1,1). Deoarece era aproape de Betleem, stramosescul camin al lui Ioab, se poate ca el a cunoscut personal pe aceasta femeie, pe care s-a gandit s-o foloseasca pentru aducerea la indeplinire a scopului sau. Tecoa este identificata cu modernul Tequ.
Fa-te. Ioab a fost cel care a nascocit parabola si a pus cuvintele in gura femeii, dar era nevoie de multa iscusinta pentru punerea in scena in fata imparatului.
14:3 Sa te duci astfel la imparat, si sa-i vorbesti asa si asa. Si Ioab i-a spus ce trebuia sa zica.
Sa te duci... la imparat. Imparatul era judecatorul suprem al tarii si accesibil tuturor supusilor lui. Se astepta de la el sa-i ajute in greutati.
14:4 Femeia aceea din Tecoa s-a dus sa vorbeasca imparatului. A cazut cu fata la pamant, s-a inchinat, si a zis: Imparate, scapa-ma!
Verset ce nu a fost comentat.
14:5 Imparatul i-a zis: Ce ai? Ea a raspuns: Da, sunt vaduva, barbatul mi-a murit!
Sunt vaduva. Cazul era destul de diferit de cel al lui David pentru ca istorioara sa nu dea nastere la suspiciune. Existau anumite puncte de baza in istorisire care trebuia fixate in mintea lui David si accentul a fost pus asupra lor.
14:6 Roaba ta avea doi fii; amandoi s-au certat pe camp, si n-a fost nimeni sa-i desparta; unul a lovit pe celalalt, si l-a omorat.
Doi fii. Care corespundeau cu Amnon si Absalom.
14:7 Si iata ca toata familia s-a ridicat impotriva roabei tale, zicand: Scoate incoace pe ucigasul fratelui sau! Vrem sa-l omoram, pentru viata fratelui sau pe care l-a ucis; vrem sa nimicim chiar si pe mostenitor! Ei ar stinge astfel si taciunele care-mi mai ramane, ca sa nu lase barbatului meu nici nume nici urmas viu pe fata pamantului.
Impotriva roabei tale. Parabola se deosebeste aici intentionat de faptele reale, astfel incat sa nu dea nastere la banuieli. In cazul lui David, el era cel care se instrainase de Absalom si refuzase sa-i acorde ingaduinta sa se intoarca. In parabola era familia, nu mama, care insista ca ucigasul sa fie socotit vinovat.
Si pe mostenitor. Probabil ca aici este o aluzie ascunsa la Absalom ca mostenitor al tronului lui David.
14:8 Imparatul a zis femeii: Du-te acasa. Voi da porunci cu privire la tine.
Voi da porunci. Femeia a castigat partea ei si David a fagaduit ca fiul ei va fi ocrotit.
14:9 Femeia din Tecoa a zis imparatului: Asupra mea, imparate, domnul meu, si asupra casei tatalui meu sa cada pedeapsa; imparatul si scaunul lui de domnie sa nu aiba nimic de suferit.
Asupra mea... sa cada pedeapsa Dupa fapta, ucigasul era vinovat, dar, datorita imprejurarilor, David i-a acordat gratierea. Femeia a castigat partea ei, dar dorea sa prelungeasca discutia asa fel incat sa-l faca pe David sa se oblige pe sine in continuare. Pentru a face asta, ea a cerut ca daca este vreo vinovatie de sange, sa-i fie ingaduit sa cada asupra ei si nu asupra lui David si a tronului sau. Facand aceasta, ea l-a atras pe David intr-o situatie in care el insusi avea sa-si asume raspunderea. Pana aici el o indepartase pur si simplu cu o promisiune, fara sa se implice in mod deosebit.
14:10 Imparatul a zis: Daca va vorbi cineva impotriva ta, sa-l aduci la mine, si nu se va mai atinge de tine.
Daca va vorbi cineva. Cuvintele intelepte ale femeii au obtinut de la David promisiunea ca el avea sa-si asume rolul de ocrotitor al ei. Fara sa-si dea seama, s-a lasat atras intr-o situatie din care cu greu se mai putea retrage.
14:11 Ea a zis: Sa-si aduca aminte imparatul de Domnul, Dumnezeul tau, pentru ca razbunatorul sangelui sa nu mareasca prapadul, si sa nu mi se nimiceasca fiul! Si el a zis: Viu este Domnul, ca un par din capul fiului tau nu va cadea la pamant!
Sa-si aduca aminte imparatul. Pana aici, femeia avusese succes deplin, dar a dorit sa duca mai departe chestiunea. Cel mai mare respect al lui David era pentru Dumnezeu si ea nu avea sa se opreasca pana cand el nu avea sa se oblige fata de Dumnezeu.
Viu este Domnul. David a jurat solemn ca viata fiului ei va fi ocrotita. El se obliga acum in asa fel incat nu se mai putea retrage.
14:12 Femeia a zis: Da voie roabei tale sa spuna o vorba domnului meu, imparatul. Si el a zis: Vorbeste!
Femeia a zis. Pana aici ea se ocupase de un caz ipotetic, care parea sa-i intereseze pe ea si pe fiul ei. Aducandu-l cu iscusinta pe David sa dea un verdict in acest caz, ea a inceput sa aplice chestiunea la Absalom. Primele ei cuvinte au fost prudente si oarecum ambigue, dar ea a continuat sa se apropie de David cu problema procedeelor lui cu Absalom.
14:13 Femeia a zis: Pentru ce gandesti tu astfel cu privire la poporul lui Dumnezeu, caci nu iese chiar din cuvintele imparatului ca imparatul este ca si vinovat cand nu cheama inapoi pe acela pe care l-a gonit?
Pentru ce? Daca David urmase o astfel de cale in acel caz, ce motiv avea sa nu procedeze la fel si in celalalt caz? Daca el facuse bine acordand o gratiere fiului ei, care era vrednic de moarte, ce il impiedica sa nu acorde o gratiere lui Absalom, care era vinovat de omor?
La poporul. La Absalom si la intregul Israel impreuna cu el. Absalom era mostenitorul tronului. Deci el apartinea poporului si poporul ii apartinea. O crima impotriva lui era o crima impotriva intregului Israel. Refuzand mostenitorului tronului se intoarca in tara sa, David lipsea pe popor de drepturile lui de a avea in mijlocul lui pe viitorul imparat. Greseala impotriva lui Absalom era o greseala impotriva natiuni pe care el trebuia s-o conduca. Femeia insinua doar ce dorea sa spuna, dar cuvintele ei erau destul de lamurite ca lui David sa nu-i scape unde voia sa ajunga.
Ca si vinovat. Femeia ajunge acum la miezul problemei. David se dovedise cu putin timp inainte sa gresise in atitudinea fata de Absalom prin verdictul pe care-l daduse in cazul fiului ei. El fusese de acord ca nu era drept ca ea sa fie lipsita de mostenitorul ei, dar el lipsea pe Israel de mostenitorul lui. Pronuntandu-se in favoarea fiului ei, el se condamnase singur cat priveste comportarea lui fata de Absalom.
Cand nu cheama inapoi. Cuvintele acestea arata lamurit ca David era raspunzator pentru exilul lui Absalom. Tot ceea ce trebuie facut pentru a-l aduce acasa era ca David sa-i trimita o invitatie. Poporul il dorea. Absalom era nerabdator sa se intoarca si chiar familia regala avea sa-l primeasca inapoi cu bucurie. Dar David insusi se impotrivea. Aceasta era interpretat ca o greseala, nu numai fata de Absalom, ci si fata de natiune in intregime.
L-a gonit. Din ebraicul naduch, ,,a impinge”, ,,a imbranci”. Radacina se afla in Deuteronom 30,3-5; Ieremia 40,12; Mica 4,6 si Tefania 3,19, unde este aplicata poporului lui Dumnezeu izgonit intr-o tara pagana.
14:14 Trebuie negresit sa murim, si vom fi ca niste ape varsate pe pamant, care nu se mai aduna. Dumnezeu nu ia viata, ci doreste ca fugarul sa nu ramana izgonit dinaintea Lui.
Trebuie negresit sa murim. Moartea este soarta comuna a tuturor. Un tratament aspru fata de Absalom nu mai poate aduce inapoi pe Amnon din morti. Sangele lui a fost varsat pe pamant si nu mai poate fi adunat la loc. Atunci pentru ce sa nu se uite trecutul si sa se intoarca Absalom in caminul si printre rudele sale si sa-si reia drepturile sale la tron?
Dumnezeu nu ia viata. In mod literal, ,,Dumnezeu nu vrea sa ia viata”. Dumnezeu este binevoitor, iubitor si iertator. Cand cineva pacatuieste si dupa aceea se pocaieste cu adevarat, Domnul este gata sa-l ierte de pacatul si sa-l repuna din nou in gratia divina. Cuvintele acestea constituie o demonstrare potrivita a iubirii lui Dumnezeu fata de pacatos si dovedesc ca poporul lui Israel avea o cunoastere rezonabila a planului de mantuire. David insusi pacatuise foarte grav si avusese nevoie de indurare. Faptul ca el mai era in viata si mai pastra tronul se datora numai indurarii celei mari a Cerului. Aceste cuvinte ale femeii intelepte din Tecoa au atins puternic inima lui David si l-a facut sa se indure pe fiul lui.
14:15 Acum, daca am venit sa spun aceste lucruri imparatului, domnului meu, am venit pentru ca poporul m-a inspaimantat. Si roaba ta a zis: Vreau sa vorbesc imparatului; poate ca imparatul va face ce va zice roaba sa.
M-a inspaimantat. Exista o ambiguitate intriganta cu privire la aceste cuvinte. Oare vorbeste femeia despre sine insasi si teama ei cu privire la actiunile vecinilor ei? Sau se refera la ceea ce a spus cu privire la Absalom si pozitia natiunii ca intreg? Ea continua sa simuleze realitate, dar vorbeste direct inimii imparatului in legatura cu purtarea lui fata de Absalom. Ambiguitatea pare sa fie intentionata si aceasta este ceea ce face din cuvintele ei un apel atat de remarcabil si miscator. In pozitia ei in fata imparatului ea sta ca o reprezentanta a poporului. Glasul ei este glasul natiunii. Intelegand simtamantul lui Israel ca popor, ea simte o apasare care o copleseste si aceasta ii da indrazneala inaintea imparatului. Cu siguranta ca David a ascultat-o deoarece ea exprima dorintele intregului popor.
14:16 Da, imparatul va asculta pe roaba sa, ca sa scape din mana celor ce cauta sa ne nimiceasca, pe mine si pe fiul meu, din mostenirea lui Dumnezeu.
Imparatul va asculta. Imparatul ascultase deja si aprobase cererea ei referitoare la ea si la fiul ei. Dar imparatul avea sa asculte si cererea ei cu privire la cazul pentru care venise in mod special. Ea vorbea acum in mod indirect in favoarea lui Absalom si cerea lui David sa-i ingaduie sa se intoarca. De fapt, ea spunea lui David ca cererea aceasta fusese ascultata deja si primise raspuns. Imparatul va asculta – despre aceasta era pe deplin increzatoare. Cine ar putea sa reziste unui astfel de apel?
14:17 Roaba ta a zis: Cuvantul domnului meu imparatul sa-mi dea odihna. Caci domnul meu imparatul este ca un inger al lui Dumnezeu, gata sa auda binele si raul. Si Domnul, Dumnezeul tau, sa fie cu tine.
Odihna (engl. ,,comfortable”). In mod literal, ,,pentru odihna”, adica ele sa impace pe cei in discutie.
Un inger al lui Dumnezeu. Sau ,,sol al lui Dumnezeu”. Cuvantul ebraic tradus aici ,,inger” mal’ak se gaseste de 213 ori in VT si in KJV este tradus ,,inger” de 111 ori, ,,sol” de 98 de ori si ,,ambasador” de 4 ori (vezi v. 20; cap. 19,27; 1 Samuel 29,19).
Sa fie cu tine. Cuvintele de incheiere ale cererii ei sunt aproape ca o binecuvantare. Facand ce este drept, David avea sa aiba prezenta si binecuvantarea lui Dumnezeu. Ea vorbise in numele lui Dumnezeu si l-a asigurat pe imparat ca, raspunzand acestei chemari la dreptate si ratiune, el Il va avea pe Dumnezeu cu el.
14:18 Imparatul a raspuns, si a zis femeii: Nu-mi ascunde ce te voi intreba. Si femeia a zis: Sa vorbeasca domnul meu imparatul!
Verset ce nu a fost comentat.
14:19 Imparatul a zis atunci: Oare mana lui Ioab nu este ea cu tine in toata treaba aceasta? Si femeia a raspuns: Viu este sufletul tau, imparate, domnul meu, ca nu este cu putinta nici o abatere nici la dreapta nici la stanga de la tot ce a zis domnul meu imparatul. In adevar, robul tau Ioab mi-a poruncit, si a pus in gura roabei tale toate aceste cuvinte.
Mana lui Ioab. Lui David nu i-a fost greu sa desluseasca deghizarea femeii si sa-si dea seama de sursa stratagemei. Ioab era apropiat de David si probabil ca isi exprimase deja convingerile, dar pana acum fara rezultat. Cunoscand staruinta si abilitatea lui, David si-a dat seama de indata ca Ioab era raspunzator de vizita femeii.
14:20 Ca sa dea o alta infatisare lucrului, a facut robul tau Ioab lucrul acesta. Dar domnul meu este tot atat de intelept ca si un inger al lui Dumnezeu, ca sa cunoasca tot ce se petrece pe pamant.
Verset ce nu a fost comentat.
14:21 Imparatul a zis lui Ioab: Iata, vreau sa fac lucrul acesta; du-te dar, de adu inapoi pe tanarul Absalom.
Adu inapoi pe tanar. Ioab si-a atins scopul, iar imparatul l-a instiintat sa duca stirea lui Absalom si sa-l aduca acasa.
14:22 Ioab a cazut cu fata la pamant, s-a inchinat, si a binecuvantat pe imparatul. Apoi a zis: Robul tau cunoaste azi ca am capatat trecere inaintea ta, imparate, domnul meu, fiindca imparatul lucreaza dupa cuvantul robului sau.
A binecuvantat pe imparat. Ioab avea motive intemeiate sa-i multumeasca imparatului. Daca David ar fi luat o hotarare contrara, Ioab ar fi fost raspunzator pentru situatie.
14:23 Ioab s-a sculat, a plecat in Ghesur, si a adus pe Absalom inapoi la Ierusalim.
Verset ce nu a fost comentat.
14:24 Dar imparatul a zis: Sa se duca in casa lui, si sa nu-mi vada fata. Si Absalom s-a dus in casa lui, si n-a vazut fata imparatului.
Sa nu-mi vada fata. Uciderea de catre Absalom a lui Amnon nu era inca uitata, dar, de dragul natiunii si al lui Absalom insusi, David a socotit necesar sa arate oroare fata de crima comisa.
N-a vazut fata imparatului. Fiind acasa, dar nefiindu-i ingaduit sa vada fata tatalui sau sau sa apara la curte impreuna cu fratii lui, mintea lui Absalom a inceput sa se chinuiasca. El isi dadea seama ca gresise si ca poporul ajunsese sa-l simpatizeze. In ochii natiunii, el era un erou care trebuia laudat pentru o fapta de justitie si nu ca un criminal care sa fie alungat pentru o fapta rea.
14:25 Nu era om in tot Israelul asa de vestit ca Absalom in privinta frumusetii lui; din talpa piciorului pana in crestetul capului, n-avea nici un cusur.
Verset ce nu a fost comentat.
14:26 Cand isi tundea capul si-l tundea in fiecare an, pentru ca parul ii era greu greutatea parului de pe capul lui era de doua sute de sicli, dupa greutatea imparatului.
Doua sute de sicli. Conform cu greutatea normala a siclului, aceasta ar fi aproape 2 kg. Aceasta se pare sa fie o greutate prea mare pentru par. Poate ca greutatea unui siclu regal era alta decat cea a siclului obisnuit.
14:27 Lui Absalom i s-au nascut trei fii, si o fiica, numita Tamar, care era o femeie frumoasa la chip.
Trei fii. Probabil ca acestia au murit mai la inceputul vietii (vezi cap. 18,18).
Tamar. Tamar a fost numita dupa numele surorii lui Absalom si a fost la fel de frumoasa ca ea (cap. 13,1). Probabil ca ea a fost cea care s-a casatorit cu Uriel din Ghibea si a avut o fiica Maaca (sau Micaia). Sotia lui Roboam si mama lui Abia, ambele au fost numite Maaca ,,fiica” lui Absalom (evident nepoata, vezi despre 1 Samuel 14,50) si Micaia, fiica lui Uriel (vezi 2 Cronici 13,2, 11,20-22; 1 Regi 15,2).
14:28 Absalom a locuit doi ani la Ierusalim, fara sa vada fata imparatului.
Fara sa vada fata imparatului. Natural ca aceasta l-a amarat pe Absalom si l-a facut sa fie posomorat, determinandu-l sa creada ca el era tratat cum nu trebuie. Probabil ca, in proprii lui ochi el socotea ca n-a gresit cu nimic omorandu-l pe Amnon, pentru ca n-a facut decat sa aplice dreptatea. Absalom era egoist si fara scrupule, ambitios si impulsiv. El era admirat de popor si ii castiga treptat simpatia. Nu era deloc intelept pentru David sa ingaduie ca situatia sa continue asa.
14:29 Apoi a chemat pe Ioab, sa-l trimita la imparatul: dar Ioab n-a voit sa vina la el. L-a chemat a doua oara; si Ioab tot n-a vrut sa vina.
N-a voit sa vina. Deoarece Ioab avusese deplin succes in eforturile anterioare, David a crezut ca mai putea face un serviciu. Dar fara indoiala ca Ioab a socotit ca facuse atat cat era intelept sa faca si ca avea sa atraga neplacerea imparatului daca continua sa intreprinda alti pasi in aceasta chestiune.
14:30 Absalom a zis atunci slujitorilor lui: Vedeti, ogorul lui Ioab este langa al meu; are orz pe el; duceti-va si puneti-i foc. Si slujitorii lui Absalom au pus foc campului.
Puneti-i foc. O astfel de stratagema avea sa determine actiune din partea lui Ioab, dar la ea a recurs numai un caracter iresponsabil si fara scrupule.
14:31 Ioab s-a sculat si s-a dus la Absalom acasa. Si i-a zis: Pentru ce au pus slujitorii tai foc campului meu?
Verset ce nu a fost comentat.
14:32 Absalom a raspuns lui Ioab: Iata, ti-am trimis vorba si ti-am zis: Vino aici, si te voi trimite la imparat sa-i spui: Pentru ce m-am intors din Ghesur? Ar fi fost mai bine pentru mine sa fiu si acum acolo. Doresc acum sa vad fata imparatului; si daca este vreo nelegiuire in mine, sa ma omoare.
Te voi trimite. Absalom l-a tratat pe Ioab ca pe slujitorul lui, dandu-i porunci si asteptand ca ele sa fie aduse la indeplinire. Purtarea lui arata cat de departe mersese pe calea razvratirii si hotararii sale de a asigura o indreptare a presupusului sau necaz si o restaurare a privilegiilor despre care credea ca sunt, de drept, ale sale. N-a incercat deloc sa explice de ce a dat foc campului. El a actionat ca si cand era indreptatit sa ia masurile pe care le-a luat pentru a-l chema pe Ioab la el si ca si cum Ioab era obligat sa-i indeplineasca dorintele.
Sa vad fata imparatului. Lui Absalom ii fusese ingaduit sa vina acasa, dar imparatul refuza inca sa-l vada. Un astfel de tratament era pentru Absalom mai chinuitor decat exilul. Dupa parerea poporului, David era prea aspru in comportamentul lui fata de Absalom si poporul s-a simtit atras treptat de Absalom.
Daca este vreo nelegiuire. Absalom stia bine ca David nu era in situatia sa judece. Insusi imparatul se facuse vinovat de crima ucigandu-l pe Urie. Straduindu-se sa-l judece pe Absalom, David nu facea decat sa se incurce pe sine. Probabil ca atitudinea poporului nu avea sa-l sprijine pe David intr-un astfel de comportament. Inima poporului era cu Absalom, iar David stia asta.
14:33 Ioab s-a dus la imparat, si i-a spus lucrul acesta. Si imparatul a chemat pe Absalom, care a venit la el si s-a aruncat cu fata la pamant inaintea lui. Imparatul a sarutat pe Absalom.
A sarutat pe Absalom. Lui Absalom nu i-a fost doar ingaduita prezenta regala, dar a fost astfel tratat incat sa indice cel putin o impacare exterioara. Compara cu experienta lui Esau sarutand pe Iacob si Iosif pe fratii sai (Geneza 33,4; 45,15). Amintirea lui David despre propria lui vinovatie l-a facut sa fie neatent si sovaitor. Dupa cate se pare, el n-a stiut incotro sa se indrepte si ce cale sa urmeze. A recunoscut care ii era datoria, dar amintirea propriei lui nelegiuiri l-a impiedicat sa faca ceea ce stia ca trebuie facut.
ELLEN G. WHITE COMENTEAZA:
1-33 PP 728, 729
1-14 PP 728
21.24.25.28.32.33 OPP 729