12:7 Si Natan a zis lui David: Tu esti omul acesta! Asa vorbeste Domnul, Dumnezeul lui Israel: Eu te-am uns imparat peste Israel, si te-am scapat din mana lui Saul;
,,Tu esti omul acesta.” Judecatorul David gasise pe pacatosul David vrednic de moarte. El nu se putea impotrivi propriei judecati, pentru ca el insusi fusese cel care pronuntase sentinta. Aceasta putea s-o faca numai daca sustinea ca, asa cum au fost prezentate, faptele nu erau conforme cu crima comisa. In realitate, faptele de care se facea vinovat David erau mult mai grave decat fapta despre care spusese ca e vrednica de moarte.
David nu avea scuza. Stia ca este in culpa si ca sentinta pronuntata era dreapta. In ciuda grozaviei crimei sale, constiinta lui mai era inca treaza. El reusise pentru un timp sa-si ascunda crima de ochii oamenilor, dar n-a reusit s-o ascunda de Dumnezeu. Printr-un lant de imprejurari, Dumnezeu i-a ingaduit sa arunce o privire asupra teribilei naturi a crimei pe care o comisese si sa pronunte o sentinta dreapta impotriva lui insusi. Aplicatia ferma a parabolei la imparat arata indrazneala sfanta si credinciosia profetului lui Dumnezeu. Aceasta mustrare spusa pe fata putea foarte bine sa-l coste viata, dar Natan n-a sovait sa-si indeplineasca datoria.
Indrazneala si rapiditatea cuvintelor lui Natan au produs un soc in inima lui David care l-a trezit din vraja rea pe care crimele o adusesera asupra lui. In general, David fusese un om bun, unul care se straduise sa asculte de Dumnezeu. Dar el a cedat ispitei si, in incercarea de a-si ascunde vina, ajunsese tot mai incurcat in plasa celui rau. Pentru un timp, simturile lui pareau adormite in delirul puterii, prosperitatii si perfidiei. Acum, deodata, a fost adus in stare sa-si vina in fire.