11:1 In anul urmator, pe vremea cand porneau imparatii la razboi, David a trimis pe Ioab, cu slujitorii lui si tot Israelul, sa pustiasca tara lui Amon si sa impresoare Raba. Dar David a ramas la Ierusalim.
In anul urmator. In mod literal, ,,la intoarcerea anului” (vezi 1Regi 20,22.26). La evrei, anul civil incepea cu luna Tisri, toamna, desi anul religios incepea cu Nisan, primavara. Deoarece toamna era vremea cand ,,porneau”, primavara avea sa fie ,,intoarcerea” (vezi pag. 109). Aici se face referire la primavara, cum dovedeste afirmatia urmatoare.
Cand porneau imparatii. In general, domnitorii Asiei de rasarit plecau in campaniile lor militare primavara. Iarna nu era potrivita pentru lupta din cauza frigului si a ploii. De asemenea drumurile erau aproape impracticabile, iar aprovizionarea cu hrana nu se putea face. Analele asiriene arata ca, aproape invariabil, primavara era aleasa pentru ca ostile sa fie duse in campaniile lor. La asirieni acestea erau expeditii anuale.
David a trimis pe Ioab. Ioab a petrecut iarna sau sezonul ploios la Ierusalim. De indata ce a trecut iarna, David a reinceput lupta. In timpul sezonului anterior, sirienii suferisera o infrangere zdrobitoare, dar amonitii isi pastrau inca puterea. Cand au fost atacati de fortele lui Ioab, ei s-au retras pur si simplu intre zidurile cetatii lor, dupa care Ioab s-a intors la Ierusalim (cap. 10,14). Principalii raspunzatori pentru acest conflict erau amonitii, iar pe sirieni i-au tocmit sa-i ajute (cap. 10,6). De aceea a fost necesar ca David sa se ocupe de ei si sa elimine in felul acesta amenintarea amonita pentru siguranta lui Israel.
Fara ajutorul aliatilor lor sirieni, amonitii singuri nu constituiau nici o amenintare pentru fortele lui Israel. Deoarece sirienii fusesera deja infranti, era doar o chestiune de timp pana cand amonitii aveau sa fie si ei supusi De aceea, David n-a socotit ca esential sa conduca el personal campania impotriva lui Amon, ci a incredintat lui Ioab conducerea razboiului.
Sa impresoare Raba. Amonitii au cazut ca o prada usoara in mainile ostirii israelite. Tara, ca intreg, a fost repede devastata cu exceptia Rabei, capitala amonita (cap. 12,26). Cand oamenii lui Ioab devastau tara lui Amon, multi din popor si-au gasit refugiul intre zidurile cetatii-capitala. Numai
o blocada indelungata putea finaliza supunerea. Impresurand cetatea, Ioab a inceput operatiunile de asediu. Caderea cetatii era sigura, pentru ca nu exista nici o speranta ca ostile din jurul cetatii sa se disperseze.
David a ramas. In timp ce Ioab continua sa asedieze Raba, David a ramas in urma, la Ierusalim. El era acum in culmea puterii sale. Vrajmasii lui din toate partile au fost invinsi. Mai era doar o ramasita a amonitilor si, in scurt timp, si ei aveau sa fie adusi la supunere completa. Inconjurat de roadele victoriei, primind onoare si aclamatii din partea poporului sau si a natiunilor din jur, tezaurele lui David au fost umplute din belsug cu tributul strans de la vrajmasii lui. David traia o viata de tihna si multumire. Succesul sau deosebit l-a expus celui mai mare pericol. Satana a ales acest moment ca sa abata asupra lui David o ispita care avea sa-i produca o umilire si o rusine profunde. David a uitat, din pacate, ca exista un vrajmas mai mare decat oamenii. Simtindu-se tare si sigur fata de vrajmasii lui pamantesti, in timp ce primea ovatiile oamenilor, eroul si sfantul onorat al lui Israel a devenit vulnerabil. In mod imperceptibil, protectia launtrica a sufletului sau a slabit, pana cand el a cedat unei ispite care l-a transformat intr-un pacatos nerusinat.