7:1 Elisei a zis: Ascultati cuvantul Domnului! Asa vorbeste Domnul: Maine, la ceasul acesta, se va vinde la poarta Samariei o masuta de floare de faina cu un siclu si doua masuri de orz cu un siclu.
Cuvantul Domnului. Regele lui Israel isi exprimase parerea lui, iar acum Elisei urma sa descopere vointa Domnului. Trebuie sa se observe ca despartirea intre capitolele sase si sapte la acest punct este artificiala. O despartire potrivita ar fi fost la capitolul 6,24, unde incepe naratiunea prezenta. Elisei reia provocarea regelui si face cunoscut ce este Domnul gata sa faca. In vazul poporului, Ioram a aruncat vina pentru criza prezenta, asupra lui Dumnezeu si intorcandu-se impotriva lui Dumnezeu el a propus acum sa ia lucrurile in propriile lui maini, in speranta gasirii unor mijloace de usurare. Elisei face cunoscut ca nu regele, ci Dumnezeu este cel care va aduce usurare.
Masura. Ebraicul se’ah. Sase cabi era egali cu o masura, iar trei masuri erau egale cu o efa, masura era cam 12,14 l. Intr-o zi ,,un sfert de cab de gainat de porumbel” s-a vandut pentru ,,cinci sicli de argint” (cap. 6,25). Dar in ziua urmatoare, o cantitate de 24 de ori mai mare de grau avea sa se vanda cu a cincia parte din pret. Sau cu alte cuvinte, cum suma de bani cu care in timpul foametei se putea cumpara o mica parte din produsul cel mai ieftin si cel mai josnic cu care se putea intretine viata, in ziua urmatoare avea sa se cumpere de 120 de ori mai mult din cea mai buna floare de faina.
Poarta Samariei. In orasele orientale unde accesul in orase se facea prin portile din zidurile orasului, poarta devine un loc de piata ocupata si infloritoare. Cand exista hrana la indemana, una din portile Samariei avea sa fie centru de distributie.
7:2 Calaretul pe bratul caruia se rezema imparatul a raspuns omului lui Dumnezeu: Chiar daca ar face Domnul ferestre in cer, cum s-ar putea intampla un asemenea lucru? Si Elisei a zis: Vei vedea cu ochii tai: dar tu nu vei manca din ele.
Capetenie. Calaretul. Evraicul hassalis, in mod literal ,,al treilea (om)” sau ,,probabil ca la inceput cuvantul insemna al treilea om dintr-un car, ca printre hititi. Asirienii repartizau numai doi oameni pentru fiecare din carele lor. Mai tarziu acesta a devenit un titlu pentru un functionar important la curtile orientale. Cand Iehu l-a omorat pe Ioram, a fost sasis-ul lui, Bidcar, cel caruia i s-a poruncit sa ia masuri privind trupul regelui cazut (cap. 9,24.25). Faptul ca acest slujbas este descris ca unul ,,pe bratul caruia se rezema imparatul” arata ca el trebuie sa fi fost un individ de o oarecare importanta, probabil ca un slujbas care era un insotitor personal al regelui caruia ii era incredintat in vreme de raspundere importanta. Acest slujbas a fost acela care in ziua urmatoare avea sa fie pus in slujba la poarta Samariei, unde avea sa se ofere hrana de vanzare (cap. 7,16-18). Faptul ca acest slujbas era prezent in acest timp in casa lui Elisei sugereaza ca tot asa era prezent si regele (vezi despre cap. 6,33).
A raspuns. Slujbasul a cautat sa arate cat de nebuneasca si imposibila era afirmatia pe care tocmai o facuse Elisei. In felul acesta, el s-a straduit sa apere pe rege in atitudinea pe care o luase de a nu-si mai pune increderea in Iehova.
Nu vei manca din ele. Batjocoritorul avea sa fie un martor personal al implinirii profetiei lui Elisei, dar din cauza necredintei lui nu avea sa i se ingaduie sa aiba parte de binecuvantarile pe care ea le aducea.
7:3 La intrarea portii erau patru leprosi, care au zis unul catre altul: La ce sa sedem aici pana vom muri?
La intrarea portii. Fiind leprosi, acestor oameni nu le era ingaduit sa stea in cetate. Legea lui Moise cerea leprosilor sa ramana ,,in afara taberei” (Levitic 13,46; Numeri 5,2.3). In felul acesta, ei erau in afara zidurilor cetatii, dar aproape de poarta.
La ce sedem aici? In timpuri mai bune, probabil ca oamenii aprovizionau pe leprosi cu hrana. Dar acum, din caza foametei, nimeni nu mai aducea hrana acestor suferinzi nefericiti si eu erau expusi sa moara de foame.
7:4 Daca ne vom gandi sa intram in cetate, in cetate este foamete, si vom muri; si daca vom sta aici, de asemenea vom muri. Haidem dar sa ne aruncam in tabara Sirienilor; daca ne vor lasa cu viata, vom trai, iar daca ne vor omori, vom muri.
Verset ce nu a fost comentat.
7:5 Au plecat dar in amurg, sa se duca in tabara Sirienilor. Si cand au ajuns la intrarea taberei Sirienilor, iata ca nu era nimeni.
In amurg. Ei au asteptat pana la caderea noptii cand, in intuneric, puteau sa mearga in tabara vrajmasa neobservati de concetatenii lor de pe ziduri care puteau sa considere planul lor ca un act de dezertare.
La intrarea taberii. Adica la cea mai apropiata parte de oras a taberei sirienilor, nu cea mai departata.
7:6 Domnul facuse sa se auda in tabara Sirienilor un vuiet de care si un vuiet de cai, vuietul unei mari ostiri, si isi zisesera unul catre altul: Imparatul lui Israel a tocmit impotriva noastra pe imparatii Hetitilor si pe imparatii Egiptenilor, ca sa vina sa lupte impotriva noastra.
Sa auda… un vuiet. Pentru exemple asemanatoare vezi cele despre cap. 6,19.
A tocmit. Folosirea trupelor mercenare era obisnuita in antichitate. Fiii lui Amon au tocmit pe sirieni spre a se opune lui David (2 Samuel 10 si 1 Cronici 19,6.7). In legaturile politice schimbatoare din Orientul antic forta oricarui grup national putea la un moment dat sa fie asezat in linie de bataie aproape impotriva oricarui alt popor.
Hititii. Vezi la pag 30 orig. Acum mai exista doar ramasite ale puternicului regat hitit de odinioara. Dar micile state hitite din nordul Siriei au pastrat multe din caracteristicile lor razboinice si fortele lor puteau constitui o amenintare serioasa pentru ostirea Siriei.
Regii egiptenilor. Aceasta era pe vremea a cele de a XXII dinastii a Egiptului (vezi cele despre 1 Regi 14,25) cand capitala era la Bubastis in delta rasariteana si Egiptul era stapanit de o dinastie a regilor Libiei. ,,Regii egiptenilor” fara indoiala ca se refera mai degraba la anumiti regi mai mici si subalterni decat la regele propriu-zis al Egiptului.
7:7 Si s-au sculat si au luat-o la fuga in amurg. Si-au lasat corturile, caii si magarii, tabara asa cum era si au fugit ca sa-si scape viata.
S-au sculat si au luat-o la fuga. Tabloul este acela al unei fugi salbatice si grabite. Crezanduse inconjurati de vrajmasi din toata partile, sirienii au fugit in graba din tabara, fiecare ins gandinduse numai la siguranta lui. Totul a fost lasat in urma.
7:8 Leprosii, ajungand la intrarea taberei, au patruns intr-un cort, au mancat si au baut, au luat din el argint, aur si haine, si s-au dus si le-au ascuns. S-au intors iarasi, au patruns intr-un alt cort si au luat si de acolo lucruri pe care s-au dus si le-au ascuns.
Au mancat. Leprosii s-au gandit ca mai intai sa-si satisfaca foamea lor chinuitoare, apoi au raspuns la impulsul de a se auto-ajuta cu comoara care astepta pur si simplu sa fie luata.
7:9 Apoi, si-au zis unul altuia: Nu facem bine! Ziua aceasta este o zi de veste buna. Daca vom tacea si daca vom astepta pana la lumina zilei de maine, vom fie pedepsiti. Veniti acum si haidem sa dam de stire casei imparatului.
Nu facem bine. Ei nu faceau bine, dar si-au dat seama de aceasta dupa timp indelungat. Inauntrul cetatii barbati, femei si copii mureau de foame, dar in tot acest timp leprosii s-au interesat numai de ei. Lasand pe concetatenii lor sa piara in timp de belsug, leprosii aveau sa aduca sangele celor ce mureau asupra mainilor si a inimilor lor lacome. In cele din urma, leprosii au ajuns sa vada ca soarta lor cea buna le adusese si raspunderea si ocazia.
Vom fi pedepsiti. O constiinta vinovata recunoaste faptul ca faptuitorul de rele are un pret de platit, nimeni nu poate pacatui fara a fi pedepsit. Pacatosenia totdeauna se intoarce asupra capului celui vinovat.
7:10 Au plecat, si au chemat pe strajerii de la poarta cetatii, si le-au spus asa: Am intrat in tabara Sirienilor, si iata ca nu este nimeni, nu se aude nici un glas de om; n-am gasit decat cai legati si magari legati, si corturile asa cum erau.
Verset ce nu a fost comentat.
7:11 Strajerii de la poarta au strigat, si au trimis vestea aceasta inauntrul casei imparatului.
Strajerii. Pazitori sau paznicii portii.
7:12 Imparatul s-a sculat noaptea, si a zis slujitorilor sai: Vreau sa va spun ce ne fac Sirienii. Fiindca stiu ca suntem flamanzi, au parasit tabara ca sa se ascunda in ogoare, si si-au zis: Cand vor iesi din cetate, ii vom prinde vii, si vom intra in cetate.
Vreau sa va spun. Ioram n-a putut crede ca ceea ce prezisese profetul lui Dumnezeu urmeaza sa se intample cu adevarat. In necredinta lui, el se putea gandi numai la rau in ceasul eliberarii si al binecuvantarii. Sirienii plecasera, dar el nu credea. Acolo era hrana spre a fi luata, dar el nu putea sa accepte acest fapt, Dumnezeu fusese iubitor si bun si El Si-a tinut cuvantul Lui, dar regele a refuzat sa-l recunoasca. Natura lui rea si banuitoare l-a impiedicat sa inteleaga ca ororile asediului au trecut si ca daruri nevisate stateau la dispozitie pentru toti acei care aveau sa creada si sa le accepte.
7:13 Unul din slujitorii imparatului a raspuns: Sa se ia cinci din caii care au mai ramas in cetate, li se va intampla doar cum s-a intamplat la toata multimea lui Israel care a mai ramas, toata multimea lui Israel care se istoveste, si sa trimitem sa vedem ce se petrece.
Unul din slujitorii imparatului. Slujitorul a aratat o intelepciune mai mare decat regele. Raspunsul lui a fost un raspuns al credintei si cu un bun inteles practic. Exista posibilitatea ca raportul leprosilor sa fie, la urma urmei, adevarat. De ce sa nu se faca un efort spre a se afla, mai ales ca acel efort putea fi facut cu un pret mic. Mai ramasesera cativa cai in cetate. De ce sa nu riste cu ei intr-o situatie ca aceasta?
7:14 Au luat doua care cu caii lor, si imparatul a trimis niste soli pe urmele ostirii Sirienilor, zicand: Duceti-va si vedeti.
Doua care cu cai. In mod literal, ,,doi cai cara”. Dupa LXX, oameni mergeau calare.
7:15 S-au dus dupa ei pana la Iordan; si iata ca tot drumul era plin cu haine si lucruri pe care le aruncasera Sirienii in goana lor. Solii s-au intors, si au spus imparatului.
Pana la Iordan. Toate evidentele aratau ca sirienii s-au indreptat spre casa. Atat timp cat era cu putinta, ei au urmat drumul care avea sa-i duca la Iordan si de aici mai departe spre Damasc. Distanta cea mai scurta pana la Iordan era de cel putin 32 km, un drum lung avand in vedere imprejurarile, dar solii iudei erau hotarati sa se convinga de fapte. Totul indica faptul ca sirienii fugisera in groaza deplorabila, debarasandu-se de orice lucru care le-ar ingreuna fuga.
7:16 Poporul a iesit, si a jefuit tabara Sirienilor. Si s-a vandut o masura de floare de faina cu un siclu si doua masuri de orz cu un siclu, dupa cuvantul Domnului.
Dupa cuvantul Domnului. Dar nu dupa ideile regelui. In orice imprejurare, trebuie sa ai incredere in cuvantul Domnului. Acel cuvant este totdeauna adevarat. Ceea ce spune Dumnezeu se va implini cu siguranta. Acela care are credinta in Dumnezeu poate sa mearga pe o cale care este intotdeauna sigura. Necredinta este in continuu mustrata de profetia implinita. Daca Ioram s-ar fi intors la Domnul, el ar fi putut da poporului sau o solie de speranta. Daca ar fi primit cuvintele lui Elisei, el ar fi putut sa se odihneasca in pace, si sa prezinte in fata poporului sau o pilda de curaj si incredere. Omul pierde intotdeauna cand refuza sa creada cuvantul Domnului. Credinta in Dumnezeu este calea intelepciunii si a vietii. Ea aduce omului bucurie si pace in aceasta lume si arata spre o cale a pacii vesnice in lumea de dincolo.
7:17 Imparatul incredintase paza portii in mana calaretului pe bratul caruia se rezemase atunci. Dar calaretul acesta a fost calcat in picioare de popor la poarta si a murit, dupa cuvantul pe care-l rostise omul lui Dumnezeu, cand se pogorase imparatul la el.
Paza portii. Intr-o astfel de vreme, aceasta era o raspundere importanta. La stirea fugii sirienilor avea sa fie un singur gand in mintea tuturor – sa iasa pe poarta cetatii sa gaseasca hrana. Situatia nu era usor de stapanit. Dupa toate probabilitatile in acest ceas vital, regele a ales sa ia loc la poarta cetatii, poate deasupra ei, pe zidul cetatii de unde avea sa aiba un bun camp de vedere atat a cetatii, cat si a taberei siriene.
7:18 Omul lui Dumnezeu spusese atunci imparatului: Maine, la ceasul acesta, se vor vinde la poarta Samariei doua masuri de orz cu un siclu si o masura de floare de faina cu un siclu.
Omul lui Dumnezeu spusese. In versetul 18 si in urmatoarele, servitorul repeta pe larg ceea ce el spusese deja. Cu o satisfactie vadita el afirma din nou prezicerile lui Elisei si cuvintele de indoiala ale slujbasului isi arata din nou cat de deplin s-au implinit prezicerile profetului.
Prin experiente ca aceasta, Domnul atragea incet inapoi pe copiii lui Israel iarasi la credinta si ascultare si la religia parintilor lor. Timp de multi ani poporul se inchinase la idoli. Atat preotii, cat si conducatorii erau rai. Regii au avut parte importanta la apostazie si nelegiuire, nedreptatea, imoralitatea, lipsa de temperanta si cruzimea puteau fi vazute peste tot. Templul de inchinare au ajuns locuri de nelegiuire. Poporul ales al lui Dumnezeu s-a indepartat mult de la dreptate si de la calea sfinteniei si pacii. Ei aveau nevoie sa invete iarasi cu privire la Dumnezeu ca El era iubitor si bun, ca El iubeste pe poporul Sau si ca doreste ca ei sa umble pe calea indurarii, a dreptatii si adevarului. In actualele imprejurari ale lui Israel, aceste lectii erau extrem de greu de invatat. Masuri obisnuite nu erau de ajuns, de aceea, oameni ca Ilie si Elisei au fost trimisi sa proclame solii de mustrare si de apel si sa faca minuni. Rezultatul a fost ca multi au fost adusi iarasi inapoi la ratiune si dreptate, la credinta si ascultare de Dumnezeu. Oameni sfinti ai lui Dumnezeu au trait in fata semenilor lor viata si iubirea lui Dumnezeu si ca urmare a revenit in inimile si viata oamenilor un spirit nou si o noua speranta. O data in plus, pacea si dreptatea cerului incepea sa fie vazute printre fiii de pe pamant. Lucrarea lui Elisei n-a fot zadarnica.
COMENTARIILE LUI E. G. WHITE
1 – 20 PK 258, 259 1 PK 259
3, 9, 16 PK 258
7:19 Iar calaretul raspunsese omului lui Dumnezeu: Chiar daca ar face Domnul ferestre in cer, cum s-ar putea intampla un asemenea lucru? Si Elisei zisese: Vei vedea cu ochii tai; dar tu nu vei manca din ele.
Verset ce nu a fost comentat.
7:20 In adevar asa i s-a si intamplat: a fost calcat in picioare la poarta de popor, si a murit.
Verset ce nu a fost comentat.