2:9 Dupa ce au trecut, Ilie a zis lui Elisei: Cere ce vrei sa-ti fac, inainte ca sa fiu rapit de la tine. Elisei a raspuns: Te rog sa vina peste mine o indoita masura din duhul tau!
Cere. Cand Ilie era gata sa-si ia ramas bun de la credinciosul sau slujitor si ucenic, el a dat lui Elisei privilegiul de a cere dupa dorinta inimii lui, oricare ar fi fost aceasta. Elisei ar fi putut cere o favoare vremelnica sau materiala – bogatie, renume, intelepciune, onoare si glorie lumeasca, un loc printre marii conducatori ai pamantului sau o viata usoara si placuta, in contrast cu viata aspra si de lipsuri a lui Ilie. Dar el n-a cerut nimic din toate acestea. Ceea ce el dorea cel mai mult era sa duca mai departe aceeasi lucrare pe care o dusese Ilie, in acelasi spirit si putere. Pentru a face aceasta, el avea sa aiba nevoie de acelasi har si acelasi ajutor al Duhului lui Dumnezeu.
O indoita masura. Cererea lui Elisei ne aduce aminte de cererea lui Solomon. El nu cere avantaje lumesti, pozitie sau castig, ci cere puterea spirituala necesara pentru a se achita corect de solemnele raspunderi la care fusese chemat. Cerand o ,,indoita masura a duhului lui Ilie, Elisei nu cerea dubla putere a lui Ilie. El nu cerea mai mult decat ii fusese dat lui Ilie. Expresia ebraica folosita este aceeasi ca cea din Deuteronom 12:17, care inseamna proportia proprietatii tatalui care trebuia sa fie data fiului celui mai mare. In felul acesta, cererea lui Elisei era numai ca el sa poata fi tratat ca fiul cel mai mare, de profetul care pleca, si ca el sa poata primi o dubla masura a duhului lui Ilie, in comparatie cu aceea care avea sa fie data oricaror alti fii ai profetilor. Ceea ce cerea el era o recunoastere a dreptului de nastere spiritual, ca el sa poata fi privit ca intaiul nascut spiritual al batranului profet, pentru ca astfel sa poata continua lucrarea inceputa de Ilie.