17:14 Dar ei n-au ascultat, si-au intepenit grumazul, ca si parintii lor, care nu crezusera in Domnul, Dumnezeul lor.
Si-au intepenit grumazul. Aceasta era o obisnuita expresie ebraica insemnand o incapatanare rigida si o vointa egoista indaratnica (Deuteronom. 10,16; 2 Cronici. 30,8; 36,13; Neemia. 9,16.17.29; Proverbe 29,1; Ieremia 7,26; 17,23; 19,15). Adesea, israelitii au fost numiti ,,popor incapatanat” (Ex. 32,9; 33,3.5; 34,9; Deuteronom 9,6.13). Aceasta perversitate si incapatanare s-a dovedit a fi ruina lor.
Nu crezusera. Aceasta este o afirmatie interesanta in mijlocul unei discutii care pare sa puna un asa de mare accent pe comportament. Multi sustin ca nu se cerea credinta in religia VT. Este adevarat ca acest har era aproape complet absent in experienta majoritatii, dar aceasta nu era pentru ca Dumnezeu a intentionat sa fie asa. Credinta era tot asa de esentiala pentru o adevarata experienta religioasa in vremurile precrestine ca si acum. Multi nu reusesc sa inteleaga adevarata legatura dintre credinta si fapte. Este imposibil a desparti credinta de fapte.
Scopul planului lui Dumnezeu este de a reface pe deplin caracterele oamenilor ca desavarsirea originala a lui Adam din Eden. Aceasta poate fi adusa la indeplinire numai printr-o combinatie a credintei cu faptele. Orice religie care pune accentul pe credinta cu excluderea faptelor, prin aceasta neaga obiectivul credintei si ofera oamenilor un surogat de experienta. Faptele nu pot mantui, dar omul mantuit va face fapte bune.
Se cere timp spre a dezvolta o credinta matura. Daca Israel ar fi fost dispus, Dumnezeu i-ar fi putut conduce pana pe inaltimile credintei aflate in timpurile NT. Poporul n-a reusit pentru ca ,,ei nu au crezut”. ,,Cuvantul care le-a fost propovaduit nu le-a ajutat la nimic pentru ca n-a gasit credinta la cei ce l-au auzit” (Evrei 4,2).