13:20 Elisei a murit, si a fost ingropat. In anul urmator, au intrat in tara niste cete de Moabiti.
Elisei a murit. Elisei n-a avut prilejul de a calatori la cer cu un car de foc. Soarta lui a fost de a suferi de o boala care ii pricinuia dureri si, in cele din urma, sa moara. Multi dintre copiii consacrati ai lui Dumnezeu au fost chemati sa treaca prin lungi ceasuri de boala si suferinta. Motivul poate sa nu fie intotdeauna lamurit, dar in aceste momente de incercare se poate afla mangaiere in cunostinta ca Dumnezeu lucreaza toate lucrurile spre bine, chiar si suferintele din partea vrajmasilor (Romani 8,28). Lui Satana trebuie sa i se ingaduie sa necajeasca, pentru a nu putea aduce invinuirea ca lui nu i s-a ocazia potrivita cu fiecare suflet. Principiul acesta este lamurit ilustrat in experienta lui Iov (cap. 1 si 2). El este verificat in continuare in vietile barbatilor evlaviosi, care, in ciuda evlaviei lor, au suferit mult rau si durere. Cel care se afla in suferinta face bine daca in momente de incercare cantareste experientele acestor barbati demni: (1) Sa mediteze la evlaviosul Elisei care a fost unealta de vindecare a altora in bolile lor, readucand la viata din moarte, alungand
a. o boala mortala. (2) Sa priveasca la Ioan Botezatorul lancezind in inchisoare si decapitat fara rusine din cauza nechibzuintei unui rege desfranat. (3) Sa asculte la rugaciunea lui Pavel pentru indepartarea ,,tepusului din trupul lui, solul Satanei” si la raspunsul negativ (2 Corinteni 12,7-10).
b. (4) Sa ia in considerare soarta ucenicilor care toti au avut parte de moarte violenta, afara de Ioan, dar chiar si el a indurat tortura si exil. (5) Sa priveasca la Isus, Exemplul suprem, care, cu toate ca era Fiul lui Dumnezeu, a suferit cum nici un fiu al neamului omenesc nu avea sa sufere si care a declarat: ,,Slujitorul nu este mai mare decat stapanul lui” (Ioan 15,20).
In boala lui finala, Elisei nu s-a plans si nu si-a pierdut credinta in Dumnezeu. El stia ca prezenta Domnului era intotdeauna aproape si ca ingerii se aflau continuu alaturi de el. Dupa cum a trait, asa a si murit, cu incredere, speranta si credinta pana la sfarsit.
Moabitii. Moab se afla la est de Iordanul inferior si Marea Moarta (vezi despre cap. 3,4). Ioram si Iosafat castigasera intr-o masura biruinta asupra moabitilor (cap. 3,24) dar vrajmasul recastigase acum si facea expeditii de pradare in teritoriile lui Israel.
In anul urmator. Evident anul care incepea primavara (vezi pag. 109 orig.) cu luna lui Nisan, aproximativ cu aprilie al nostru. Acesta era anotimpul natural pentru campanii militare, pentru ca sezonul ploilor era trecut si recoltele din Palestina era coapte. In felul acesta, ostile invadatoare puteau sa paraseasca tara si sa care cu ele noi stocuri de cereale.