9:7 Fiecare sa dea dupa cum a hotarat in inima lui: nu cu parere de rau, sau de sila, caci pe cine da cu bucurie, il iubeste Dumnezeu.
A hotarat in inima lui. [,,intentioneaza in inima lui”, KJV]. Aceasta denota o hotarare bine cumpanita. Binefacerea crestina porneste dintr-o alegere deliberata. Multa binefacere e facuta sub impresia momentului, fara vreun gand plin iubire si grija, care asociaza darului inima daruitorului (vezi la cap. 8,5). Insa nu asa stau lucrurile si cu marele dar de iubire al lui Dumnezeu (Ioan 3,16; cf. Efeseni 3,11). Numai ceea ce vine din dorinta naturala a inimii este placut lui Dumnezeu (Matei 6,2-4).
Nu cu parere de rau. Literal, ,,nu cu mahnire”, adica fara tragere de inima. Daruirea care il intristeaza pe datator nu e o adevarata daruire. Un astfel de dar e lipsit de daruitor, deoarece e insotit de regretul pe care oamenii il manifesta pentru pierderea bunurilor pamantesti. Niciodata un crestin nu trebuie sa simta ca daruirea e ceva dureros. Cineva care da in acest spirit nu culege nici un folos de pe urma faptei sale. Pe de alta parte, datatorul voios este un om mai bun, mai fericit, mai asemanator cu Hristos. Cineva care da cu parere de rau ar putea tot asa de bine sa nu dea deloc, deoarece spiritul si caracterul sau sunt cu totul opuse spiritului lui Hristos, care ne-a dat totul fara plata (Romani 8,23).
De sila. [,,de nevoie”, KJV]. Adica fiindu-i cerut sa dea. Lucrul acesta s-ar putea referi la constrangerea colectivitatii, care obliga pe cineva sa dea pentru a-si pastra bunul nume in colectivitate, ca urmare a unui indemn staruitor sau a unui impuls de a da, pentru a compensa neglijenta in implinirea datoriei in alte directii.
Cu bucurie. Adica prompt si spontan. Dintre toate datoriile crestine, nici una nu poate fi indeplinita cu mai multa voie buna decat daruirea, mai ales in proiectele menite sa ajute la propasirea imparatiei lui Dumnezeu pe pamant. Duhul darniciei este duhul lui Hristos; duhul egoismului este duhul lumii si al lui Satana. Caracterul crestinului este de a da; caracterului celui lumesc este de a lua.
Il iubeste Dumnezeu. Afirmatia aceasta este o citare aproape literala din LXX a textului din Proverbe 22,9. Calitatea suprema a caracterului lui Dumnezeu este iubirea neprihanita (1 Ioan 4,7.8). Suprema onoare pe care I-o pot da lui Dumnezeu creaturile Sale este reflectarea acestei iubiri in viata lor. Acesta este mijlocul cel mai eficace de a-L vesti lumii pe Dumnezeu.