7:10 In adevar, cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata; pe cand intristarea lumii aduce moartea.
Intristarea... dupa voia lui Dumnezeu. Literal, ,,dupa Dumnezeu”, adica in felul aratat de Dumnezeu sau dorit de El. Aceasta nu este o intristare cauzata de faptul ca cineva este gasit necorespunzator sau in ideea ca urmeaza sa fie pedepsit. Ci este o intristare autentica pentru pacat, aratand ca omul se pocaieste de acel pacat, renunta la el si este hotarat ca, de aici incolo, sa reziste, prin harul lui Hristos, ispitei care l-a condus la el (vezi la Mat, 5,3; 1 Ioan 1,9). ,,Intristarea dupa voia lui Dumnezeu” nu este nici jena produsa de demascare, nici teama de a fi demascat sau de a suferi o infrangere, nici chiar regretul profund pentru ceea ce s-a intamplat. In ,,intristarea dupa voia lui Dumnezeu”, cel in cauza recunoaste, admite ca L-a nedreptatit pe Dumnezeu si pe semenii sai, se straduieste sa repare raul si isi reorienteaza viata cu scopul de a evita repetarea acelorasi greseli. Acest proces este posibil numai in virtutea harului lui Hristos, care lucreaza in minte si in viata prin Duhul Sfant. Adevarata intristare pentru pacat este rezultatul recunoasterii in fata lui Dumnezeu a responsabilitatii proprii pentru purtarea respectiva si este posibila numai cand este recunoscuta aceasta legatura. Poate ca suprema ilustrare a diferentei dintre adevarata si falsa intristare se gaseste in contrastul dintre atitudinea lui Petru si a lui Iuda in timpul judecarii lui Isus. Ambii au simtit o remuscare amara, dar la unul a fost o adevarata intristare pentru pacat, care a dus la o viata noua in Hristos, in timp ce la celalalt a fost numai o intristare pentru consecinte, care a condus la disperare fara margini si apoi la sinucidere.
Pocainta... de care se caieste. Gr. metanoia... metamelomai (vezi la v. 9). Folosirea acestor doua cuvinte pentru pocainta intr-o singura propozitie clarifica distinctia dintre ele. Traducerea ,,o pocainta... pe care nu o regreta” reflecta in mod precis intelesul.
Intristarea lumii. Intristarea lumii consta dintr-un regret pentru consecintele pacatului, nu pentru pacatul insusi, si pentru discreditarea in fata lumii si a prietenilor lumesti (1 Samuel 15,30). Intristarea lumii trateaza problema numai la suprafata, nu se ridica mai presus de omul insusi si de propriile lui sentimente. Ea duce la si mai mult regret pe viitor si la o mahnire mai adanca. Umple mintea cu nemultumire, inima cu resentimente si amaraciune. Invenineaza si scurteaza viata. O persoana care se pocaieste cu adevarat nu va regreta niciodata acest lucru. Intr-adevar, ,,intristarea lumii” amplifica adesea chinul, indemnandu-l pe om la alte fapte neintelepte. Ea duce la ruina si moarte (Geneza 4,12; 1 Samuel 31,3-6; 2 Samuel 17,23; Matei 27,3-5).