6:3 Noi nu dam nimanui nici un prilej de poticnire, pentru ca slujba noastra sa nu fie defaimata.
Prilej de poticnire. [,,jignire”, KJV]. Literal, ,,prilej de poticnire”. Pavel doreste sa-si indeplineasca slujba (cf. v. 1) in asa fel, incat sa nu le dea oamenilor nici o scuza pentru lepadarea harului lui Dumnezeu. E deci imperativ ca propria sa viata sa fie in armonie totala cu Evanghelia pe care o predica. In v. 3-10, Pavel aduce dovezi ca viata sa este in armonie cu solia sa. El nu le-a dat corintenilor nici o pricina de invinuire, ca slujitor al lui Dumnezeu.
Slujba. Pot fi citate dovezi textuale (cf. p. 10) pentru a se citi ,,slujba noastra”. Pavel vorbeste aici despre propria sa slujba ca ambasador al lui Hristos. El suferise, muncise, studiase si slujise Cuvantul in asa fel incat sa nu produca vreo pricina de poticnire (1 Corinteni 8,13; 10,32.33; Filipeni 2,15; 1 Tesaloniceni 2,10; 5,22; cf. Matei 10,16). Cu toate acestea, erau cativa in Corint care se poticnisera. Ar fi poate imposibil sa predici si sa actionezi in asa fel, incat nimeni sa nu se poticneasca. Pentru unii chiar si adevarul si sfintenia ii fac sa se poticneasca; oameni care L-au ascultat pe Isus s-au poticnit din cauza Lui (Ioan 6,60.61.66). Pentru altii, orice avertizare cu privire la pacat sau greseli ii face sa se poticneasca. Dar pentru adevaratii crestini, ambasadorul Evangheliei nu va fi o pricina de poticnire pentru crestini prin manifestari de mandrie, necuviinta, rezerva, obiceiuri si practici indoielnice, lipsa de politete sau prin vulgaritate.
Pe cat este posibil, slujitorul Evangheliei trebuie sa traiasca ,,in pace cu toti oamenii” (Romani 12,18), dar atat Isus cat si Pavel au trezit vrajmasie oriunde au mers. Isus n-a ,,venit sa aduca pacea, ci sabia” (Matei 10,34) si a avertizat ca omul ii va avea ca vrajmasi chiar pe cei din casa lui
(v. 36). Nici un crestin nu a trebuit sa infrunte mai multi vrajmasi decat a trebuit sa o faca Isus, iar ucenicii lui erau acuzati ca ,,au rascolit lumea” [,,rasturnat lumea”, KJV] (Fapte 17,6). Virtutea crestina si norma lui Dumnezeu pentru neprihanire stau adesea in calea placerilor pacatoase ale oamenilor si cei nelegiuiti sunt inclinati sa-i acuze ca sunt instigatori pe cei care ii avertizeaza cu privire la caile lor rele. Nici un slujitor al Evangheliei nu poate nadajdui sa predice adevarul cu credinciosie fara sa-i jigneasca pe oamenii a caror viata se dovedeste astfel ca este gresita.