3:6 care ne-a si facut in stare sa fim slujitori ai unui legamant nou, nu al slovei, ci al Duhului; caci slova omoara, dar Duhul da viata.
Ne-a... facut in stare. In v. 6-18, Pavel scoate in evidenta superioritatea ,,slujbei Duhului” (v. 8), pe care el o reprezinta, fata de ,,slujba aducatoare de moarte” – sistemul iudaic, iesit din uz, reprezentat de adversarii sai iudaizanti. El scoate in evidenta acest contrast comparand ,,slova” noului legamant” cu aceea a perioadei mozaice si prezentandu-i pe adversarilor sai iudaizanti ca exponenti ai literei Legii si nu ai spiritului ei. El numeste preotia iudaica o slujire ,,a slovei” in contrast cu aceea a slujitorilor lui Hristos ca o slujire ,,a duhului”. Un slujitor ,,al slavei” Legii administra un sistem de reguli si randuieli. Scopul lui era de a asigura conformarea la cerintele exterioare. Dar Dumnezeu il facuse pe Pavel un slujitor ,,al duhului”, al intregii vointe descoperite a lui Dumnezeu. El fusese crescut dupa litera aspra a Legii (Fapte 22,3; Filip 3,4-6), dar duhul vietii in Hristos Isus il eliberase de sistemul acela aspru (Romani 8,2). El renuntase la slujirea ,,literei” in favoarea aceleia ,,a duhului” (Romani 8,1,2:2 Corinteni 5,17).
Acest tip de slujire ii poate salva pe oameni de la pacat, facandu-i copii ai lui Dumnezeu, in timp ce celalalt tip de slujire nu reuseste nimic din toate acestea (Efes 3,7). Unul are Duhul Sfant, celalalt nu-L are. Slujirea ,,duhului” poate sa convinga de pacat, cealalta nu poate (Ioan 16,8.9.13; Efeseni 3,7; 1 Timotei 1,11-16).
Slujirea ,,slovei” – formele religiei – si aceea ,,a duhului” (vezi la Ioan 4,23.24) nu ar fi trebuit sa fie reciproc exclusive (vezi la Marcu 2,21,22; 7,6-9). Dar slujirea ,,slovei” ajunsese sa fie, practic,
o pervertire a adevaratei Evanghelii care ii fusese descoperita lui Moise si tuturor profetilor (DA 29, 30, 35, 36).
Legamant nou. [,,Nou testament”, KJV]. Pavel pune in contrast noul cu vechiul legamant, unul fiind identificat cu duhul si celalalt cu litera. Sub vechiul legamant, respectul iudaic pentru simpla ,,slova” a legii in practica a devenit idolatrie. El a sufocat ,,duhul”. Iudeii au ales sa traiasca sub stapanirea ,,slovei” Legii. Ascultarea lor de lege, de ritual si de ceremoniile prescrise era formalista si externa. Devotiunea si ascultarea unui crestin nu vor fi caracterizate prin metode mecanice, reguli si obligatii elaborate, ci prin prezenta si puterea Duhului lui Dumnezeu.
Nu al slovei. Punerea in contrast a ,,slovei” si a ,,duhului” in Scriptura e ceva specific apostolului Pavel (vezi Romani 2,27-29; 7,6). Una este externa, cealalta este interioara. Atat iudeii, cat si crestinii sunt in primejdia de a accentua ,,slova” cu excluderea ,,duhului”. Vechiul Testament cat si Noul Testament reprezinta o descoperire inspirata de Duhul Sfant (2 Timotei 3,15-17). Dumnezeu intentionase ca iudaismul sa aiba atat ,,slova” cat si ,,duhul” – o redare scrisa a voii descoperite a lui Dumnezeu si a anumitor formalitati prescrise, toate transpuse intr-o experienta vie (vezi Ioan 4,23.24). Acelasi lucru e adevarat cu privire la crestini. Doctrinele formaliste, teologia si formele de cult nu au puterea sa-i mantuiasca pe oameni din pacat.
Prin faptul ca venise de la Dumnezeu, ,,slova” Legii, asa cum e relatata in scrierile lui Moise, era buna. Dar Dumnezeu intentionase ca ,,slova”, redarea in scris a Legii, sa fie numai un mijloc de atingere a unui scop superior, acela al imprimarii ,,spiritului” Legii in inimile iudeilor. Dar ca intreg, israelitii au dat gres in a transpune ,,slova” Legii in ,,spiritul” ei, adica intr-o experienta religioasa vie de mantuire personala din pacat, prin credinta in ispasirea care urma sa fie adusa de Mesia. Doar tinerea literei legii ,,omoara”. Numai ,,duhul” Legii are posibilitatea sa dea ,,viata”, fie pentru iudeu, fie pentru crestini. Practica crestinismului poate usor degenera intr-o simpla ,,forma a evlaviei” fara ,,puterea ei” (2 Timotei 3,5), asa incat ,,slova” crestinismului ii ,,omoara” pe aceia care se sprijina pe ea pentru mantuire.
Pe vremea lui Pavel, iudaismul pierduse in asa masura ,,duhul” adevaratei religii, incat ritualurile lui religioase constau numai din ,,slova”. Ca sistem, el pierduse puterea de a da viata credinciosilor (vezi la Marcu 2,21.22; Ioan 1,17). Pe de alta parte, crestinismul era inca tanar si prolific, desi in secolele urmatoare, avea sa degenereze si el (vezi nota suplimentara la Daniel 7). In felul acesta, cand scria Pavel, iudaismul era identificat cu ,,slova” si crestinismul, in masura in care era liber de influenta iudaizantilor, era identificat cu ,,duhul”.
Argumentul unora ca Pavel nesocoteste aici Vechiul Testament si Decalogul este, in realitate, fara fundament. Scriindu-le crestinilor dintre neamuri, Pavel afirma adesea ca Vechiului Testament si Decalogul reprezinta forta care ii uneste pe crestini (vezi Romani 8,1-4; 2 Timotei 3,15-17; cf. celor de la Matei 5,17-19). Hristos si apostolii nu aveau alte ,,scripturi” decat Vechiul Testament (vezi la Ioan 5,39). Galeria eroilor credintei enumerati in Evrei 11, impreuna cu multe mii din timpurile Vechiului Testament, au experimentat lucrarea datatoare de viata a Duhului Sfant in viata lor, la fel cum altii au facut-o in timpurile Noului Testament.
Fiecare biserica si fiecare crez au atat ,,slova”, cat si ,,duhul” lor. Evanghelia lui Isus Hristos are ,,slova” si ,,duhul” ei. Fara puterea datatoare de viata a Duhului Sfant, inevitabil Evanghelia devine in orice biserica o scrisoare moarta. Mii de crestini cu numele sunt multumiti cu ,,slova” si raman cu totul fara viata spirituala. Ceea ce Dumnezeu cere nu este numai o fapte corecte, ci fapte corecte ca produs si dovada a unei relatii corecte cu Dumnezeu si o stare corecta a fiintei morale si spirituale. A reduce viata si cultul crestin la conformarea la un sistem de reguli, in loc de a le face sa depinda de viul Dumnezeu inseamna a depinde de serviciul si lucrarea ,,slovei”. Actele si ceremoniile formaliste ale religiei, fie iudaice, fie crestine, sunt numai un mijloc pentru atingerea unui scop. Daca sunt tratate ca scopuri in sine, ele se transforma imediat intr-o piedica pentru o experienta religioasa adevarata.
Acelasi lucru este adevarat cu privire la Legea lui Dumnezeu, Decalogul. Conformarea formalista la preceptele ei, intr-un efort de a obtine prin aceasta mantuirea, este zadarnica. Numai cand vine ca rezultat al iubirii pentru Dumnezeu si pentru semeni, ascultarea are valoare inaintea lui Dumnezeu (vezi la Matei 19,16-30). In predica de pe munte, Domnul a subliniat principiul conform caruia ascultarea de ,,slova” Legii, fara ,,duhul” ascultarii, nu reuseste sa atinga standardul Sau de neprihanire (vezi la Matei 5,17-22). Contrar anumitor comentatori moderni ai Scripturii, ,,duhul” Legii nu desfiinteaza ,,litera” ei. De pilda, Isus a poruncit ucenicilor Sai sa nu se ,,manie” pe fratii lor (Matei 5,22), dar prin aceasta El nu a dat voie nimanui sa calce ,,slova” poruncii, luand viata fratelui sau. Evident ca ,,duhul” poruncii a sasea nu inlocuieste ,,slova” ei, ci o completeaza si tinde sa o ,,mareasca” (vezi la Isaia 42,21). Acelasi lucru s-ar putea spune cu privire la fiecare precept al Decalogului, inclusiv porunca a patra (vezi la Isaia 58,13; Marcu 2,28).
Slova omoara. ,,Slova” era buna, dar nu avea putere sa salveze pe pacatos de sub sentinta mortii. De fapt, ea il condamna la moarte. Asa cum a fost data initial de Dumnezeu, legea avea scopul sa promoveze viata (Romani 7,10.11) si astfel se spune despre ea ca este ,,sfanta, dreapta si buna (v. 12). Dar viata venea odata cu ascultarea, iar moartea cu neascultarea. In felul acesta, Legea il dadea pe pacatos la moarte, deoarece ,,omul care va pacatuit, vrednic este de moarte” (Ezech. 18,4.20). ,,Plata pacatului este moartea” (Romani 6,23), dar Evanghelia avea ca scop sa-l ierte si sa-i dea viata pacatosului (cap. 8,1-3). Legea osandeste la moarte pe calcatorul poruncii, dar Evanghelia il rascumpara si il face sa traiasca iarasi (Psalmi 51).
Da viata. Literal, ,,a face viu”. Lucrarea ,,duhului” da putere supranaturala. Sentinta la moarte este inlaturata de darul vietii in Hristos (1 Ioan 5,11.12). Cand e adusa in constiinta unui om pocait, norma dreptatii lui Dumnezeu devine ocazie de ascultare si de viata. Dar cand Legea lui Dumnezeu este adusa in constiinta omului care nu este nascut din nou, ea il condamna la moarte.