2:5 Daca a fost cineva o pricina de intristare, nu m-a intristat numai pe mine, ci pe voi toti; cel putin in parte, ca sa nu spun prea mult.
Pricina de intristare. [,,a generat suparare”, KJV]. Parerile sunt impartite cu privire la persoana despre care vorbeste Pavel aici: fie la membrul care comisese incest, din 1 Corinteni 5,1, fie la conducatorul celor care i se impotriveau. Din prima epistola reiese ca acest caz de imoralitate fusese problema cea mai grava in biserica din Corint. Cazul fusese agravat de tolerarea fatisa a acestui pacatos si de refuzul incapatanat, pentru un timp, al celor in drept de a se ocupa de el. Pasajul acesta (2 Corinteni 2,5-11) dezvaluie faptul ca biserica se conformase instructiunilor lui Pavel si il exclusese pe cel vinovat. Evident ca aceasta masura il dusese la o pocainta adevarata. Pavel da aici sfatul ca el sa fie readus si reprimit in biserica.
Metoda lui Pavel de a proceda cu un membru care s-a abatut este un exemplu vrednic de recomandat pentru cazuri similare actuale. Fermitatea si severitatea lui Pavel fata de omul care nu doreste sa se pocaiasca au facut loc unei deosebite bunatati dupa ce acesta s-a pocait. Pavel cauta acum sa usureze povara de vinovatie si condamnare a omului plin de cainta si sa-l aduca din nou in atentia fratilor sai. Nici macar o data nu mentioneaza numele omului, ci cu stima vorbeste de el numindu-l ,,unul ca acesta” [KJV] (v. 7). Nu are loc nici o repetare inutila a pacatelor omului pentru a-i rani sentimentele. Astazi numele lui e cunoscut numai de Dumnezeu. Acestea constituie spiritul si metoda lui Hristos de tratare a unor astfel de cazuri (vezi Ioan 8,10.11; vezi la Matei 18,1-35). Cat de diferit e de aceia care ar face public numele celor vinovati, zdrobindu-i astfel in chinuri inutile si ocara! Acolo unde e pocainta adevarata, lucrurile ar trebui sa fie incheiate, fara vreo referire la situatie si cu primirea calduroasa a celui iertat.
Nu m-a intristat numai pe mine. [,,nu m-a mahnit pe mine”, KJV]. In masurile aspre recomandate de Pavel nu erau amestecate motive personale. Mahnirea lui fusese cauzata de intristarea profunda si confuzia in care ajunsese biserica.
In parte. Ultima parte a versetului poate fi redata mai clar astfel: ,,dar in oarecare masura voi toti – ca sa nu fiu prea aspru [fata de vinovatul pocait]”. Jignirea nu fusese adusa atat de mult lui Pavel, cat la adresa intregii biserici corintene.
Sa nu spun prea mult. [,,sa nu incarc prea mult”, KJV]. Gr. epibareo, ,,a pune o povara pe”. Acum, cand cazul fusese rezolvat, Pavel in mod deliberat evita ranirea vinovatului prin impresia ca jignirea fusese peste masura de mare.