2:15 In adevar, noi suntem, inaintea lui Dumnezeu, o mireasma a lui Hristos printre cei ce sunt pe calea mantuirii si printre cei ce sunt pe calea pierzarii:
O mireasma. [,,un miros dulce”, KJV]. Gr. Euodia, din doua cuvinte, insemnand ,,bun” si ,,miros”. Euodia e aplicat la persoane sau lucruri placute lui Dumnezeu (vezi Efeseni 5,2; Filipeni 4,18). In Septuaginta e folosit in legatura cu tamaia de la Cortul Intalnirii (vezi Exod 29,18; Lev. 1,9; 2,2 etc.).
Pavel continua sa se gandeasca la mirosul tamaiei de pe strazile Romei in timpul procesiunii triumfale, dar imaginea este schimbata putin. In 2 Corinteni 2,14, mireasma reprezinta cunoasterea de Dumnezeu, raspandita prin reprezentanti omenesti. In v. 15, Pavel si tovarasii sai slujitori constituie mireasma lui Hristos. Hristos este mijlocul primar prin care Dumnezeu raspandeste cunostinta care vine de sus. Pavel si colaboratorii sai constituie al doilea mijloc de raspandire. Ei se fac una cu Hristos, care locuieste in ei (Galateni 2,20) si care raspandeste, prin ei, parfumul lucrurilor spirituale.
Sunt pe calea mantuirii. [,,sunt mantuiti”, KJV]. Cei care sunt pe calea mantuirii sunt mantuiti prin harul lui Hristos; cei care sunt pierduti sunt raspunzatori pentru pierderea propriului lor suflet.
Sa ne intoarcem la imaginea triumfului roman. Unii dintre cei care mergeau in procesiune erau pe calea spre executie, altii spre eliberare sau biruinta. Ambele grupuri respirau parfumul cand inaintau pe drum. Pentru un grup era un semn de aducere-aminte al mortii, pentru celalalt era un semn de aducere-aminte al vietii. Tot astfel stau lucrurile si cu Evanghelia. Pentru cei care o primesc, ea devine un zalog al viitorului fericit, dar pentru cei care o resping, ea se transforma intr
o avertizare a mortii. Predicarea Evangheliei nu lasa niciodata pe un om in aceeasi stare in care il gaseste. Ea sau il conduce la viata vesnica, sau il impietreste, facandu-l sa respinga (vezi la v. 16). Ea sau supune, sau inaspreste; sau impaca, sau instraineaza. Evanghelia nu se schimba, ea e totdeauna ,,puterea lui Dumnezeu spre mantuire” (Romani 1,16), dar cei care o resping sunt osanditi de ea (vezi la Matei 7,21-27; Marcu 16,16; Ioan 3,17-21). Cel care devine piatra unghiulara a vietii oamenilor devine si ,,piatra de poticnire” pentru cei care Il leapada (1 Petru 2,8).