1:22 El ne-a si pecetluit, si ne-a pus in inima arvuna Duhului.
Pecetluit. Gr. sphragizo, ,,a insemna cu o pecete”, ,,a sigila”, ,,a autentifica”, ,,a confirma”. Un sigiliu e folosit pentru a atesta autenticitatea documentului pe care e pus. ,,Sigiliul” pe care Dumnezeu il pune asupra barbatilor si femeilor ii confirma ca fii si fiice ale Sale, ca intariti in Hristos si dedicati slujbei Sale (v. 21). Vezi Ezechiel 9,4; Ioan 6,27; Efeseni 1,13; 4,30, Apocalipsa 7,2.3; 14,1.
Arvuna. Gr. arrabon, ,,garantie” ,,plata jos”, cuvant inrudit cu ebraicul ’erabon, ,,zalog”, ca in Geneza 38,17-20. Cuvantul acesta era folosit de negustorii canaaniti si fenicieni. Arrabon e gasit adesea in papirusuri, ca bani de arvuna pentru o vaca, pentru pamant, pentru o femeie etc. El e folosit si pentru un inel de logodna. Ea constituia o plata in avans, un angajament ca suma va fi platita integral, asa cum era promis In felul acesta, se ratifica intelegerea facuta. Arvuna urma sa fie
o plata de acelasi fel cu cea stipulata pentru suma intreaga si era privita ca o parte integranta din
ea. In caz ca suma nu era completata de cumparator, arvuna era pierduta in favoarea vanzatorului. Pavel foloseste aici imaginea arvunei pentru a ilustra darul Duhului Sfant dat credinciosilor, ca
b. o prima rata, o asigurare a deplinei lor mosteniri in viata viitoare (vezi Efeseni 1,13.14; cf. Romani 8,16). La convertire, e privilegiul crestinului acela de a primi convingerea acceptarii de catre Dumnezeu ca fiu adoptiv si de a o pastra in decursul vietii (vezi la 1 Ioan 3,1), de a accepta darul vietii vesnice (vezi la Ioan 3,16) si de a realiza transformarea caracterului prin primirea si locuirea in suflet a Duhului Sfant (vezi Romani 8,1-4; 12,2; cf. Ioan 16,7-11). Dar bucuria care vine atunci cand vointa omului este in armonie cu vointa lui Dumnezeu (vezi la Psalmi 40,8), cand inima aspira la atingerea staturii plinatatii in Hristos Isus (vezi la Matei 5,48; Efeseni 4,13.15; 2 Petru 3,18), cand exista o umblare zilnica, neintrerupta cu Mantuitorul – bucuria aceasta este ,,arvuna” unei bucurii mai mari si vesnice pe pamantul innoit.
Pavel s-a bucurat de o astfel de experienta, ca si credinciosii Corinteni care erau cu adevarat convertiti (2 Corinteni 1,21). Ca urmare, invinuirea ca era manat de motive egoiste in schimbarea planurilor sale (v. 23; cf. v. 15-17) era cu totul neintemeiata. O ,,arvuna” e mult mai mult decat un zalog. Ce e dat ca zalog difera in natura de obiectul pentru care garanteaza. In plus, zalogul e inapoiat atunci cand e implinita obligatia pe care o reprezinta. In contrast, o ,,arvuna” este o parte a obligatiei insasi. ,,Arvuna Duhului” poate fi considerata echivalentul ,,celor dintai roade ale Duhului” (Romani 8,23), care este o mostra a ceea ce va fi recolta la sfarsitul lumii.
Banii de arvuna sunt dati atunci cand urmeaza sa existe o oarecare intarziere pana la incheierea tranzactiei. Fiii si fiicele lui Dumnezeu sunt facuti mostenitori ai tuturor binecuvantarilor cerului, de indata ce intra in legatura de legamant cu El (Romani 8,17; Efeseni 1,3-12; 1 Ioan 3,1.2) si ,,arvuna Duhului” le e data ca semn al acestui drept. Intr-un anumit sens, ei traiesc deja in cer (Efes. 2,5-6; Filipeni 3,20). Adevaratii copii ai lui Dumnezeu, care au aceasta ,,arvuna a Duhului”, nu se intreaba, in nesiguranta, daca Dumnezeu i-a primit in Hristos si daca are pregatita pentru ei mostenirea vesnica (vezi la Ioan 3,16; 1 Ioan 3,2; 5,11). Doar ca plata intreaga – primirea faptica in cer – e amanata pentru un timp, in vederea modelarii caracterului, asa incat copiii sa poata fi deplin pregatiti pentru cer. Crestinul primeste titlul, sau dreptul, la imparatia cerului in momentul cand experimenteaza indreptatirea prin credinta in neprihanirea lui Hristos pusa in dreptul lui; calificarea pentru imparatie e realizata pe durata intregii vieti, prin insusirea neprihanirii acordate de Hristos si aplicarea ei la problemele zilnice ale vietii crestine (DA 300; MYP 35).
Cand Duhul Sfant ii da har si putere de a birui pacatul, crestinul primeste o ,,arvuna” a victoriei depline pe care o va avea cu prilejul intrarii sale in ceruri. Partasia cu Hristos si cu fratii aici pe pamant este si ea o pregustare a comuniunii cu fiintele ceresti. Numai cei care au primit ,,arvuna Duhului” pot cunoaste ce este ea si bucuria pe care o aduce (1 Corinteni 2,11.15). O cunoastere a celor spirituale se capata numai prin experienta. Pentru cei care sunt lipsiti de o astfel de cunoastere spirituala, cerul e mai mult sau mai putin ireal.