1:1 Pavel, apostol al lui Isus Hristos, prin voia lui Dumnezeu, si fratele Timotei, catre Biserica lui Dumnezeu care este in Corint, si catre toti sfintii, care sunt in toata Ahaia:
Apostol. Gr. apostolos (vezi la Marcu 3,15; Fapte 1,2). Pavel primise insarcinarea direct de la Isus Hristos (Fapte 26,16.17; cf. Galateni 1,11.12). In felul acesta era un ambasador reprezentandu-L pe Hristos (2 Corinteni 5,20). In cele mai multe dintre epistolele sale, Pavel se numeste apostol, autoritatea lui fiind egala cu cea a celor doisprezece, care Il vazusera pe Domnul si fusesera instruiti personal de El (vezi la 1 Corinteni 9,1).
Al lui Hristos Isus. Adica trimis de Isus Hristos si deci vorbind in numele Lui.
Voia lui Dumnezeu. Apostolii mincinosi care tulburau acum biserica din Corint veneau din proprie initiativa. Pavel devenise apostol printr-un act de vointa al lui Dumnezeu (cf. Romani 1,1; 1 Corinteni 1,1). Era deosebit de important ca cei din Corint sa recunoasca diferenta aceasta si sa-l accepte pe Pavel ca reprezentant personal al lui Dumnezeu.
De cateva decenii exista o partida influenta de crestini iudei care cereau ca cei convertiti la crestinism dintre neamuri sa devina si prozeliti la iudaism si sa respecte cerintele legii rituale. Acesti iudei se pare ca tagaduiau valabilitatea deciziei conciliului de la Ierusalim care spunea ca cei convertiti dintre neamuri nu trebuiau sa faca asa ceva (Fapte 15,19.20.28.29). Candva, partida aceasta iudaizanta ridicase cu succes bisericile din Galatia impotriva lui Pavel (Galateni 3,1; 5,1-7), precum si bisericile din provincia Asia (2 Timotei 1,15). Acesti iudaizanti il nesocoteau pe Pavel si, intrucat el nu fusese asociat personal cu Hristos, ca cei doisprezece, il prezentau, in cel mai bun caz, ca fiind un apostol de categoria a doua. Tendinta in biserica primara era de a-i imparti pe apostoli in doua grupe: cei care fusesera si cei care nu fusesera cu Hristos. Cei care-L vazusera pe Isus in trup erau de obicei mai pretuiti decat cei care nu-L vazusera astfel. A doua grupa fusese randuita la apostolie de biserica si era considerata inferioara primei grupe. Aceasta clasificare era pur omeneasca si nu avea nici aprobarea lui Dumnezeu, nici a apostolilor. De aceea, adesea Pavel socotea ca e necesar sa accentueze ca fusese chemate personal de Hristos. El Il intalnise personal pe Isus pe drumul spre Damasc. Fusese invatat de Domnul Isus Hristos in persoana (Galateni 1,11.12). De asemenea fusese insarcinat de Isus in persoana, in templu, cu prilejul primei vizite la Ierusalim, dupa convertire (Fapte 22,21). Deoarece partida opozanta din Corint pusese la indoiala imputernicirea lui ca apostol, in a doua lui epistola, Pavel sustine curajos chemarea sa divina la apostolie (vezi 2 Corinteni 3,1-6; 10,1-12; 11,1 la 12,18). Daca era ,,voia lui Dumnezeu” ca Pavel sa fie apostol, ce drept aveau iudaizantii sa puna la indoiala autoritatea lui? Vezi la 2 Corinteni 3,1; 11,5; Galateni 1,1; 2,6.
Fratele Timotei. [Timotei, fratele nostru, KJV]. Timotei nu e numit nicaieri apostol. El era inca tanar, desi fusese asociatul lui Pavel aproape 15 ani (vezi la Fapte 16,1-3; cf. AA 184). Pavel se mai refera la Timotei numindu-l si ,,tovarasul meu de lucru” (Romani 16,21). Poate ca inca mai era socotit ucenic. El era deja binecunoscut bisericii corintene (1 Corinteni 16,10., 2 Corinteni 1,19). Numele lui Pavel si al lui Timotei sunt asociate in salutarile din alte cinci epistole (Filipeni 1,1; Coloseni 1,1; 1 Tesaloniceni 1,1; 2 Tesaloniceni 1,1; Filipeni 1). Pavel il numeste ,,adevaratul meu copil in credinta” (1 Timotei 1,2; cf. 2 Timotei 1,2). Vezi la 1 Corinteni 4,17; 16,10.
Biserica. Gr. ekklesia (vezi la Mat. 18,17). Pavel numeste biserica din Corint ,,biserica lui Dumnezeu”, intelegand ca fusese infiintata prin voia lui Dumnezeu, la fel cum Pavel fusese randuit ca apostol ,,prin voia lui Dumnezeu”. Cetatea Corint era vestita pentru stiinta, bogatia si nelegiuirea ei (vezi p. 656). Totusi, in locul acesta, unul din cele mai rele din lumea romana, Dumnezeu infiintase biserica Sa.
Toti sfintii. Se pare ca la data aceea exista o grupare mare de credinciosi in Ahaia (vezi harta de la p. 33). Biserica din Chencrea este mentionata special (Romani 16,1). Fara indoiala ca mai erau si altele. Termenul hagioi, ,,sfinti” (vezi la Romani 1,7), era folosit de la inceput pentru a-i desemna pe credinciosii crestini (vezi Fapte 9,13), ca unii care erau despartiti de lume pentru Dumnezeu. Poporul Lui e numit ,,credinciosi” (1 Timotei 4,12) datorita credintei lor in Hristos; ,,ucenici” (Fapte 11,26) datorita faptului ca invata de la El; ,,robi” [,,slujitori”] (Efes. 6,6) deoarece fac ceea ce spune El; ,,copiii” (1 Ioan 3,10; cf. v. 1), deoarece sunt adoptati in familia lui Dumnezeu si ,,sfinti”, deoarece viata lor este consacrata doar Lui (1 Corinteni 1,2).
Ahaia. Romanii au impartit Grecia in doua provincii senatoriale, Ahaia si Macedonia (cf. Fapte 19,21). Corintul era capitala Ahaiei, care cuprindea Atica si Peloponezul, si resedinta proconsulului sau guvernatorului roman (vezi harta de la p. 33). Includerea in salut a celor numiti ,,toti sfintii care sunt in toata Ahaia”, pe langa aceia din Corint, arata faptul ca, in oarecare masura, si ei aveau nevoie de sfatul trimis bisericii din Corint. Corintenii trebuiau sa transmita salutarile si solia apostolului celorlalte biserici.