8:6 Samuel n-a vazut cu placere faptul ca ziceau: Da-ne un imparat ca sa ne judece. Si Samuel s-a rugat Domnului.
Samuel s-a rugat. Israel a purces din nou sa faca exact ceea ce ei facusera timp de secole – sa actioneze fara sa astepte calauzire divina. Ei fusesera avertizati impotriva caderii lor in idolatrie, dar ei au preferat sa urmeze caile neamurilor din jurul lor mai degraba decat instructiunile Domnului. Moise prezisese ca va veni timpul cand Israel avea sa ceara un imparat, pentru ca sa fie ca neamurile din jurul lor (Deuteronom 17,14), si acum ei implineau in mod literal aceasta profetie. Cu toate ca batranii au fost insufletiti probabil exclusiv de motive politice, Samuel le-a aratat calea mai buna – cautand pe Domnul in rugaciune. Ei subevaluasera inaltul lor privilegiu religios si nu intelesesera ca adevarata nevoie a natiunii nu era o noua putere, ci o permanenta organizatie a teocratiei spre a preintampina confuzia care a rezultat din nelinistea si indaratnicia lor.
Ei n-au fost dispusi sa supuna cazul lui Dumnezeu spre a cunoaste voia Lui, si Samuel a exercitat prerogativele lui oficiale insistand ca ei sa lase hotararea intr-o chestiune atat de grea pe seama Domnului, care intotdeauna a fost gata sa-i scape in vremuri de incurcaturi grave. Desi Samuel trebuie sa fi fost adanc ranit printr-o astfel de cerere din partea lor (poporului), el a pus la dispozitia lor serviciile sale ca profet, tot atat de cu credinta cand chestiunea era una vatamatoare pentru el insusi, ca si atunci cand erau ocazii mai placute. Atitudinea lui se pare sa fi fost mult asemenea aceleia a lui Hristos cu secole mai tarziu, cand El a strigat: ,,Tata, iarta-i, caci nu stiu ce fac” (Luca 23,34) si a lui Ioan cand el a zis cu privire la Hristos: ,,El trebuie sa creasca, iar eu trebuie sa ma micsorez” (Ioan 3,30).