8:5 Ei au zis: Iata ca tu esti batran, si copiii tai nu calca pe urmele tale; acum pune un imparat peste noi sa ne judece, cum au toate neamurile.
Nu calca pe urmele tale. Increderea batranilor in Samuel era asa de mare incat ei stiau ca el nu este in nici un caz raspunzator pentru pacatele fiilor lui. Ei au rationat ca ar fi mai bine sa puna problema inaintea lui Samuel pentru solutionare decat sa se astepte confuzia care ar fi rezultat sigur dupa moartea sa, cand probabil ca fiii aveau sa incerce sa revendice propria lor autoritate, astfel ca ei i-au cerut lui Samuel:
Pune un imparat peste noi. Dumnezeu spusese prin Moise ca avea sa vina timpul cand poporul va cere un imparat ,,ca toate neamurile” (Deuteronom 17,14). Poate ca batranii au citit de fapt acest text ca o justificare a cererii lor. Era in mod vadit planul lui Dumnezeu ca Israel sa fie deosebit de neamurile inconjuratoare si, in decursul veacurilor de la Exod incoace, El i-a ocrotit in consecinta si i-a calauzit prin judecatori. Daca ei ar fi intrat in planul lui Dumnezeu pentru ei, asa cum le spusese Moise, neamurile care priveau aveau sa spuna: ,,Acest neam mare este un popor cu totul intelept si priceput!” (Deuteronom 4,6). Bizuindu-se pe diplomatia de care este capabil orientalul, acum, in opozitie cu voia lui Dumnezeu si fara sa caute sfatul Lui, ei au facut cunoscut mioapa lor hotarare. La inceput, ei au declarat numai ca doreau un imparat ca sa-i judece dupa modelul lumii; dar, cand Samuel a incercat sa-i avertizeze despre blestemul pe care erau pe punctul sa-l aduca asupra lor insisi, ei au adaugat un al doilea motiv, ,,ca imparatul nostru sa... mearga in fruntea noastra si sa lupte in razboaiele noastre” (1 Samuel 8,20). Lamurirea imprejurarilor in care batranii lui Israel au cerut un imparat este data in cap. 12,12: ,,Apoi, cand ati vazut ca Nahas, imparatul fiilor lui Amon, mergea impotriva voastra, mi-ati zis: 'Nu!' ci un imparat sa domneasca peste noi.” Iosif Flavius confirma ideea ca Nahas i-a asuprit pe iudei dincolo de Iordan catva timp, aducand la robie cetatile lor si scotand ochiul drept al captivilor lui cu scopul de a nu mai putea fi de folos intr-un razboi viitor (Antiquities vi 5.1).
Descoperiri arheologice atat in Palestina, cat si in Transiordania arata de asemenea spre faptul ca, in secolul precedent, toate neamurile din acest district incepusera sa fortifice cetatile lor si sa se aseze intr-o pozitie de a rezista hoardelor migratore ale popoarelor marii din regiunea Marii Egee (vezi p. 33), care inaintau impotriva Egiptului, atat pe uscat, cat si pe mare. Parte din acest val migrator s-a miscat prin Asia Mica, i-au sters pe hititi si apoi au inaintat rapid spre sud, prin Siria si Palestina, inspre Egipt. Invinsi de Ramses III, unii s-au asezat in campia filisteana. Alte neamuri priveau la orizontul politic cu frica si cutremur, si nu era ceva ciudat ca conducatorii lui Israel au simtit un interes vital pentru politica nationala si conducere.
Dumnezeu a cautat sa explice o metoda unica de a face fata problemelor internationale, dar Israel n-a vazut alta cale de iesire decat sa copieze neamurile din jurul lor. Timp de secole, ei fusesera un popor seminomad, locuind mai mult in corturi; ei gresisera cand nu i-a alungat pe locuitorii bastinasi ai Canaanului din cetatile lor (Judecatori 1,27-36). Cu toate acestea, in anii dintre 1200 si 1050 i.Hr., ei s-au asezat in mod crescand in cetati. Acum, in indaratnicia mintii lor, ei nu vedeau sa faca altceva decat sa consolideze stapanirea lor si sa se fortifice impotriva invadatorilor.
Cu ani inainte, amonitii l-au invinuit pe Israel cu luarea de la ei a patrimoniului lor (Judecatori 11,13-27). Aceasta fusese pe vremea lui Iefta cand celor 18 ani de asuprire amonita li s-au pus capat. Acum, amonitii faceau a doua incercare a lor spre a recastiga acest teritoriu de la Israel.