5:8 Si au trimis si au adunat la ei pe toti domnitorii Filistenilor, si au zis: Ce sa facem cu chivotul Dumnezeului lui Israel? Domnitorii au raspuns: Sa se duca la Gat chivotul Dumnezeului lui Israel. Si au adus acolo chivotul Dumnezeului lui Israel.
Ce sa facem? Rasturnarea lui Dagon in fata chivotului pare sa fi dat nastere in inima domnitorilor filistenilor la un resentiment impotriva Dumnezeului cerurilor si la o mai mare credinciosie fata de Dagon. El mai era inca zeitatea care le daduse biruinta pe campul de lupta si ei i-au dat cinste incredintand chivotul ocrotirii lui. Chiar daca ei au admis ca el suferise o infrangere intr-un conflict personal, el era totusi zeul lor, si ei au refuzat sa se supuna ideii de a recunoaste suprematia Creatorului tuturor lucrurilor. Cetatea a fost lovita de o epidemie care, dupa felul general pagan de a rationa, era lucrarea Divinitatii supreme, de la care vine si binele, si raul; de aceea singurul lucru de facut era de a scapa de simbolul jignitor al prezentei lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu, care nu cauta la fata oamenilor, era tot atat de doritor ca filistenii sa recunoasca darurile providentei Sale pentru ei dupa cum era ca si iudeii sa faca la fel (vezi PP, p. 587, 588).
Totusi, convinsi impotriva vointei lor, filistenii erau inca de aceeasi parere. Tot asa fusese si cu faraon. Dar nu trebuia sa fie asa. Nebucadnetar n-a lasat sa-l stapaneasca mandria, si, prin repetatele revelatii ale puterii protectore a lui Dumnezeu, a ajuns in situatia de a se intoarce de la idolatria lui si s-a inchinat Dumnezeului cerurilor (Daniel 4,24-27.34.35). Intocmai cum Dumnezeu ii aratase lui faraon puterea Lui de a retine plagile, El a dovedit acum domnitorilor filistenilor capacitatea Sa de a opri epidemia care bantuia prin tara lor. Mandria a oprit orice cale de actiune, alta decat aceea de a scapa de ceea ce pentru ei era marea cauza a ofensei – chiar lucrul care Dumnezeu a intentionat sa fie pentru ei un mijloc de mantuire.