31:2 Filistenii au urmarit pe Saul si pe fiii lui, si au ucis pe Ionatan, Abinadab si Malchisua, fiii lui Saul.
Au urmarit. Infrangerea dezastruoasa a invatat pe israeliti nebunia de a adopta caile lumesti cerand un rege. Cand acel rege a devenit un tiran, intreaga natiune a devenit o parte a greselilor lui si a impartit raspunderea cu el.
Au ucis pe Ionatan. Intrebarea apare in mod natural: de ce a ingaduit Dumnezeu ca Ionatan sa fie ucis impreuna cu tatal sau cand viata sa a fost diametral opusa fata de a lui Saul? De ce n-a putut el, un suflet echilibrat spiritual, sa dezavueze idealurile tatalui sau si, cu compatimire sa se uneasca cu David, increzandu-se in dovezile pe care Dumnezeu i le aratase mai inainte, care i-ar fi ingaduit sa traiasca? Pentru ce n-a murit Is-Boset in locul lui, ci a continuat sa traiasca, pentru a merge pe urmele tatalui sau? Acestea sunt intrebari mai presus de puterea de intelegere a omului (vezi GC 47). Raportul istoriei sacre descopera ca soarta celor credinciosi a fost, in toate timpurile, persecutie si moarte. Din cauza implicatiilor marii controverse, lui Satana trebuie sa i se dea ocazia sa necajeasca pe cei drepti. Dar mangaierea crestinului este ca, desi vrajmasul poate sa nimiceasca trupul, el nu poate sa nimiceasca sufletul (Matei 10,28). Din momentul in care legaturile sufletului cu Dumnezeu sunt definitiv hotarate, continuarea sau nu a vietii prezente nu este de mare importanta. Noi putem preamari pe Hristos ,,prin viata sau prin moarte” (Filipeni 1,20-23).