23:1 Au venit si au spus lui David: Iata ca Filistenii au inceput lupta impotriva Cheilei, si au jefuit ariile.
Cheila. O cetate cam la 3 mile direct la sud de Adulam, asezata pe versantul stancos al lui Wadi es-Sur, cand aceasta iese din regiunea muntoasa in campia Ela. Cheila era cam la 13 mile de fortareata filisteana Gat. Acum este cunoscuta ca Chirbet Dila.
Ariile. Era foarte aproape de vara, pentru ca granele fusesera secerate si treierate si gramezile aurii erau stranse pe arii, asteptand sa fie distribuite. Mare parte a acestui fel de lucrare se datora unui plan colectiv. In alegerea acestor arii se aveau in vedere trei factori: (1) nevoia unui suprafete netede, de preferinta o stanca; (2) nevoia de un loc destul de inalt pentru a permite unei brize bune sa indeparteze pleava; si (3) comoditatea unui loc cat mai central posibil (vezi 1 Cronici 21,18-26).
23:2 David a intrebat pe Domnul, si a zis: Sa ma duc, si sa bat pe Filistenii acestia? Si Domnul i-a raspuns: Du-te, bate pe Filisteni, si izbaveste Cheila.
David a intrebat. Unii considera ca Abiatar era acum cu David si ca intrebarea a fost facuta prin Urim si Tumim (vezi despre v. 9), cu toate ca textul nu mentioneaza felul cum a procedat. Dar versetul 6 pare sa lase sa se inteleaga ca Abiatar n-a ajuns la David pana cand acesta n-a ajuns la Cheila. Inainte de aceasta, totusi, Gad vazatorul era cu David (cap. 22,5). Un vazator era acela prin care, in acea vreme oamenii obisnuiau sa Il intrebe pe Dumnezeu (cap. 9,9). In felul acesta, foarte usor se putea ca David sa fi cautat prin Gad calauzire de la Dumnezeu.
23:3 Dar oamenii lui David i-au zis: Iata ca noi ne temem chiar aici in Iuda; ce va fi cand vom merge la Cheila, impotriva ostilor Filistenilor?
Ne temem chiar aici, in Iuda. Daca oamenilor lui David le-ar fi fost teama in masura in care o dovedesc acum, ei ar fi fost in pericol de a fi descoperiti imediat. De indata ce Saul avea sa descopere locul ascunzatoarei lor, el avea sa trimita forte impotriva lor. Temandu-se sa nu-si piarda viata in mijlocul propriei lor semintii, ei au ezitat sa infrunte un puternic inamic strain. Ar fi fost bucurosi sa ajute la apararea lui Israel impotriva atacurilor neprovocate ale vrajmasilor lor, dar cat de mult bine ar fi putut sa faca asa-numitii exilati in cetatile care se presupunea ca sunt credincioase imparatului si care era de asteptat sa-l ajute pe imparat in descoperirea celor din opozitie. In ciuda slabiciunilor lui Saul, majoritatea poporului ii era credincioasa. David si sfetnicii lui n-au stiu ce sa faca si au socotit ca, singura cale inteleapta era sa prezinte problema inaintea Domnului.
23:4 David a intrebat iarasi pe Domnul. Si Domnul i-a raspuns: Scoala-te si pogoara-te la Cheila, caci dau pe Filisteni in mainile tale.
Pogoara-te. Dumnezeu este multumit cand copiii Lui doresc sa afle care este vointa Lui. Cu cat mai staruitor vor face lucrul acesta, cu atat mai mare incredere vor avea in calea pe care o foloseste El pentru a-i scoate din greutati. Dumnezeu intarea pe Israel sa puna capat invaziilor filistene. Daca avea sa ia o pozitie activa in aceasta actiune, David putea sa castige favoarea poporului, care ar fi aflat ca politica lui era sa intareasca imparatia si nu sa atate o revolta impotriva ei.
23:5 David s-a dus dar cu oamenii lui la Cheila, si s-a batut impotriva Filistenilor; le-a luat vitele, si le-a pricinuit o mare infrangere. Astfel a izbavit David pe locuitorii din Cheila.
S-a dus... la Cheila. Consimtamantul oamenilor de a urma sfatul divin arata ca, in timpul lunilor de asociere, David convinsese pe cei care erau cu el de nevoia lor primordiala de a cunoaste voia lui Dumnezeu si apoi de a merge inainte fara teama, increzandu-se in providenta. Aceeasi cautare atenta de a cunoaste voia lui Dumnezeu cu privire la fiecare act si atitudine ar trebui sa marcheze calea crestinilor de astazi.
Cheila era o cetate cu ziduri (v. 7), dar locuitorii nepregatiti n-aveau nici o sansa impotriva soldatilor experimentati ai Filistiei. Saul se afla la multe mile departare, dar David si oamenii lui s-au deplasat doar putin ca sa ajunga la ea. Actiunea a fost scurta, iar filistenii surprinsi, au fost pusi pe fuga.
Le-a luat vitele. Fie ca filistenii infranti au fost alungati atat de departe in propriul lor teritoriu, incat David a putut sa ia despagubiri pentru pagubele facute, fie ca vitele au fost boii pe care filistenii ii luasera sa transporte granele. Cat de mult din prada a dat David Cheilei si cat de mult a pastrat pentru oamenii lui nu ni se spune. Mai multe sute de oameni aveau nevoie de o mare cantitate de provizii.
23:6 Cand a fugit Abiatar, fiul lui Ahimelec, la David in Cheila, s-a pogorat cu efodul in mana.
Abiatar. Supravietuitorul de la Nob pare sa fi ajuns la David cu stirea despre masacru, pe cand acesta se afla la Cheila (cap. 22,20.21). Cu toate ca unii au inteles ,,in Cheila” ca mergand impreuna cu verbul care urmeaza ,,s-a pogorat”, expresia este privita in general ca insemnand ca Abiatar a intalnit pentru prima data pe David la Cheila.
23:7 Saul a fost instiintat de sosirea lui David la Cheila, si a zis: Dumnezeu il da in mainile mele, caci a venit si s-a inchis intr-o cetate cu porti si zavoare.
Verset ce nu a fost comentat.
23:8 Si Saul a chemat tot poporul la razboi ca sa se pogoare la Cheila si sa impresoare pe David si pe oamenii lui.
Sa impresoare pe David. In eforturile sale impotriva lui David, probabil ca Saul era convins ca Dumnezeu il calauzea. Un om poate sa cugete la rau atat de mult timp, incat acesta sa devina bine in ochii sai si poate fi cu constiinta impacata in aducerea la indeplinire a cugetelor si intentiilor inimii lui. De pilda, Core era convins ca Dumnezeu l-a numit sa conduca rascoala impotriva lui Moise, Maria credea ca avea dreptate cand critica pe sotia lui Moise, Ioiachim, dupa cate se pare, a refuzat sa accepte profetia lui Ieremia despre robia babiloniana a lui Israel si a ars sulul profetic (Ieremia 36,22-30).
David, dimpotriva, avea in inima dorinta de a pastra dreptatea si demnitatea poporului sau in fata popoarelor invecinate si de a ajuta pe oricine din Israel care putea sa duca lipsa. El nu se rascula impotriva lui Saul castigand pentru sine favoarea membrilor semintiei lui. El nici macar nu se lupta cum faceau filistenii pentru prada care se putea obtine prin pradarea cetatilor din regiunile invecinate.
23:9 David, luand cunostinta de acest plan rau pe care-l punea la cale Saul impotriva lui, a zis preotului Abiatar: Adu efodul!
Efodul. Prin fapta lui premeditata impotriva preotilor, Saul a pierdut beneficiile oferite de Urim si Tumim, aceasta in cazul ca Dumnezeu mai comunicase cu el de cand il lepadase (vezi cap. 28,6). Nemaiprimind comunicari divine, el si-a linistit constiinta vinovata, vazand in fiecare ocazie o revelatie a lui Dumnezeu pentru el, care era in armonie cu dorintele sufletului lui bolnav. Prin providenta divina si fara indoiala, datorita consacrarii lui David de a face voia lui Dumnezeu cu orice pret, efodul pierdut de Saul a ajuns la David.
Scripturile nu descopera felul exact in care Urim si Tumim dadeau raspunsuri la intrebari. Tacerea aceasta a dat loc la multe speculatii printre rabini. Talmudul babilonian declara ca oracolul a fost numit Urim, pentru ca dadea lamurire manifestarilor lui; a fost numit Tumim pentru ca declaratiile lui erau totdeauna complete. Traditia socotea aceste pietre ca fiind acelea pe care au fost scrise numele celor douasprezece semintii si invata ca literele care trebuie sa compuna raspunsul ieseau in relief, intocmai ca literele unei monede. Literele care compuneau numele celor douasprezece semintii nu completau literele intregului alfabet ebraic, dar traditia a adaugat la acestea, numele ,,Avraam”, ,,Isaac”, ,,Iacov” si ,,semintiile lui Iesurun” (Treatise Yoma 73.9,b).
Iosif Flavius spune: ,,Dumnezeu declara cu anticipatie, prin acele douasprezece pietre pe care marele preot le purta pe pieptul lui si care erau fixate pe pieptarul lui, cand aveau sa fie invingatori in lupta; pentru ca asa de mare era stralucirea lor inainte ca ostirea sa porneasca in mars, incat tot poporul simtea ca Dumnezeu era prezent pentru a-i ajuta” (Antiquities III 8,9). Cu toate acestea, Urim si Tumim nu erau cele 12 pietre ale pieptarului, ci 2 pietre foarte stralucitoare, cate una de fiecare parte a pieptarului. Aprobarea era aratata printr-o lumina care inconjura piatra din dreapta, iar dezaprobarea, printr-o umbra pe piatra stanga (vezi PP 351). Raspunsurile atribuite lui Urim si Tumim nu erau intotdeauna egale cu da sau nu (vezi Judecatori 1,2; 20,18; 1 Samuel 23,11.12), ci este posibil ca preotul dadea un raspuns in forma de propozitie, in urma unei serii de intrebari.
23:10 Si David a zis: Doamne, Dumnezeul lui Israel, robul Tau a aflat ca Saul vrea sa vina la Cheila ca sa nimiceasca cetatea din pricina mea.
Sa nimiceasca cetatea. Fara indoiala ca locuitorii din Cheila au fost foarte recunoscatori pentru ajutorul lui David si pentru un moment, probabil, ei nu s-au gandit la eventuale complicatii. In loc sa ramana in padurea Heret, David a gasit cetatea deschisa pentru el si oamenii lui si fara indoiala ca poporul a facut tot ce a putut pentru a acoperi nevoile unui grup atat de mare. Dar stirile calatoresc repede. Nu peste multa vreme i s-au adus la cunostinta lui Saul amanuntele luptei cu filistenii si situatia s-a schimbat peste noapte. Oamenii din Cheila au inteles ca vor fi obligati sa aleaga intre loialitatea fata de Saul, cu mentinerea statutului lor in Israel, si lepadarea subinteleasa a lui Saul prin imprietenirea lor cu exilatul David, urmata de nimicirea cetatii lor.
David a dovedit prevedere anticipand o astfel de situatie, dar chiar cu indelunga lui experienta, el nu stia incotro sa o apuce. El venise la Heret sub calauzire divina la timp potrivit, cand prezenta lui era necesara pentru a salva Cheila. Totusi el stia ca, daca ramane in cetate, se va lupta impotriva unsului Domnului si va declansa o revolutie civila ,lucru pe care el nu-l dorea.
23:11 Ma vor da in mainile lui locuitorii din Cheila? Se va pogori Saul aici, cum a aflat robul Tau? Doamne, Dumnezeul lui Israel binevoieste si descopera lucrul acesta robului Tau! Si Domnul a raspuns: Se va pogori.
Verset ce nu a fost comentat.
23:12 David a mai zis: Ma vor da locuitorii din Cheila pe mine si pe oamenii mei, in mainile lui Saul? Si Domnul a raspuns: Te vor da.
Te vor da. Dumnezeu nu l-a instruit pe David sa paraseasca cetatea Cheila, asa cum il instruise sa lupte cu putin timp inainte. David a fost lasat sa faca uz de propria lui judecata, dupa ce a aflat ce avea sa se intample. El a dovedit ca este un bun strateg, negandindu-se atat de mult la propria lui siguranta, cat la aceea a intregii comunitati.
Dumnezeu prevazuse aceeasi calauzire divina pentru Saul la inceputul carierei sale. Saul a refuzat sa lucreze dupa sfatul lui Dumnezeu. David s-a folosit de el si a mers din biruinta in biruinta. David s-a retras in liniste din Cheila, oamenii lui urmandu-l fara ezitare. Zi dupa zi, fiecare experienta noua a incurajat inima lui si a inspirat incredere oamenilor lui in iubitorul lor conducator.
23:13 Atunci David s-a sculat cu oamenii lui in numar de aproape sase sute de insi; au iesit din Cheila, si s-au dus unde au putut. Saul, afland ca David a scapat din Cheila, s-a oprit din mers.
Verset ce nu a fost comentat.
23:14 David a locuit in pustie, in locuri intarite, si a ramas pe muntele din pustia Zif. Saul il cauta mereu, dar Dumnezeu nu l-a dat in mainile lui.
Zif. O cetate pe un podis cam la 4 mile sud-est de Hebron. Hebronul este asezat la apus de doi munti de o altitudine mai mare de 3.000 de picioare. Intre aceste doua dealuri se afla o vale adanca. La poala de rasarit a dealului spre Marea Moarta incepe pustia Zif, care se intinde spre rasarit, mai multe mile. Regiunea este un pustiu parjolit de soare, plin de vai adanci, care constituie ascunzatoare excelente. Aceste ,,intarituri puternice” sau fortarete, erau posturi de observatie, dominand regiuni intinse ale tarii, asezate destul de aproape una de alta, incat era imposibil pentru cineva sa traverseze aceasta portiune fara sa fie observat. Probabil ca David si-a plasat oamenii in diferite pozitii strategice si in fiecare zi ajungeau la el stiri despre asezarea fortelor lui Saul. Apa si hrana erau aproape inexistente.
23:15 David, vazand ca Saul a pornit sa-i ia viata, a stat in pustia Zif, in padure.
Padure. Ebraicul corsah, care probabil ca trebuie redat ca numele unui loc ,,Hores”. Unii au localizat asezarea cam la 2 mile sud de cetatea Zif, pe drumul principal de traversat de la Hebron la En-Ghedi. Poate ca David s-a dus acolo in cautare de hrana si apa.
23:16 Atunci Ionatan, fiul lui Saul, s-a sculat si s-a dus la David in padure. El i-a intarit increderea in Dumnezeu,
S-a dus la David. Ionatan a gasit mijloace sa aranjeze o intalnire cu David. Poate ca unii soldati trimisi in partile acestea sa cerceteze au dat lui Ionatan informatii care au fost obtinute de la Saul. Daca este asa, David avea sa aiba parte de simpatie din partea multora.
El avea nevoie de incurajarea ca putea face o astfel de vizita. Cu toate ca titlul celui de-al 11lea psalm nu precizeaza momentul compunerii lui, tonul de incredere care se degaja i-a facut pe unii sa creada ca, dupa vizita lui Ionatan, David si-a exprimat in versuri credinta in ocaziile providentiale ale cerului (vezi Psalmul 11; PP 660, 661).
23:17 si i-a zis: Nu te teme de nimic, caci mana tatalui meu Saul nu te va atinge. Tu vei domni peste Israel, si eu voi fi al doilea dupa tine; tatal meu Saul stie si el bine lucrul acesta.
Verset ce nu a fost comentat.
23:18 Au facut iarasi amandoi legamant inaintea Domnului, si David a ramas in padure, iar Ionatan s-a dus acasa.
Verset ce nu a fost comentat.
23:19 Zifitii s-au suit la Saul la Ghibea, si au zis: Nu-i David ascuns intre noi in locuri intarite, in padure, pe dealul Hachila, care este la miazazi de pustie?
Zifitii. Textul ebraic nu foloseste aici articolul hotarat, de aceea expresia poate fi tradusa mai bine ,,niste zifiti”. Aceasta sugereaza ca nu toti zifitii au cautat sa-l tradeze pe David. Cand acesta a auzit ca fusese tradat, a scris psalmul 54.
Dealul Hachila. Asezarea exacta a acestui deal nu este cunoscuta. Unii l-au identificat cu o lunga creasta din piatra calcaroasa care se intinde de la pustia Zif la Marea Moarta.
Pustie (engl. ,,Jeshimon”). In mod literal, ,,pustie” (vezi Deuteronom 32,10; Psalmul 68,7) sau ,,desert” (vezi Psalmul 78,40; 106,14; Isaia 43,19.20). Este putin probabil ca ,,Jeshimon” sa fie aici nume propriu.
23:20 Pogoara-te dar, imparate, fiindca aceasta este toata dorinta sufletului tau; lasa pe noi daca e vorba sa-l dam in mainile imparatului.
Verset ce nu a fost comentat.
23:21 Saul a zis: Domnul sa va binecuvanteze ca aveti mila de mine!
Verset ce nu a fost comentat.
23:22 Duceti-va, va rog, de mai cercetati, ca sa stiti si sa descoperiti in ce loc si-a indreptat pasii, si cine l-a vazut, caci mi s-a spus ca este foarte siret.
Verset ce nu a fost comentat.
23:23 Cercetati si vedeti toate locurile unde se ascunde, veniti apoi la mine cu ceva temeinic, si voi porni cu voi. Daca este in tara, il voi cauta printre toate miile lui Iuda.
Verset ce nu a fost comentat.
23:24 S-au sculat dar si s-au dus la Zif inaintea lui Saul. David si oamenii lui erau in pustia Maon, si anume in campia dinspre miazazi de pustie.
Maon. O cetate cam la 4 sau 5 mile sud de Zif. Pustia Maon este la est de cetate, intinzanduse spre Marea Moarta. Asezarea este acum cunoscuta ca Tell ma’in.
23:25 Saul a plecat cu oamenii sai in cautarea lui David. Despre lucrul acesta s-a dat de veste lui David, care s-a pogorat la stanca si a ramas in pustia Maon. Saul, cand a auzit, a urmarit pe David in pustia Maon.
Verset ce nu a fost comentat.
23:26 Saul mergea pe o parte a muntelui, si David cu oamenii lui pe cealalta parte a muntelui. David fugea repede ca sa scape de Saul. Dar Saul si oamenii lui chiar inconjurasera pe David si pe ai lui, ca sa puna mana pe ei,
Verset ce nu a fost comentat.
23:27 cand un sol a venit si a spus lui Saul: Grabeste-te sa vii, caci au navalit Filistenii in tara.
Verset ce nu a fost comentat.
23:28 Saul a incetat sa urmareasca pe David, si s-a intors sa iasa inaintea Filistenilor. De aceea locul acela s-a numit Sela-Hamahlecot (Stanca impartirii).
Sela-Hamahlecot. In mod literal, ,,stanca impartirii”. Dupa Conder: ,,Intre creasta de la El Kola (vechiul deal al Halchilei) si vecinatatile Maonului, exista o mare trecatoare numita ,,valea stancilor”, o prapastie ingusta dar adanca, care poate fi trecuta doar inconjurand-o cateva mile, astfel ca Saul putea sa stea fata in fata cu David si totusi sa nu poata sa-l prinda pe vrajmasul lui. Acestei ,,stanci a impartiri” i se aplica numele de Malaky, un cuvant mult apropiat de ebraicul Mahlecot. Imprejurimile sunt presarate cu multe albii de apa, dar nu exista alt loc aproape de Maon, unde sa poata fi stanci ca acelea care rezulta din cuvantul sela. Pare destul de sigur, deci, ca aceasta trecatoare este scena scaparii miraculoase a lui David datorata unei neasteptate invazii filistene, care a incheiat istoria scaparii lui miraculoase in tinutul din sud (Tent Work, vol. 2, pag. 91).
ELLEN G. WHITE COMENTEAZA:
1-29 PP 660-661
5.14.16-18 PP 660
19.20.24.25 PP 661
23:29 De acolo David s-a suit spre locurile intarite din En-Ghedi, si a locuit acolo.
Verset ce nu a fost comentat.