23:9 David, luand cunostinta de acest plan rau pe care-l punea la cale Saul impotriva lui, a zis preotului Abiatar: Adu efodul!
Efodul. Prin fapta lui premeditata impotriva preotilor, Saul a pierdut beneficiile oferite de Urim si Tumim, aceasta in cazul ca Dumnezeu mai comunicase cu el de cand il lepadase (vezi cap. 28,6). Nemaiprimind comunicari divine, el si-a linistit constiinta vinovata, vazand in fiecare ocazie o revelatie a lui Dumnezeu pentru el, care era in armonie cu dorintele sufletului lui bolnav. Prin providenta divina si fara indoiala, datorita consacrarii lui David de a face voia lui Dumnezeu cu orice pret, efodul pierdut de Saul a ajuns la David.
Scripturile nu descopera felul exact in care Urim si Tumim dadeau raspunsuri la intrebari. Tacerea aceasta a dat loc la multe speculatii printre rabini. Talmudul babilonian declara ca oracolul a fost numit Urim, pentru ca dadea lamurire manifestarilor lui; a fost numit Tumim pentru ca declaratiile lui erau totdeauna complete. Traditia socotea aceste pietre ca fiind acelea pe care au fost scrise numele celor douasprezece semintii si invata ca literele care trebuie sa compuna raspunsul ieseau in relief, intocmai ca literele unei monede. Literele care compuneau numele celor douasprezece semintii nu completau literele intregului alfabet ebraic, dar traditia a adaugat la acestea, numele ,,Avraam”, ,,Isaac”, ,,Iacov” si ,,semintiile lui Iesurun” (Treatise Yoma 73.9,b).
Iosif Flavius spune: ,,Dumnezeu declara cu anticipatie, prin acele douasprezece pietre pe care marele preot le purta pe pieptul lui si care erau fixate pe pieptarul lui, cand aveau sa fie invingatori in lupta; pentru ca asa de mare era stralucirea lor inainte ca ostirea sa porneasca in mars, incat tot poporul simtea ca Dumnezeu era prezent pentru a-i ajuta” (Antiquities III 8,9). Cu toate acestea, Urim si Tumim nu erau cele 12 pietre ale pieptarului, ci 2 pietre foarte stralucitoare, cate una de fiecare parte a pieptarului. Aprobarea era aratata printr-o lumina care inconjura piatra din dreapta, iar dezaprobarea, printr-o umbra pe piatra stanga (vezi PP 351). Raspunsurile atribuite lui Urim si Tumim nu erau intotdeauna egale cu da sau nu (vezi Judecatori 1,2; 20,18; 1 Samuel 23,11.12), ci este posibil ca preotul dadea un raspuns in forma de propozitie, in urma unei serii de intrebari.